Mulți copii au mereu câte ceva negativ de spus la adresa învățătoarei ori a școlii. Ba că primesc prea multe teme, ba că învățătoarea nu știe să le explice și de asta n-au înțeles nimic, ba că banca-i prea joasă ori tabla prea sus. De unde vin aceste comportamente ale copiilor? De multe ori, chiar de la părinți, care nu realizează cât rău le pot face vorbind urât despre învățătoare ori profesori.
Felul în care vorbim și ne purtăm în prezența copiilor influențează semnificativ modul în care aceștia înțeleg lumea, relațiile și pe ei înșiși. Fiecare cuvânt sau gest, chiar și cele pe care le facem în treacăt, construiesc în mintea copilului o imagine despre ceea ce este normal și valoros. Când copilul ajunge să-și urască învățătoarea, ba mai mult, să refuze orice activități legate de școală – teme, proiecte, cărți de citit – întreabă-te ce a auzit în familie.
Cum îi influențăm pe copii prin ceea ce spunem
Dacă părintele critică în mod fățiș autoritatea (profesorii, școala, sistemul), copilul ajunge să perceapă aceste instituții ca fiind de neluat în seamă sau adevărați „inamici”. Desigur că există și critici constructive, dar este important să fim atenți la felul în care le comunicăm, mai ales în fața celui mic. Dacă îi spunem frecvent cât de greu și plictisitor e la școală sau cât de nepotrivite sunt sarcinile primite, acesta va ajunge să creadă că școala e un loc rău. În loc să o perceapă ca pe un loc al cunoașterii, al învățării și al creșterii sale, își poate pierde interesul și, implicit, șansa de a asimila informații și abilități noi.
„Cum validezi o emoție fără să influențezi? Nu-ți spui părerea! Când copilul spune «învățătoarea este foarte rea!», tu, ca părinte, trebuie să întrebi: De ce spui asta? Ce s-a întâmplat? Cum te-ai simțit? Ai nevoie de ajutor? Mereu e vorba despre a asculta, în primul rând, și despre a-l întreba. Dacă îi spui „Ce învățătoare proastă!”, ai invalidat autoritatea ei”, explică psihoterapeutul Ramona Ivan.
Printr-o reacție critică, îi transmitem copilului că, într-adevăr, învățătoarea este o persoană problematică. În loc să oferim sprijin emoțional copilului sau să analizăm împreună situația, nu facem decât să contribuim la consolidarea percepției negative. Faptul că îl susținem imediat, fără a avea toate detaliile probleme, îi va da impresia că opinia lui este corectă, chiar dacă aceasta ar putea fi influențată de o interpretare greșită sau de un moment de supărare. În plus, când criticăm pe cineva – învățătoarea, alți copii sau părinți – copilul va asimila acest comportament și va ajunge să creadă că este acceptabil să-i judece ușor pe cei din jur. Iar asta îi va afecta relațiile sociale pe termen lung.
În plus, diminuăm respectul pentru învățătoare și îi știrbim autoritatea. Prin comentarii negative, îi transmitem copilului indirect că învățătoarea nu merită respect, ceea ce va afecta atât relația dintre cei doi, cât și capacitatea lui de a învăța de la aceasta.
Validăm emoția copilului, nu judecata de valoare
Când răspundem reacției inițiale cu întrebări precum „De ce crezi asta? Ce s-a întâmplat? Cum te-ai simțit?” și evităm să ne exprimăm opinia, copilul va înțelege că emoțiile și experiențele sale sunt importante, fără ca noi să-i întărim sau să-i schimbăm percepția. În acest fel:
- Validăm emoția, nu judecata de valoare. Îi arătăm copilului că ne pasă cum se simte, dar evităm să judecăm învățătoarea.
- Îl ajutăm pe copil să reflecteze. Punând întrebări, îl ajutăm pe copil să analizeze ce s-a întâmplat și să-și clarifice perspectiva. Poate că „învățătoarea e rea” a fost o reacție la o situație punctuală care, analizată, ar putea avea o explicație mai nuanțată.
„Învățătoarea e rea” poate indica și nevoia de afecțiune a copilului
Copiii mici au încă o mare nevoie de conectare emoțională și de afecțiune. Dacă simt că învățătoarea nu este deschisă, nu le arată blândețe sau sprijin, pot exprima nemulțumire față de ea. De exemplu, un copil care simte că învățătoarea nu îl ascultă sau nu îi înțelege nevoile ar putea spune acasă că „nu îi place învățătoarea” sau că „învățătoarea e rea”.
„Rolul învățătoarei este esențial în viața copilului, mai ales în învățământul primar, mai ales din punct de vedere psihologic”, spune psihoterapeutul. „Un învățător calm și iubitor face miracole cu un copil. Este principalul personaj care poate valida intelectual copilul, îl poate ajuta și susține”, spune psihoterapeutul.
„Ce rost are?”
Maria abia intrase în clasa întâi și era mândră că va scrie cu stiloul roz cumpărat de la librărie. După câteva zile de școală, a venit repejor acasă ca să înceapă să scrie, într-un caiet nou-nouț, liniuțele oblice pe care învățătoare îi spusese să le exerseze. În acea zi, și-a auzit mama spunându-i tatălui că temele sunt o prostie și că învățătoarea habar nu are că un copil are nevoie de joacă, nu de teme. A doua zi, la școală, era deja convinsă că tot ce face acolo e inutil și plictisitor. „Maria a ajuns la mine când era în clasa a III-a. Avea o atitudine negativă față de orice i se cerea, atât la școală, cât și acasă. Când am întrebat-o dacă vrea să-mi spună ce o supără, mi-a răspuns «Ce rost are?»”, povestește psihoterapeutul de cuplu, familie și copii, Ramona Ivan.
Când învățătoarea este, emoțional, aproape de copil, e și mai rău dacă părinții vorbesc urât despre aceasta, spune psihoterapeutul. „Copilul va suferi, ca atunci când îi vorbești de rău un părinte. Va fi prins între loialitatea față de părinți și afecțiunea față de învățătoare și va începe să manifeste diverse comportamente disfuncționale la școală și acasă: se ceartă cu colegii sau nu mai vorbește cu nimeni, se izolează, nu mai vrea la școală etc. Apar, așadar, comportamente care nu existau înainte.”
- CITEȘTE ȘI: Cum se face că unii copii fac crize de nervi, iar alții rămân stăpâni pe sine în contexte similare
Cum îi influențăm prin ceea ce facem
Educația pe care le-o oferim copiilor nu stă numai în ceea ce le spunem să facă, ori să nu facă. O mare parte din ceea ce le transmitem este ceea ce ne văd pe noi că facem. De la reacțiile noastre la provocările de zi cu zi și până la felul în care ne eschivăm de la activități, tot ceea ce facem reprezintă modelul pe care și ei îl vor îmbrățișa. Dacă în fața unui obstacol ne enervăm sau cedăm, copiii învață că provocările trebuie evitate. Când însă ne păstrăm calmul și continuăm să căutăm soluții, le arătăm că e firesc să avem și momente dificile și că acestea pot fi depășite cu răbdare.
Ce pierd copiii când îi influențăm negativ
Învățătoarea este o figură centrală în viața copilului, având un rol semnificativ atât în procesul educațional, cât și în dezvoltarea emoțională și socială. Este, adesea, prima figură de autoritate din afara familiei pe care copilul o întâlnește și cu care trebuie să interacționeze zilnic. Pentru copil, învățătoarea este persoana care face legătura dintre necunoscut și cunoscut, cea care transformă noțiunile abstracte în ceva concret și captivant. Iar relația dintre elev și învățătoare poate modela nu doar succesul școlar, ci și încrederea în sine și perspectiva copilului asupra lumii.
Când un copil preia opinia părinților față de o persoană sau o activitate, el pierde șansa de a-și dezvolta propriile păreri. Un copil care aude mereu că școala e „prea grea” sau că profesorii „nu fac bine” va ajunge să adopte aceste atitudini. Chiar dacă ar fi avut potențialul să fie pasionat de învățare sau să colaboreze bine cu ceilalți, își va pierde însușirea de a fi autentic. În plus, dacă părinții critică frecvent oamenii din jur, copiii ajung să fie neîncrezători și defensivi față de alții. Acest lucru le afectează dezvoltarea empatiei și le limitează capacitatea de a crea relații bazate pe respect și înțelegere.
„În caz de abuz emoțional, e important să definești comportamentul învățătorului ca negativ”
Desigur, un copil poate avea o opinie negativă față de învățătoare fără să fie influențat de părinți. Copiii trăiesc experiențe autentice la școală și sunt capabili să observe comportamentul cadrelor didactice, chiar dacă nu au încă limbajul complex pentru a exprima tot ce simt. De exemplu, dacă învățătoarea folosește un ton aspru, este foarte exigentă sau îi critică adesea, copilul poate simți disconfort sau teamă, ceea ce îl va face să se plângă. La vârsta aceasta, copiii sunt sensibili la modul în care sunt tratați, iar o abordare pe care o simt drept rece sau severă îi poate face să se simtă nedreptățiți.
„Greșelile învățătoarei, de exemplu, abuzul emoțional, jignirile, țipatul, îi afectează direct și sunt într-o poziție de forță incorectă, nu pot reacționa în vreun fel, nu se pot apăra. Dacă vine acasă și tu vorbești frumos despre o astfel de învățătoare, îi ceri să accepte, îl retraumatizezi. Din nou, tu trebuie să îi validezi emoția, și îl asiguri din punct de vedere al siguranței. Nu vorbești urât (jigniri), dar în mod clar definești comportamentul învățătorului ca fiind negativ. Nu poți normaliza țipatul, și jignirile, și amenințările! E ca și cum l-ai anunța că urmează 12 ani de chin și asta e, nu are ce face. În acest caz, mergi la școală și vorbești în numele copilului cu cadrele didactice, directorul”, spune psihoterapeutul Ramona Ivan.
- CITEȘTE ȘI: Ce faci când educatoarea/ învățătoarea este abuzivă? Care sunt pașii legali pe care trebuie să-i urmezi
Dificultățile de învățare pot stârni sentimente negative față de educatori
Dacă un copil are dificultăți în a înțelege sarcinile sau simte că acestea sunt prea grele, poate atribui frustrarea lui învățătoarei. În lipsa abilităților de autoevaluare, el poate crede că dificultatea vine din cauza felului în care învățătoarea predă sau explică. Astfel, un copil care se simte depășit poate ajunge să spună fie că nu-i place învățătoarea, fie că detestă școală.
De asemenea, ar putea fi vorba doar de tendința naturală a copiilor – mai ales a celor din clasele primare – de a căuta confort și joacă. La vârsta claselor primare, copiii au o tendință încă puternică de a prefera activitățile distractive și de a căuta un mediu unde se simt în siguranță și acceptați. Dacă simt că școala e un loc unde sunt prea multe cerințe stricte, pot avea o reacție naturală de respingere, fără să fie neapărat influențați de părinți.
Cum ajutăm copilul cu o părere proastă despre școală
Chiar dacă un copil poate avea păreri proprii despre școală și învățătoare, părinții joacă un rol important în modul în care aceste păreri se formează și sunt exprimate. Când un copil spune acasă că nu îi place la școală sau că învățătoarea e rea, contează reacția părintelui. Dacă părintele validează imediat nemulțumirea copilului cu un comentariu negativ, copilul va simți că e normal să vadă învățătoarea în acea lumină. În schimb, un părinte care explică importanța răbdării și încearcă să afle ce anume nu i-a plăcut îi poate oferi copilului o perspectivă diferită. La fel cum un părinte critică sau evită situațiile dificile, și copilul poate învăța să facă la fel.
Pe de altă parte, dacă părintele arată cum poate aborda o problemă sau cum poate cere ajutor într-o situație dificilă, copilul va fi mai dispus să găsească soluții și să dezvolte o atitudine pozitivă. Căci ceea ce riscă să piardă un copil influențat negativ nu este doar perspectiva pozitivă asupra școlii. Ci și șansa de a învăța cum să gestioneze relațiile și provocările într-un mod constructiv și de a-și forma propriile opinii, bazate pe experiențele proprii. „Copiii sunt plini de idei și tot ce trebuie să facem e să ne găsim timp să vorbim cu ei. Să-i întrebăm, să-i ascultăm și să-i îndrumăm în deciziile pe care singuri le iau. Să credem în ei, nu să le oferim pe tavă soluțiile – și asta înseamnă să nu-i influențăm”, concluzionează psihoterapeuta Ramona Ivan.
