Încrederea în sine a copilului. Cum i-o distrugi fără să-ți dai seama

Anca Vlad
Încrederea în sine

Orice părinte vrea să să-și educe copilul în așa fel încât să devină un adult responsabil, puternic și încrezător în propriile puteri. Uneori însă, fără să îți dai seama, îi distrugi încrederea în sine, atrage atenția Damara Simmons pe familyshare.com.

„Mamă, am învățat un nou cântec la pian. Vrei să-l asculți?”. Te duci lângă copil și te așezi pe banchetă. Pe chipul lui înflorește un zâmbet luminos și începe să cânte. După câteva greșeli însă, zâmbetul pălește și micuțul se încruntă. Imediat simți că e descurajat.

După părerea ta, e o melodie simplă și ești la un pas să-i spui că e ușoară și că o poate interpreta. Ar trebui să stai și să te gândești că ceea ce urmează să-i spui îl poate ajuta și crește încrederea în sine sau, dimpotrivă, i-o poate scădea. Alegerea e a ta.

Spui deseori „E simplu!”

Când copilul se zbate să ducă la bun sfârșit o sarcină, chiar dacă ție ți se pare un lucru simplu, nu trebuie să-i spui pentru că nu e obligatoriu să fie și pentru el la fel. Când îi spui „E simplu, poți s-o faci!” încerci să-l încurajezi și să-l motivezi, dar, în același timp, îl faci să se gândească că „E ceva în neregulă cu mine, pentru că nu e deloc simplu. Asta înseamnă că sunt prost!”. Gândul îl poate face să se simtă descurajat, să fie ispitit să renunțe și să-și piardă încrederea în sine.

Mai bine i-ai spune „Poate fi istovitor, sau poate fi dificil”. Astfel, când va reuși să ducă acel lucru la bun sfârșit își va spune că a dus la bun sfârșit o misiune grea. Dacă nu-și dă seama singur că e greu, măcar îl înștiințezi de la început. Această abordare îl încurajează și-i mărește încrederea în sine.

Temele pentru acasă. 5 modalități de a face față provocărilor

Faci prea multe pentru el

De cele mai multe ori, copiii vor să ducă singuri la bun sfârșit o sarcină, pentru că asta le dă un sentiment de împlinire și ajută să se simtă bine în pielea lor. Din păcate, mulți părinți cred că-și demonstrează iubirea făcând anumite lucruri în locul copiilor. Asta le răpește ocazia de a-și dezvolta unele abilități și satisfacția de a se simți independenți. Mai mult, le transmite mesaje de genul „Nu ești în stare!”.

În loc să faci tu în locul lor, mai bine împarte sarcina mare în unele mai mici, pe măsura puterilor lor. Asta le va da șansa de a se simți satisfăcuți și împliniți. Și, bineînțeles, le va crește încrederea în sine.

Faci crize când greșește

Greșelile fac parte din viață – cu toții le facem. Probabil că simți nevoia să-i salvezi după ce fac  o greșeală sau să-i ajuți să nu facă vreuna. Asta nu o să-i ajute, ci dimpotrivă, vor rămâne cu sechele pe viață.

Indiferent ce faci, copiii vor greși, iar felul în care reacționezi îi poate ajuta să învețe din acea greșeală sau măcar să-și dea seama că nu e bine ce au făcut. Greșelile sunt dureroase, dar pot fi de mare ajutor dacă situațiile sunt gestionate cum trebuie. Permite-le să greșească, să admită că nu a fost bine ce au făcut, să rezolve problema și să se simtă apoi bine în pielea lor.

În loc să te isterizezi, învață-i ce e bine și ce e rău și că trebuie să-și asume urmările acțiunilor lor. Asta îi va face să vadă altfel lucrurile.

Mulți părinți nu realizează că aceste trei răspunsuri la acțiunile copiilor lor le pot diminua acestora încrederea în sine. Dacă nu te-ai gândit niciodată la acest aspect sau vreuna dintre aceste idei este nouă pentru tine, nu-ți face probleme. Faptul că citești și te informezi demonstrează că ești un părinte bun și vrei să fii și mai bun!

Ponturi pentru a învăța copilul să fie filantrop

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa