„Părinții sunt vinovați că își fac vize de reședință”. Da, sunt vinovați moral, nu și legal la acest moment. Dar și această lipsă de moralitate este discutabilă.
Când ai copii, îți dorești nu ce este mai bine, ci totul pentru ei. Totul. Acest lucru înseamnă și (sau mai ales) accesul la o educație de calitate. Mulți ani am crezut, fără să fiu părinte, că este o prostie inimaginabilă să îți înghesui copilul într-o școală suprapopulată, doar pentru că este foarte căutată.
Am făcut chiar pe copilul meu, pe primul, experimentul de a-l duce la gradinița de circumscripție, dintr-un cartier destul de pestriț al Bucureștiului. Îmi pare teribil de rău să spun că, în câteva luni, am observat nu doar o regresie comportamentală, cât mai ales o afectare a limbajului (și nu vorbesc despre argoul pe care îl descoperă și pe care îl exersează, toți copiii sunt tentați să încerce pedala lui așa nu :).
În cele din urmă, am ales privatul
Când trăiești într-un mediu precar de apartenență socio-profesională (vezi recentele studii care au arătat cât influențează învățarea și cartierul unde este situată școala), este greu de crezut că o educatoare (un profesor în general), chiar și una foarte bine pregătită, precum aceea pe care o avea, putea să facă minuni, deși profesorul este considerat al doilea factor de influență a învățării după motivația individuală a copilului. Cele două sunt urmate de mediul familial și mediul școlar. Nu am putut să îmi las copilul așa și acolo, dar nici să ne cumpăram o casă în buricul târgului. Cu toată părerea de rău pentru ce înseamnă un mediu social și profesional precar al acelor familii. Unele care continuau lanțul ignoranței și pentru copiii lor, sub așteptarea salvatoare a educației din școală. Am ales de atunci privatul și nu o grădiniță suprapopulată, precum școlile despre care se face astăzi vorbire.
- CITEȘTE ȘI: De ce am ales să dau copilul la o școală privată internațională. Ce calcule și ce sacrificii am făcut
Nu e vorba doar de spirit de turmă. Acolo chiar se face bine ceva
Dar îi înțeleg pe acei părinți. Când vine vorba despre copilul tău, muți munții. Și da, faci tot ceea ce nu ar trebui să faci pentru a-l vedea într-un mediu stimulativ, competitiv- constructiv, care îți pune pe masă oferte de școlarizare atractive, o cultură organizațională și nonformală care completează armonios învățarea formală.
Nu mai judecați părinții și atât. Nicio școală nu devine pom lăudat degeaba. Îmi pare rău. Acolo cererea întâlnește oferta. E atât de simplu și de tranșant. Degeaba există la două străzi distanță o școală cu profesori la fel sau mai buni decât în cea suprapopulată. Degeaba există ziduri (eforturile administratiilor locale merg cu mult înaintea eforturilor sistemului de a moderniza școala, în sensul de viziune, paradigmă educațională). De acolo lipsește ceva important (veți numi acest ceva fițe, bani, ifose, meditații). Eu nu m-as opri la ele, fără să le contest existența. Dacă facem în permanentă abstracție de cerere, vom rămâne cu școli goale, care vor dispărea în final. Dar cu altele pline, până la refuz. Pentru că acolo nu e doar spirit de turmă. E ceva ce se face mai bine, mai actual decât în cealaltă parte. Nu trăim în Kafka, totuși…
O fi școala gratuită, dar dacă e lovită de nulitate rămâne doar parking area
Nu părinții trebuie să oprească fenomenul. În egală măsură, acolo unde îl întrețin, suportă și efectele, nu au nicio îndreptățire să se revolte. Sistemul, școlile însele, managementul, profesorii, da, pot să oprească fenomenul! Prin generalizarea eforturilor și obținerea de rezultate, astfel încât părinții și copiii să meargă cu inima deschisă și interes pentru cunoaștere și la școala de lângă casă. O fi educația asa-zis gratuită la stat, dar dacă e lovită de nulitate în ceea ce oferă, rămâne încremenită în timp, în practici, în metode, în activități nonformale, extracurriculare, în mentalități rigide, retrograde, ultraconservatoare, e timp pierdut de către copii acolo. E parking area. Și, din păcate, e așa tot pentru cei mai dezavantajați dintre copii și părinți…
Maria Ștefania Manea este profesor de limba și literatura română și are peste 15 ani de experiență în domeniul educației.
