Lucia Radu-Simota a descifrat tainele digitalului pentru copii, la Atelierele cu mămici

Raluca Dumitrică
lucia-radu-simota-totul-despre-mame

La ediţia cu numărul 23 a Atelierelor cu mămici, Lucia Radu-Simota, mamă, trainer, grafician şi antreprenor, fondatoare Learning Hub, le-a detaliat părinților o serie de aspecte legate de lumea digitală și copiii de azi. Lucia, care are o experienţă de 10 ani în dezvoltarea de programe de educaţie nonformală pentru adulţi şi copii, în managementul de proiect, artă digitală, competenţe digitale de utilizare calculator şi internet, formare de formatori şi antreprenoriat, a prezentat la eveniment beneficiile pe care le aduce celor mici tehnologia digitală, dar şi pericolele care îi pândesc pe aceştia.

Prezentarea a început de la descrierea pe larg a celor 3 C: copil, conţinut şi context. Despre copil, Lucia a explicat că dezvoltarea creierului pe parcursul vieţii cunoaşte un salt fantastic în prima parte a copilăriei, creierul unui nou născut având 333 de grame, al unui copil de 2 ani fiind de 3 ori mai mare, la 2 ani având 2500 de sinapse, iar la 3 ani 15.000 de sinapse.

Trecând la partea de conţinut, Lucia le-a recomandat celor prezenţi să fie vigilenţi şi circumspecţi, chiar dacă produsul cu pricina pare să facă parte dintr-o categorie ce pare sigură pentru consum. Spre exemplu, există desene animate care nu sunt recomandate, totuşi, copiilor sau pentru care părinţii ar trebui să manifeste o precauţie suplimentară atunci când intenţionează să le permită copiilor accesul la ele. Tot ea a mai spus că 1h de stimulare cognitivă înseamnă cu 30% şanse mai mici de a dezvolta deficienţe de atenție, iar 1h de TV înseamnă cu 10% mai multe şanse de a dezvolta deficienţe de atenţie.

O parte importantă a fost alocată greşelilor pe care le fac copiii în mediul online şi în mod special pe Facebook. Ei postează fără menajamente la ce şcoală învaţă, în ce clasă, fac check-in cu naturaleţe, pun poze cu caracter erotic şi sunt gata de flirt online public şi privat. În sprijinul evidențierii acestor greşeli, Lucia Radu-Simota a făcut o paralelă între online – viaţă reală şi i-a întrebat pe părinţi dacă ei le-ar spune oricui unde locuiesc, dacă ar lasă uşa deschisă, ar afişa fotografii cu ei într-un loc public să le vadă oricine sau Ie-ar permite unor străini să facă copii ale fotografiilor personale.

Informarea este esenţială

Lucia Radu-Simota a mai pus accentul pe informare, despre care a spus că este esenţială, şi i-a îndemnat pe părinţi să le explice copiilor pericolele din online şi să agreeze împreună site-urile accesate. La început părinții ar trebui sa stea cu cei mici si sa le arate şi la ce le poate folosi un site sau altul: pentru documentare, pentru muzică, desen etc.

Controlul parental a fost prezentat de Lucia drept deosebit de important, ea sugerandu-le părinților sa realizeze o listă de site-uri pe care copilul le poate accesa. Controlul parental este oferit de sistemele de operare, dar există şi aplicaţii dedicate pentru dispozitive mobile, specifice fiecărui sistem de operare. De ajutor este si un software specializat de monitorizare, de obicei contra cost, care permite primirea de informaţii în timp real legat de apeluri, aplicaţii accesate, istoric de internet etc. În plus, există şi software care înregistrează tot ce se scrie pe tastatură – keylogger – foarte util în cazul reţelelor care şterg mesajele de îndată ce sunt vizualizate – tip Snapchat.

Lucia Radu-Simota ne sfătuiește să nu restricționăm excesiv accesul copiilor la digital

Ultima parte a prezentării a fost dedicată contextului, care, potrivit Luciei, trebuie să aibă loc într-un cadru securizat, profesionist în cadrul cursurilor private organizate. Ideal este acasă, alături de părinţi, cu un scop, indiferent care este acela, nu ca refugiu în faţa emoţiilor. Copiii trebuie sa trateze tehnologia ca pe o carte cu imagini, iar părinții trebuie sa-i explice copilului ce se întâmplă acolo şi sa-l conecteze cu realitatea. Experienţele prin care trec copiii la începutul vieţii le influenţează definitoriu întreagă viaţă. ca ultime sfaturi, Lucia Radu-Simota a precizat ca este necesara incurajarea copilului să creeze, nu doar să consume! Părinții nu trebuie sa restricţioneze excesiv, ci să fie la fel de atenți în lumea virtuală, precum sunt în viaţă reală.

Atelierul pentru copii a fost susținut de Dan Radu-Simota de la Learning Hub, un adevărat „magician” pe toată durata evenimentului, care le-a captat în totalitate atenția și interesul copiilor participanți la eveniment.

Foto: Bogdan Dincă

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa