Toți știm mitul: dacă mergi la filologie, ajungi un boem cu trei joburi prost plătite și o viață între biblioteci de cartier. Într-o lume în care toată lumea vorbește despre STEM (științele exacte), părinții se tem că „umanul” înseamnă eșec financiar. Dar e chiar așa? Nora Marcovici, mentor în orientare educațională și profesională, mi-a oferit răspunsurile care m-au liniștit.
Când fata mea a spus că vrea la Filologie, primul gând n-a fost „Ce bine, și-a găsit vocația”. A fost „Și din ce o să trăiască?”. Are o minte sclipitoare, dar nu la matematică. A învățat hindi singură de pe internet, scrie poezii și eseuri de plăcere și e pasionată de arhitectura caselor interbelice. E genul de copil care nu se face auzit în grupuri, dar când vorbește despre ce-i place, arde. Nu o interesează banii în sensul clasic, nu vrea să se facă influencer și nici să ajungă CEO într-un start-up tech. Vrea să citească, să scrie, să traducă, poate să studieze istoria artei. Și eu, în toată sinceritatea mea parentală, am întrebat experții de la Future Minds: O iubesc, dar cum își va plăti chiria?
„Dacă nu face mate-info, își va rata viața?” – cum ne panicăm ca părinți
Există o panică generalizată printre părinți: dacă nu alegi realul, ai eșuat. De parcă viața ar fi o ecuație și cariera – o linie dreaptă de la profilul liceului la salariul lunar. Când am întrebat la Future Minds ce șanse are un copil de filologie să trăiască bine, răspunsul m-a destabilizat și m-a liniștit în același timp: nu profilul dictează banii, ci abilitățile și direcția în care le duci. Nu toți vor lucra în IT, iar în 10 ani, poate nici IT-ul nu va arăta cum îl știm azi.
Ce-am aflat e că filologia e doar o bază. Restul contează: dacă înveți să scrii pentru media digitală, dacă ești un bun cercetător, dacă ai curaj să îți faci un proiect personal – toate astea contează mai mult decât eticheta de „uman”. Iar fetele ca a mea, cu minți curioase, disciplinate și pline de pasiune, pot face din „uman” un loc profitabil și împlinitor. Dacă le sprijinim.
Meseriile invizibile care pornesc de la filologie
Știam că „filologia” înseamnă profesoară sau, în cel mai bun caz, traducătoare. Ce am aflat m-a făcut să-mi schimb complet perspectiva: filologia înseamnă și jurnalism, marketing, copywriting, drept, comunicare interculturală, cercetare academică, psihologie aplicată. Înseamnă să creezi conținut, să înveți să folosești AI-ul cu cap, să faci branding narativ, să modelezi discurs public sau să analizezi comportamente sociale.
Sunt meserii care n-au încă denumiri fixe, dar sunt plătite și căutate. Cei de la Future Minds mi-au spus clar: nu salariul e problema profilului, ci lipsa dezvoltării în paralel a unor competențe digitale, analitice, sau practice. Un copil care face doar temele nu va excela, indiferent dacă e la mate-info sau filo. Un copil care își face un blog, merge la workshopuri, își dezvoltă portofolii digitale și învață ce e storytelling-ul în epoca TikTok-ului – acela are viitor. Inclusiv financiar.
Ce poate face un copil de filologie? Mai mult decât crezi
Am întrebat direct: cum compensăm lipsa de matematică? Ce facem dacă vrea cândva să meargă la o facultate în străinătate care cere competențe numerice? Și mi s-a răspuns cinstit: dacă e real interes, se recuperează. Cu efort, dar nu e imposibil. Dar, mai important decât să-i dăm meditații „în caz că”, este să-i ofer copilei contexte de explorare – un blog despre India, un cont de Instagram despre moda retro sau eseuri despre casele dispărute din București. Ce-i place ei. Să o duc la conferințe, să-i fac cunoștință cu profesioniști din media, jurnalism sau patrimoniu cultural.
Și mai ales, să n-o împing spre altceva doar pentru că „se câștigă mai bine”. Ce am învățat e simplu și greu în același timp: dacă va face ceea ce iubește, o va face bine. Și cine face lucrurile bine, nu moare de foame. Dimpotrivă.
Viitorul nu e doar STEM. E și sens, și poveste, și pasiune
Încă mă trezesc uneori cu gândul: dacă o să regrete? Dacă nu o să-și găsească un job stabil? Dar apoi îmi amintesc de eseurile ei, de felul în care vorbește despre istorie ca despre o poveste vie și de cum a învățat hindi doar ca să înțeleagă o lume nouă. Asta nu e „pierdere de vreme”. E vocație.
Așa că am învățat să-i fiu alături, nu să o conduc. Să întreb, nu să decid. Și mai ales, să cred în faptul că umanul nu e mai puțin valoros decât realul. E doar altceva. Și într-o lume în care inteligența artificială scrie articole, poate chiar umanul va salva umanitatea.
