Cum e să fii profesor online și mamă a trei copii care studiază online? Mărturia unui dascăl din Suceava

Cristina Călin, redactor-șef
mamă a trei copii
Școala online se resimte altfel pentru o mamă cu trei copii și profesoară în timpul pandemiei. Sursă foto: Shutterstock/

Primul semestru s-a încheiat, cu ore în marea lor majoritate online. Nu a fost ușor pentru nimeni, nici pentru părinți, nici pentru copii, nici pentru profesori. Dar cum a decurs totul pentru o mamă a trei copii școlari care este și profesoară de limbi străine la o școală generală? Ne spune cititoarea noastră Ana din Suceava.

”Cum e să fii profesor online și mamă a trei copii care studiază online? Bună întrebare. Nu m-a întrebat nimeni până acum, sau cel puțin nimeni dintre cei care m-ar fi putut ajuta cumva, dintre cei care ar fi trebuit să susțină calitatea actului didactic sau dintre cei care au grijă să ofere suport copiilor defavorizați, printre care sunt și eu, în calitate de diriginte.  

Am fost întrebată de unde vreau să predau, dacă am instrumentele necesare, dar nu m-a întrebat nimeni dacă pot preda, dacă am copii, dacă pot să intre online și aici nu mă refer la tablete. M-am întrebat singură și m-am descurcat singură.

Școala online. Perspectiva profesoarei

Cum e ? Dur…”dur d’être online”, ca să parafrazez titlul celebrei melodii pentru copii din 1992, Dur, dur d’être bébé.

Situația stă în felul următor: sunt profesoară de limbi străine. Am ore dimineață în același timp cu cei trei copii ai mei: clasa pregătitoare, clasa a-2 a și clasa a-5 a. Cum ne descurcăm? Ca toți ceilalți, presupun. Nu vreau nici să mă plâng, nici să mă laud, nici să mă compătimiți, nici să îmi săriți în cap prin comparații. Este ca o mărturie, trebuie luata ca atare.

Desigur, mi s-a spus că suntem privilegiați, că stăm acasă. Clar: există fel si fel de situații, mai bune decât ale noastre sau mai rele. Ideea este de ce nu am putea identifica astfel de cazuri și să schimbăm ceva.  Poate, un român supărăcios sau tipic mi-ar  spune răstit :” Dar, cine te-a pus să te faci profesoară, cucoană ? sau :”Cine te-a pus să faci atâția copii ?” Acestea sunt întrebări care nici nu merită măcar răspuns.

Să vedem cum ne-am descurcat? Le iau pe rând.

Ca profesor, a fost bine. Nu excelez in domeniul informaticii, dar posed cunoștințe de operare pe calculator destul de bune. Acestea mi-au permis sa mă obișnuiesc rapid cu predarea online, cu toate aplicatiile necesare predarii online (exercitii interactive, distribuiri de documente, editare de texte, fotografii-pentru corectarea temelor etc).

Ca părinte….a fost teriiibil. De ce?  Toate diplomele, toate cunoștințele, toate teoriile învățate, toată siguranța mea ca profesor se anulează în fața propriilor copii.  La orele online, cei doi mai mari se descurcă, deși și ei trebuie verificați, îndrumați.

Mamă de copil la clasa pregătitoare

Cel mai greu a fost cu copilul de la pregătitoare. Atâta vreme cât eu ca profesor fac fel și fel de sondaje, loghez copiii, învăț părinții cum sa trimită teme, aud părinții celor mici cum îi ajută la online, și e normal pentru că sunt mici, mă cam necăjesc când îmi pun copilul de pregătitoare în fața unui ecran și îl las singur acolo.

A început să învețe să citească, a învățat numerele, să adune, să scadă, toate noțiuni noi. Normal că nu se descurcă singur. Întreabă mereu pe la ce pagina suntem, ce exercițiu, ce fișă. Sunt probleme pe care le-am avut  mereu. A ajuns să fie chiar nesigur pe el și să îi fie frică să răspundă. Cum să suplinesc lipsa mea de lângă el? Cum sa înlătur acel sentiment de vinovăție? Cum e ca mecanic să nu poți repara mașina ta, cum e ca arhitect să nu îți poți proiecta casa de vis, cum e ca doctor să nu îți poți trata familia, deși știi că tu ai face-o cel mai bine?

Ca părinte am fost invizibil, m-am supus regulilor clasei, ceea ce mi se pare normal. Dar când vedeam pe grup clasei pregătitoare mesaje precum : „doaaamna, copilu’ meu nu poate să intre azi că nu sunt acasă și nu se descurcă singur” mă simțeam neîndreptățită. Să zic ceva nu puteam deoarece eram în acel context un părinte ca oricare altul.  Ba chiar trebuie să fiu și model, căci unii sunt părinții copiilor din clasa copilului meu și părinții elevilor mei. Ahhh….și nu cred că vreți să știți câte grupuri am pe telefon.

După profesoară, mamă a trei copii

Revenim. După 4-5 ore online, timp în care copiii nu puteau să mă solicite, decât cu o întrebare, venea după-amiaza, când o învălmășeală de teme, de nevoi ne năpădeau. Toți trei aveau nevoie de mine. Cei doi mai mari mă solicitau măcar pentru verificare sau pentru clarificări acolo unde nu știau. Cel mic peste tot: citire, scriere, decupare. Tot.

Credeți-mă, nu e prea greu, dar nici prea ușor ca după ce vorbești 4-5 ore non-stop, după ce te mai ocupi și de nevoile casnice, să mai găsești resurse de răbdare ca să numeri câte picioare de pinguini sunt în imagine sau câți de m sau M sunt ascunși  în căciulița vreunui animăluț.

Era sa uit. Filmările de Ziua României, de moș Nicolae, de Crăciun când efectiv toată munca  părintelui era triplă: învață-i poezia, îmbracă-i în straiele populare, filmează-i! Și de-ar ieși din prima. Știm cu toții câte duble trebuie făcute ca să iasă bine. Desigur, tot ce am expus mai sus sunt situații generale. Poate în viitor voi reveni cu situații punctuale, cu exemple chiar.

Ce am învățat din toată situația asta ?

Am învățat să fiu un profesor mai bun, să îmi adaptez demersul didactic astfel încât să nu suprasolicit copiii, să le dau sarcini de lucru pe care să le poate rezolva singuri. Dar  sincer, aș fi vrut să fiu un părinte mai bun. Așadar, inima sus, dragi părinți, fiți alături de copiii vostri, susțineți-i, verificați-i.

Cel  mai mare greșit mesaj pe care îl putem transmite unui copil este indiferența. Nu îi putem spune: ”Nu nu știu ce să-i arăt, să facă cum o vrea, dacă nu învață la muncă”.  Normal că așa o să facă atunci când termină studiile. De fapt, ce bine dacă ar face așa și nu ar lua-o pe alte căi. Dar dacă o aude din gura părintelui, spusă  și repetată, e ca un acord tacit, ca o permisiune din partea părintelui de a nu învăța.

Semestrul 1 e gata. Nu știm cum vom începe semestrul al doilea. Până atunci, privim cu jind silueta școlii singuratice care se întrezăreste pe geamul de la bucătărie. Sperăm că nu diferențiat, cu scoala primară  și a 8- a la clasa, căci în acest caz chiar nu știu cum ne mai putem reorganiza.

Până la urmă ne bucurăm că suntem sănătoși, și mergem înainte.”

Dacă și tu vrei să ne povestești cum a fost experiența ta cu școala online, ca părinte, ca profesor/educator/învățător sau chiar ca elev ne poți scrie pe adresa de e-mail [email protected]

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa