Merge la școală din toamnă? Cum îl pregătești pe cel mic în timpul verii

Iulia Mirică
pregatire scoala

Poți profita de zilele relaxante de vară pentru a-l pregăti pe cel mic de școală. Adică de învățarea structurată și de noile provocări pe care le va întâlni la școală, scrie parenting.com

Cu toate că unii copii au emoții când vine vorba de prima zi de școală, cei mai mulți dintre aceștia abia așteaptă să înceapă. Și-au văzut prietenii și rudele mergând în clasa întâi și întorcându-se cu proiecte distractive și grupuri noi de prieteni.

În timpul verii, înainte de începerea școlii, emoțiile se amplifică de obicei, lăsându-i pe părinți să se întrebe cum ar trebui să-și petreacă ultima vară înainte de clasa întâit și cum ar trebui să-i pregătească pe cei mici. Din fericire, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a te asigura că sunteți pregătiți pentru acest pas din viața celui mic.

1. Familiarizează-te cu școala.

Multe școli le oferă oportunitatea părinților și copiilor să facă un tur, așa că profită de acest lucru. Pe lângă verificarea sălilor de curs, nu uita să vizitezi și alte locuri pe care cel mic le va frecventa, precum toaletele, locurile de joacă, birourile, etc. Când vei știi unde va fi copilul tău, îți va fi mai ușor să-l lași liniștită. Iar când copilul va vedea unde-și va petrece zilele, se va entuziasma mai tare în legătură cu prima zi.

2. Exersează abilitățile de bază.

O teamă comună în rândul copiilor și al părinților este legată de faptul că nu sunt pregătiți pentru școală, orice clasă ar începe. Pentru a combate aceste temeri, exersează de acum abilitățile pe care va trebui să le dezvolte copilul tău, de la alfabet la scrierea numelui și numărat. Dacă ești extrem de ambițioasă, poți să întrebi învățătorul copilului pe ce concepte se va concentra în anul ce va veni. Dacă îți vei petrece vara definind o învățare de bază, veți intra amândoi în anul școlar cu o atitudine pozitivă și cu mintea deschisă.

3. Învață ce înseamnă independența.

Atunci când cel mic începe să meargă la școală, s-ar putea să fii puțin copleșită și să vrei să-l protejezi mai mult decât ar trebui. Va trebui să învățați amândoi să lucrați independent. Pentru tine, acest lucru înseamnă că va trebui să faci un pas înapoi și să-l lași pe cel mic să se descurce și singur. Pentru copilul tău, procesul acesta îl va învăța cum să rezolve situațiile fără ajutorul imediat al unui părinte. Pentru a începe, exersați rezolvarea problemelor acasă, permițându-i copilului să aibă un rol activ în discuție.

4. Descoperă bucuria din învățare.

În timp ce amândoi vreți să vă pregătiți pentru prima zi de școală, este important să vă aduceți aminte primul pas făcut către o piatră de hotar a învățării. Ajută-l pe cel mic să vadă bucuria din învățare, pentru a nu-i mai fi frică de școală. Atunci când lucrați împreună, îl înveți de fapt ce perspectivă să adopte pentru anii de școală ce vor urma.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa