„Eu cu cine o să stau în bancă?” Pentru mulți copii, aceasta este una dintre marile întrebări înainte de începutul școlii. Alegerea nu aparține întotdeauna elevilor. Din 2024, ca măsură de combatere a segregării și a discriminării, Ministerul Educației recomandă învățătorilor și diriginților ca, la început de an școlar și chiar și la începerea unui modul nou, să rotească elevii în bănci. În felul acesta, toți elevii ajung, pe rând, pe locurile din față și pe cele din spate. Acest lucru are impact și asupra relațiilor dintre copii: un elev poate fi mutat de lângă cel mai bun prieten, poate ajunge lângă cineva cu care nu se înțelege sau, dimpotrivă, poate descoperi o prietenie la care nu s-ar fi gândit. Psihologul clinician Sorin Porneală explică de ce e important pentru copii colegul de bancă, ce e de făcut atunci când relațiile dintre cei doi devin tensionate și în ce situații se impune intervenția imediată a părintelui.
Un studiu publicat în 2022 în revista Frontiers in Psychology a urmărit 235 de elevi cu vârste între 8 și 11 ani, din clasele a III-a până la a V-a. Copiii au fost întrebați despre prieteniile lor în două momente aflate la 14 săptămâni distanță, iar cercetătorii au analizat și locurile stabilite de profesori în clasă. Elevii care stăteau unul lângă altul sau în apropiere aveau o probabilitate mai mare să se considere prieteni. Mai mult, după schimbarea locurilor, apropierea de colegi noi a fost asociată cu apariția unor prietenii noi. Rezultatul nu înseamnă că profesorul poate „fabrica” o prietenie doar mutând doi copii în aceeași bancă, ci că așezarea în clasă creează contexte de interacțiune care pot influența relațiile dintre copii.
O cercetare mai amplă, realizată pe 2.966 de elevi din 182 de clase, a găsit un efect similar: atunci când așezarea în clasă a fost stabilită aleatoriu, probabilitatea unei prietenii reciproce a crescut, în medie, de la 15% la 22% pentru copiii așezați unul lângă altul.
Banca, spațiul personal din clasă
„Pentru un copil, banca școlară nu este doar un loc în care își petrece orele. Este, practic, primul lui colț personal în afara familiei, un spațiu al lui într-o lume nouă, plină de reguli și de evaluări. Iar colegul de bancă devine, fără să-și dea nimeni seama, «ancora» lui în tot acest amestec”, spune Sorin Porneală. Tot aici apar, zi de zi, situații sociale mărunte pe care adulții nici nu le mai observă: cine ocupă prea mult din bancă, cine are nevoie de un pix, cine vorbește când celălalt încearcă să fie atent, cine vrea să lucreze împreună și cine preferă să fie lăsat în pace. Toate acestea sunt exerciții de relaționare. „Lângă colegul de bancă, copilul exersează, fără să știe că exersează, cum se împarte spațiul, cum se împrumută un pix sau o cariocă, cum se cooperează cu cineva care nu gândește mereu la fel ca tine”, spune psihologul.
Mai ales la vârste mici, contează și simplul fapt că există cineva lângă tine. Sorin Porneală vorbește despre colegul de bancă ca despre un posibil „refugiu de siguranță”, persoana cu care copilul împarte emoția dinaintea unei ascultări, bucuria din pauză sau o glumă spusă în șoaptă. „Și mai este ceva: dovada că aparține undeva. Să ai pe cineva lângă tine poate însemna, la vârsta asta, «nu sunt singur», «sunt acceptat».”
L-a mutat de lângă cel mai bun prieten. E cazul să faci ceva?
O schimbare a locului poate supăra copilul fără să-i facă rău. „Dacă este despărțit de cel mai bun prieten, este firesc să apară o tristețe sau o neliniște de moment. Uneori, copilul poate părea mai puțin atent la ore în primele zile, nu pentru că nu ar vrea să învețe, ci pentru că o parte din energia lui este ocupată cu sentimentul de pierdere”, explică Sorin Porneală. În primele zile merită, așadar, să vezi cum evoluează lucrurile înainte să ceri schimbarea locului. Supărarea provocată de mutare poate trece pe măsură ce copilul se obișnuiește cu noua formulă.
Nici faptul că nu-i place foarte mult noul coleg nu înseamnă automat că trebuie mutat. Poate fi mai tăcut decât și-ar dori, mai agitat, poate avea alte obiceiuri sau poate fi pur și simplu un copil pe care nu și l-ar fi ales singur. Tocmai aici, spune psihologul, există și ceva de câștigat: „Învață să fie flexibil, să tolereze frustrarea, să negocieze și să funcționeze alături de cineva diferit de el. Este o lecție pe care o va folosi toată viața.”
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru, despre adaptarea la grădiniță/ școală: ”Nu mai căuta cauza exactă pentru care plânge!”
Când relația cu colegul de bancă începe să-l afecteze
Un copil care nu se înțelege cu persoana de lângă el poate ajunge să stea în clasă într-o stare de alertă pe care nici măcar nu știe să o descrie. Sorin Porneală o numește un stres „de fundal”. O parte din atenție rămâne permanent îndreptată spre disconfort, iar asta poate afecta concentrarea la ore. Mai delicată este situația în care copilul ajunge la concluzia că problema nu este relația cu un anumit coleg, ci el însuși: „Nimeni nu vrea să stea cu mine”.
Dacă această impresie persistă și nu vorbește cu nimeni despre ea, poate începe să se considere „mai puțin plăcut” sau „invizibil”. În timp, pot apărea retragerea sau comportamente prin care încearcă să atragă atenția ori să se protejeze. De aceea contează și de cât timp durează problema. O zi proastă, o ceartă sau dezamăgirea provocată de schimbarea locului spun prea puțin. Câteva săptămâni în care copilul se simte respins și starea lui se schimbă spun deja altceva.
Înainte să vorbești cu profesorul, află ce se întâmplă de fapt
Când copilul vine acasă și spune „Nu mai vreau să stau cu el”, tentația poate fi să găsești repede o soluție. Mai util este, pentru început, să afli ce înseamnă acel „nu mai vreau”. Îl deranjează că celălalt vorbește mult? Îi ia lucrurile fără să ceară? Se ceartă? Îl ironizează? Îl amenință? Îl exclude? Diferențele dintre aceste situații sunt mari și cer răspunsuri diferite. Dacă este vorba despre un disconfort pe care îl poate gestiona, părintele poate rămâne în rolul de sprijin. „Îl ascultă, îi validează trăirile și poate exersa împreună cu el: «Ce ai putea să-i spui data viitoare când…?»”, spune Sorin Porneală.
În ce situații trebuie să intervină părintele
Bullyingul, respingerea repetată și agresivitatea nu intră în categoria experiențelor pe care copilul ar trebui lăsat să le gestioneze singur. Sunt relevante și schimbările pe care le observi acasă. Durerile de burtă sau de cap care apar în legătură cu mersul la școală, refuzul de a pleca dimineața, plânsul frecvent înainte de ore sau sentimentul că este exclus de întreaga clasă sunt semne pe care psihologul recomandă să nu le ignori.
Într-o astfel de situație, profesorul are și o informație pe care părintele nu o poate obține de acasă: vede copilul în clasă. De aceea, discuția poate începe fără acuzații și fără o soluție stabilită dinainte: „Am observat că X trece printr-o perioadă mai grea de când s-a schimbat așezarea în bancă. Cum vedeți situația și ce putem face pentru ca el să se simtă din nou în siguranță?”. Răspunsul profesorului poate arăta dacă este vorba despre o relație dificilă între doi copii, despre ceva ce se întâmplă în grup sau despre o problemă pe care copilul nu a reușit încă să o povestească acasă și abia de aici poate începe discuția despre ce e de făcut.
