Minciunile copiilor. Unde spunem STOP?

Ramona Dinescu
copilul minte

Minciunile copiilor în primii ani de viață sunt mai mult modificări ale realității, fantezii ale lumii lor imaginare. Abia după 6-7 ani încep să înțeleagă diferența dintre adevăr și minciună.

În viața fiecărui copil apare, la un moment dat, un moment în care începe să inventeze tot felul de lucruri, încercând să „modifice” realitatea. Nicio tragedie, căci fiecare dintre noi se naște cu un anumit potențial creativ. Însă ca părinte, trebuie să înveți să delimitezi corect granița dintre fantezie și minciună.

Prima minciunică a copilului meu cel mai are apărut în jurul vârstei de 4 ani, când a desenat pereții cu carioca și a dat vina pe frățiorul lui mai mic. A speculat faptul că cel mic nu putea să vorbească și să spună adevărul și faptul că cel mic era mult mai năzbâtios decât el și noi, părinții eram obișnuiți că toate prostioarele să fie operele celui mic. Primul meu impuls a fost să stau de vorbă cu el și să-i explic ca adevărul este cel pe care mi-l doresc întotdeauna și că atâta timp cât eu nu-l mint niciodată, vreau ca și el să facă la fel. Minciunile nu fac altceva decât să afecteze relația noastră de ”cei mai buni prieteni”.

Copiii cu imaginație bogată inventează o lume imaginară, în care își doresc să trăiască. Acest tip de comportament nu este patologic. Psihologii spun că acest lucru nu este periculos pentru copil, ba chiar îl consideră un comportament care favorizează îmbogățirea vieții personale a acestuia. Prin fantezie, micuții încearcă să își explice toate fenomenele care se desfășoară în jurul lor și pe care nu le înțeleg și găsesc soluții pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Uneori însă, soluțiile găsite de ei îmbracă forme ce nu au nicio legătură cu realitatea. Acestea sunt minciunile. Sigur, pe parcursul procesului de dezvoltare, cu toții am trecut prin această etapă. Psihologii chiar consideră perioada minciunilor un moment firesc în dezvoltarea copilului, care, până la o anumită vârstă, confundă realitatea cu ficțiunea. La vârsta de 3-4 ani, granița dintre realitate și fantezie este foarte fină. De aceea, majoritatea copiilor aflați la această vârstă sunt mult mai predispuși să deformeze realitatea.

De la fantezie la minciună

Până la vârsta de 5 ani, copilul nu are noțiunile de minciună și adevăr, nefiind capabil, din punct de vedere psihologic, să facă diferența între cele două. La această vârstă el nu are intenția de a-și înșela interlocutorul. El doar își folosește imaginația pentru a atrage atenția asupra sa, inventând tot felul de povești, care pot fi catalogate drept minciuni. Minciunile care îl propulsează în lumea imaginației îi permit copilului să-și țină la distanță angoasele și să treacă mai ușor peste realități cărora nu le poate face față încă.

În această etapă a minciunii, nu trebuie să-l ignori sau să râzi de el. Din contră, trebuie să-l asculți de fiecare dată cu mare interes și să încerci să introduci și un sâmbure de adevăr în povestea micuțului.

În schimb, spre vârsta de 6-7 ani, noțiunile de minciună și adevăr încep a fi conștientizate. Cu toate acestea, este vârsta când micuții devin adevărați maeștri ai minciunilor „gogonate”, doar pentru a scăpa de anumite pedepse sau îndatoriri, sau pentru a-și îmbunătăți imaginea și performanțele școlare.

Pentru a minți cu bună știință, copilul trebuie să se afle într-un anumit stadiu de dezvoltare intelectuală.

De ce mint copiii?

Există o mulțime de motive care îl determină pe copil să mintă. Când sunt încă mici, copiii mint pentru că au o imaginație foarte bogată, iar adevărul li se pare plictisitor. Astfel, ei profită și creează o lume mult mai frumoasă, așa cum și-o doresc. De asemenea, când sunt mici, copiii mint pentru a se integra în anumite grupuri. Se știe că, în general, copiii acceptă destul de greu alți copii în cercul lor de prieteni și fac acest lucru doar dacă noii veniți sunt pe placul lor și au anumite calități. Așadar, aceștia mint în legătură cu multe lucruri, doar pentru a-i impresiona pe ceilalți.

De multe ori, copiilor le este frică de consecințele pe care năzbâtiile lor ar putea să le aibă. Ei aleg să mintă doar pentru a scăpa de pedeapsă. Și, nu în ultimul rând, micuții mint pentru a evita să facă lucruri pe care nu vor să le facă. Cea mai frecventă minciună în acest sens este durerea de burtă (îi doare burtica la ora mesei, când trebuie să plece la grădiniță etc.).

Cum îi dezobișnuiești?

Când copilul este foarte mic, nu trebuie să te grăbești să-l pedepsești. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să discuți civilizat cu el. Dacă îl bombardezi cu întrebări, cel mic se va zăpăci și va avea tendința să mintă în continuare, ascunzând adevărul. Demonstrează-i, prin exemple, că „minciuna are picioare scurte” și că adevărul va ieși întotdeauna la suprafață. Mustrările pe care i le aduci trebuie să se desfășoare în cadrul familial, și nu în „public”, căci a-l „face de rușine” nu este o soluție bună pentru rezolvarea problemelor. Morala ținută de față cu alte persoane îl va face să-și piardă încrederea în sine.

Puterea exemplului funcționează foarte bine în cazul copiilor. Până și atunci când vine vorba de minciuni, copiii învață prin imitație de la părinți. Dacă vrei să-l dezobișnuiești să mai mintă, trebuie să fii un bun exemplu pentru el. Nu-i poți interzice copilului să facă anumite lucruri, atâta timp cât tu le faci. De aceea, este bine să fii întotdeauna sinceră și corectă și să-ți respecți promisiunile făcute. Astfel, copilul va învăța să aprecieze adevărul și onestitatea. Exemple bune se regăsesc și în cadrul poveștilor sau basmelor, și chiar al unor desene animate cu caracter educativ. Citește-i astfel de povești și vei constata rezultate uimitoare. De asemenea, este de evitat situația în care părinții se mint între ei de față cu micuțul.

În general, minciunile nu sunt un motiv foarte mare de îngrijorare în rândul copiilor deoarece fac parte din dezvoltarea lor și din comportamentul tipic pentru un copil. Mai mult, majoritatea copiilor care mint vor crește și vor înceta să mai mintă. Toți adulții au mințit atunci când au fost copii. Motive reale de îngrijorare apar atunci când acest comportament nu se schimbă, când copilul minte constant, când minte legat de lucruri foarte serioase din viața lui. În acest caz, minciunile nu mai sunt nevinovate și este necesar sfatul unui specialist.

Ce poate face o mamă al cărei copil minte?

Pentru a-i distrage atenția de la modul lui de viață de mincinos, părinții trebuie să-l implice pe copil în tot felul de acțiuni și activități specifice vârstei sale. Dacă un părinte își surprinde copilul spunând o minciună, nu trebuie să-l facă mincinos. Acest lucru este foarte important pentru dezvoltarea sa emoțională. Din contră, pentru a-l înțelege mai bine și pentru a cunoaște lumea imaginară a copilului, părintele trebuie să se implice în jocurile celui mic și chiar să inventeze povești împreună cu el.

Corectează-l la timp!

Limita dintre realitate și fantezie nu e percepută obiectiv la vârste mici, de aceea copilul fabulează, hiperbolizează și înflorește adevărul. Copilul mic crede că poate „păcăli” mereu pe oricine, ca într-un joc. Nu-și dă seama că acesta poate deveni un mod de viață. Dacă este oprit la timp, faza aceasta va fi depășită cu bine și lucrurile își vor intra în normal. Părinții trebuie să-i învețe pe copii să spună întotdeauna adevărul.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa