Încă nu-mi vine să cred că am băiat mare de școală. E în clasa 0, dar îmi pare rău să văd că se pune atâta presiune pe copii, încă de acum, să scrie frumos, să știe toate literele, să facă socoteli, să citească, etc. Cred că am uitat cu toții să-i tratăm ca pentru vârsta lor, sunt doar niște copii de 6 ani!
Clasa 0 se numește cu un motiv pregătitoare, scopul ei fiind acela de a-i pregăti pe cei mici pentru rigorile școlii. Nu pot să înțeleg deloc această cursă nebună pentru ca un copil de 6 ani să facă atâtea teme acasă, fie pus de învățătoare, fie de părinți.
Mie mi-a plăcut școala, chiar și în liceu, și am avut note destul de bune. Evident că îmi doresc același lucru pentru copilul meu, dar nu cred că prea multă presiune pe el îl va ajuta la ceva.
Așteptările pe care le au adulții nu sunt deloc mici. Copilul trebuie să știe alfabetul, numerele, să facă socoteli, chiar trecute peste ordin, să scrie literele de mână sau de tipar, ba chiar să știe să scrie după dictare. Și toate până-n clasa I. Mie una mi se pare prea mult!
Recunosc că uneori mă mai ia câte-o panică: oare nu lucrez suficient cu el acasă? Dacă rămâne în urmă? Cum îl fac să scrie mai mult de două rânduri?
Dar apoi îmi aduc aminte că nici mie nu-mi plăcea să fac teme după școală atunci când eram mică. Mama avea chiar o nuielușă cu care mă stimula să-mi termin toată tema, mai ales că mereu eram cu ochii pe geam, la copiii care se jucau pe afară. Nu încurajez metoda ei, dar trebuie să precizez că mama era destul de blândă, de multe ori îi rupeam nuielușa și o găsea la gunoi.
Așadar, în ciuda faptului că la început nu voiam să scriu, până la urmă, am învățat bine și după primul an de școală nu a mai fost atât de greu, ba chiar a început să-mi placă să fac teme.
Fiul meu face niște liniuțe imperfecte, dar le iubesc oricum! Și asta pentru că sunt făcute de el și arată că cel puțin se străduie într-o activitate nouă, scrisul.
Câți dintre noi ne-am descurca „perfect” dacă de mâine ar trebui să facem altă muncă decât cea cu care suntem obișnuiți. Să zicem că cei care lucrează la un birou, confortabil și lejer, ar trece la zidit case. Oare le-ar ieși totul din prima? Oare le-ar plăcea schimbarea? Oare nu s-ar plânge și ei că-i dor mâinile sau capul?
Drumul de la joacă liberă la o băncuța de școală
Nu-i ușor pentru un copil de grădiniță, obișnuit cu regimul de joacă și activități libere, să stea drept ore întregi într-o băncuță, cumințel, să o asculte pe doamna și să învețe să scrie.
Ar trebui să fim mai înțelegători cu copiii noștri de clasa 0, să nu le pretindem perfecțiunea, să nu ne supărăm când mai scriu strâmb, când depășesc rândul sau când au uitat o literă. Să nu uităm că cei mai mulți dintre ei nici nu au împlinit 7 ani, iar la vârsta asta diferența de un an sau doi este esențială.
Așa că tuturor mămicilor stresate că ai lor copii nu scriu bine sau nu scriu suficient le zic un singur lucru: Și ce dacă dacă nu scrie frumos? Iubesc liniuțele imperfecte pe care le face fiul meu. Le iubesc și am speranța că în timp, exersând, va ajunge să se corecteze. Și sunt absolut convinsă că va învăța și să citească și să scrie după dictare, doar că în ritmul lui. Nu trebuie ca toate să fie acum!
Poate nu scrie la fel de mult ca ceilalți copii, dar lui Iusti îi place să facă puzzle în pauză, iar uneori nu mai vrea să plece de lângă dulapul cu jucării din clasă
Azi, în prima zi de școală de după vacanță, când băiatul meu a venit acasă și l-am întrebat cum a fost mi-a spus sincer și vesel: „Frumos, mami!” și n-aș vrea ca răspunsul lui să se schimbe. Nu vreau ca din cauza presiunii din partea mea și a celorlalți din jur să nu-i mai placă deloc la școală, să se ducă cu scârbă, în fiecare zi, din obligație. Asta e o viață pe care n-o doresc nimănui, cu atât mai mult copilului meu.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
