În această perioadă, când părinții și elevii au început să completeze fișele cu opțiunile pentru liceu, mulți se întreabă dacă nu cumva o școală privată ar fi varianta mai potrivită. Promisiunile sunt tentante: clase mai mici, dotări mai bune, proiecte extracurriculare, profesori mai implicați și intervenții mai rapide în situațiile de bullying. Dar cât este realitate și cât este marketing? L-am întrebat pe Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Private din România, ce poate oferi cu adevărat un liceu privat, ce nu poate cumpăra nicio taxă și după ce criterii ar trebui făcută alegerea. Răspunsurile lui nu menajează nici sistemul privat, nici pe cel de stat: spune că școlile bune se măsoară prin progresul copiilor: „Un liceu care primește elevi de 7 și îi duce la 8 face mai multă școală decât unul care primește elevi de 9,80 și îi predă la 9,60”.
În jurul școlilor private s-au adunat, de-a lungul timpului, și promisiuni, și prejudecăți. Că taxa cumpără note. Că bullying-ul nu există. Că profesorii sunt mai buni. Sau, dimpotrivă, că rezultatele se datorează exclusiv faptului că aceste școli selectează elevii încă de la admitere. Christian Comșa răspunde, pe rând, tuturor acestor întrebări și vorbește inclusiv despre situațiile în care le-ar spune părinților să nu aleagă un liceu privat. (În ACEST articol puteți citi care sunt taxele în acest an la liceele private cu programă românească din Capitală.)
Totul Despre Mame: Ce „cumperi”, de fapt, odată ce plătești taxa la un liceu privat?
Christian Comșa: Taxa nu cumpără rezultate, ci cumpără condiții – clase mai mici, consilieri, oameni suficienți în jurul copiilor. Dacă ar trebui să spun într-un singur cuvânt ce primește un elev în plus, aș spune că primește timp. Un copil dintr-o clasă mică primește timpul unui adult care îl cunoaște și care observă când ceva nu merge. Taxa nu cumpără note și nu cumpără garanția reușitei. Un părinte care așteaptă un rezultat garantat va fi dezamăgit, pentru că școala poate oferi doar un context în care reușita devine mai probabilă.
Există ideea că, într-un liceu privat, elevii sunt ținuți din scurt, profesorii nu lipsesc de la ore, iar conflictele și bullying-ul sunt gestionate imediat. Cât este realitate și cât este marketing?
Christian Comșa: Partea de organizare este, în general, realitate. Într-o școală privată fiecare oră neefectuată are un nume și un responsabil, așa că ora se suplinește repede. La conflicte și bullying vreau să fiu onest: nicio școală din lume nu este ferită de ele. Copiii rămân copii peste tot. Diferența nu stă în absența problemelor, ci în viteza de reacție. Un consilier care răspunde de câteva sute de elevi poate interveni în aceeași zi. Un consilier care răspunde de peste o mie de elevi nu poate face acest lucru, oricât ar vrea. Adaug însă ceva: există și școli private care gestionează prost astfel de situații. Eticheta de privat nu este o garanție.
- CITEȘTE ȘI: Liceu de stat versus liceu privat. Experiența unei mame cu un copil la stat și altul la privat
Va fi copilul automat mai protejat și mai fericit la privat?
Christian Comșa: Mai protejat va fi, în anumite privințe, pentru că supravegherea este mai densă și reacția adulților este mai rapidă. Mai fericit, în mod automat, nu va fi. Școala privată nu suspendă adolescența. Respingerea, anxietatea dinaintea examenelor și conflictele dintre colegi există și acolo. Un părinte care mută copilul așteptând fericire garantată transferă asupra școlii o responsabilitate care rămâne, în cea mai mare parte, a familiei.
Sunt liceele private mai exigente decât cele de stat sau, dimpotrivă, mai permisive? Există diferențe de filozofie educațională?
Christian Comșa: Nu există „liceul privat” ca filozofie unică. Asociația noastră reprezintă peste 385 de unități, de la școli confesionale la pedagogii alternative, iar diferențele dintre ele sunt uneori mai mari decât diferența față de stat. Dacă totuși există o linie de demarcație, eu o văd astfel: sistemul de stat este construit să optimizeze media și vârfurile, iar școlile private bune urmăresc progresul fiecărui elev în parte. Acest lucru nu înseamnă permisivitate. Un liceu privat bun este foarte exigent cu efortul și mai flexibil cu ritmul fiecărui copil.
O critică frecventă este că liceele private nu-și permit să piardă elevi, pentru că fiecare copil înseamnă o taxă. Nu îi face dependența de taxe pe profesori mai indulgenți la note?
Christian Comșa: Riscul există și nu îl neg. Sistemul are însă un arbitru pe care nicio școală nu îl poate influența: examenele naționale se dau cu subiecte unice și cu corectură externă, la fel pentru toată lumea. O școală care umflă notele timp de patru ani este contrazisă public de rezultatele de la Bacalaureat. Iar părinții sancționează primii inflația de note, pentru că ei nu își doresc un zece în catalog, ci un copil care știe la examen. Aș adăuga un lucru incomod: presiunea asupra notelor există și în sistemul de stat, sub alte forme. Judecata corectă se face în același fel peste tot, adică prin compararea notelor din catalog cu rezultatele de la examenele externe.
Rezultatele foarte bune la Bac și la admiterea la facultate sunt meritul școlii sau, în mare parte, al faptului că aceste licee selectează deja elevi buni?
Christian Comșa: Răspunsul onest este valabil pentru toate liceele, private sau de stat: rezultatele brute reflectă în primul rând selecția. Am analizat datele publice ale acestei sesiuni pentru primele 202 licee din țară, în marea lor majoritate licee de stat. Media lor la Bacalaureat diferă de media de admitere de acum patru ani cu doar 0,05 puncte. Examenul de la 18 ani confirmă, practic, selecția de la 14 ani. De aceea, eu susțin că indicatorul corect de calitate este progresul, nu media finală. Un liceu care primește elevi de 7 și îi duce la 8 face mai multă școală decât unul care primește elevi de 9,80 și îi predă la 9,60. Părinții ar trebui să ceară ambele cifre, la orice liceu.
Ce indicatori arată, de fapt, că un liceu, de stat sau privat, este bun?
Christian Comșa: Clădirea este cel mai slab predictor al calității. Eu mă uit la trei lucruri. Primul este stabilitatea echipei, pentru că profesorii buni nu pleacă din școlile bune. Al doilea este progresul măsurabil, adică diferența dintre nivelul cu care intră generațiile și nivelul cu care ies. Al treilea este soarta elevilor slabi. Orice școală arată bine prin vârfurile ei. O școală bună se recunoaște după ceea ce face cu ultimii cinci elevi din clasă. Laboratorul spectaculos contează doar dacă are cine intra în el, după un program real de lucru.
După ce criterii ar trebui un părinte să compare liceele private? Ce întrebări ar trebui să pună?
Christian Comșa: Părintele ar trebui să întrebe cu ce medii au intrat ultimele generații și cu ce medii au ieșit, câți profesori au plecat din școală în ultimii trei ani, câți elevi părăsesc școala pe parcurs și ce se întâmplă concret cu un copil care rămâne în urmă la o materie. Merită verificată și situația acreditării și a autorizațiilor de funcționare. O școală serioasă răspunde la toate aceste întrebări fără să se ferească. Iar sfatul meu practic este acesta: cereți să asistați la o oră obișnuită, într-o zi obișnuită. Ziua porților deschise arată bine peste tot. O marți banală, la ora 11, arată adevărul.
Ce avantaje și ce limite are un liceu privat cu programă națională? Când ar avea sens un curriculum internațional?
Christian Comșa: Liceul privat cu programă națională dă aceleași examene ca tot sistemul, deci oferă comparabilitate directă, drum firesc spre universitățile românești și, de regulă, taxe mai mici. Limita lui este că moștenește programa națională, cu toată încărcătura ei și cu presiunea acelorași examene. Opțiunile internaționale sunt, în esență, două: programele Cambridge, care duc spre examenele IGCSE și A-Level, și Bacalaureatul Internațional, adică IB, cu diplomă recunoscută de universitățile din toată lumea.
Un curriculum internațional are sens în trei situații: familia este mobilă profesional, ținta clară este o universitate din străinătate sau profilul copilului se potrivește altui tip de evaluare, cu mai puține materii studiate în profunzime. Atrag însă atenția asupra unui lucru: această alegere este un angajament pe termen lung, pentru că revenirea în sistemul românesc pe parcurs trece prin echivalări complicate. Alegerea se face după destinația copilului, nu după prestigiul etichetei.
- CITEȘTE ȘI: Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Care sunt motivele greșite pentru care părinții aleg un liceu privat?
Christian Comșa: Primul motiv greșit este fuga. O școală se alege pentru că mergi către ceva, nu pentru că fugi de un conflict sau de un profesor, iar problemele nerezolvate se mută odată cu ghiozdanul. Al doilea este statutul social, pentru că școala copilului nu este un accesoriu al părintelui, iar copiii simt repede când sunt acolo pentru imaginea familiei.Al treilea este externalizarea completă a educației, adică ideea că plata taxei rezolvă totul. Nicio taxă nu înlocuiește cina la care copilul este întrebat cum i-a fost ziua.
Când i-ați spune unui părinte că privatul nu este alegerea potrivită?
Christian Comșa: Le spun acest lucru părinților în trei situații. Prima apare atunci când problema copilului nu ține de școală, ci de familie sau de dificultăți care cer o evaluare de specialitate, pentru că schimbarea școlii amână problema în loc să o rezolve. A doua apare atunci când taxa ar destabiliza bugetul familiei. Un copil simte tensiunea financiară de acasă mai puternic decât simte beneficiul unei clase mici, iar educația privată rămâne, să fim cinstiți, inaccesibilă pentru majoritatea familiilor din România. A treia situație este cea mai simplă: copilul este bine acolo unde este. Un copil fericit, cu rezultate și cu prieteni într-o școală de stat bună, nu trebuie mutat doar pentru că a apărut o opțiune mai scumpă.
Trei prejudecăți despre liceele private și trei despre cele de stat.
Christian Comșa: Despre cele private. Prima prejudecată spune că privatul cumpără note, dar Bacalaureatul se dă în aceleași săli, cu aceleași subiecte și cu aceeași corectură externă pentru toată lumea. A doua spune că privatul este doar pentru copii de bani gata, dar în școlile private din România învață aproximativ 160.000 de copii, iar mulți provin din familii care fac sacrificii reale pentru această alegere. A treia spune că la privat predau profesorii care nu au prins post la stat, dar realitatea este adesea inversă, pentru că profesori titulari, cu experiență, aleg privatul pentru condițiile de lucru.
Despre cele de stat: Prima prejudecată spune că la stat educația este gratuită, dar orice părinte de licean știe cât plătește pe meditații. Familiile finanțează din buzunar ceea ce școala nu mai reușește să livreze, doar că factura nu se numește taxă. A doua spune că liceul de top garantează reușita, dar la primele 202 licee din țară peste o mie de elevi nu au promovat Bacalaureatul anul acesta. A treia spune că profesorii de la stat sunt prin definiție mai bine pregătiți, dar concursul de titularizare măsoară cunoștințele, nu predarea, iar profesori excelenți și profesori slabi există în ambele sisteme.
