Cum să-i creezi copilului o zonă pentru teme. Greșeli de amenajare care îl fac să stea cu ochii pe pereți și culori care ajută la concentrare

Laura Bogaciu, redactor
fetita-cu-parul-lung-care-isi-face-temele-la-birou-in-camera-ei
În zona dedicată studiului, copilul trebuie să aibă lumină naturală și liniște. Sursa foto: Shutterstock

A lăsa copilul să citească, să învețe stând în pat sau să scrie pe colțul mesei din bucătărie ori sufragerie, în timp ce părinții gătesc sau se uită la televizor este și greșit, și ineficient. Un spațiu de studiu bine organizat, funcțional și confortabil va îmbunătăți semnificativ capacitatea de concentrare și productivitatea școlarului.

Nu este neapărat nevoie să fii expert în amenajări interioare pentru a „construi” pentru copilul tău un spațiu în care studiul să devină o activitate plăcută. Sau măcar confortabilă. Există o serie de reguli pe care poate deja le știi sau le intuiești. Prima este aceea ca zona respectivă să fie amenajată într-un loc în care să aibă asigurată liniștea. Zgomotele de afară sau chiar „agitația” din casă îi pot distrage cu ușurință atenția, împiedicându-l să se concentreze.  

Lumină naturală, birou spațios

Un alt aspect deosebit de important este lumina, care e de preferat să fie naturală în zona dedicată studiului, pentru că îmbunătățește starea de spirit și atenția. Amplasarea biroului lângă fereastră este cea mai bună alegere. Dacă programul copilului face ca el să învețe sau să-și facă temele când deja nu mai este lumină naturală, o opțiune este o lampă de birou cu lumină caldă, focalizată.

Biroul este un alt element important. El trebuie să fie suficient de spațios, iar pentru o bună organizare să aibă rafturi sau sertare integrate. Tot pentru o bună organizare a zonei dedicate studiului se recomandă suporturi pentru fișe de lucru și organizatoare pentru pixuri, creioane, evidențiatoare etc. O tablă sau un planner pentru perete este folositor pentru notarea obiectivelor zilnice sau săptămânale, ajutând copilul să țină evidența sarcinilor și a obiectivelor pe care le are. O bibliotecă mică sau un raft în care să-și păstreze cărțile și caietele și să le aibă la îndemână sunt binevenite. Toată această organizare a spațiului de lucru îi va fi de folos și pe viitor, în diverse aspecte ale vieții de adult.

Scaunul ergonomic asigură o poziție corectă

Să nu trecem cu vederea scaunul, care este de preferat să fie ergonomic, pentru a oferi suport pentru spate și a asigura o postură corectă. Specialiștii Kinetic Sport&Medicine au atras atenția într-un articol publicat de reportermedical că posturile incorecte au ca și consecință deformări ale coloanei vertebrale pe diferite segmente ale acesteia. Cea mai des întâlnă deformarea coloanei la școlari, din cauza poziției defectuoase pe scaun, este cifoza.

Zona dedicată studiului – funcțională dar și frumoasă

Desigur, asigurarea funcționalității este cel mai important aspect, dar contează și estetica. Se vor evita culorile aprinse, care pot deveni obositoare. În zona de studiu optează pentru pe cele neutre și pastelate – alb, gri, crem – și pe nuanțe de albastru și verde, care sunt asociate cu calmul și concentrarea. Arhitecta Alina Vâlcu atrage atenția asupta suprastimulării copiilor prin culoare în locuri în care ei au nevoie, de fapt, de liniște și concentrare. „O gafă cromatică este aceea de a alege culori contrastante sau prea vitale (cum ar fi roșu, galben) pentru spații unde copiii au nevoie să se calmeze, să li le tempereze emoțiile”, atenționează ea. Dacă vrei, totuși, să pui niște accente în culori vesele (rame foto, obiecte de artă, plante etc), ai grijă să nu supraîncarci vizual locul. Prea multe obiecte decorative îi vor distrage atenția școlarului.

Și expertul în educație Oana Moraru consideră că un spațiu încărcat împiedică elevul să se concentreze. „O cameră plină de stimuli vizuali, de jucării care sună, care se mișcă, de culori în concurență una cu cealaltă, de colecții cu mașini sau păpuși redundante, cu exact aceeași funcție fiecare, în perioada cea mai plastică a creierului- nu ajută deloc vârful de lance al gândirii: acuitatea observației și durata atenției voluntare, nivelul de energie cognitivă pe care copilul învață să îl investească într-un joc sau obiect”, arată ea.

Ascunde cablurile pentru că lasă impresia de dezordine!

Nu uita că dezordinea și aglomerarea de lucruri sunt obositoare și pot afecta capacitatea de concentrare necesară studiului. Și așa cum pe noi, adulții, ne scot din minți cablurile întinse prin camere, același efect îl au și asupra copiilor. Alege să le ascunzi în spatele mobilierului, în perete sau plafon cu ajutorul plăcilor de rigips ori să le maschezi în plinte. Într-un articol având ca subiect multiplele modalități în care pot fi ascunse cablurile, publicat în lovedeco, arhitecta Irina Radu recomandă să alegeți plintele speciale, înalte de cel puțin 8 cm, din duropolimer, prevăzute cu treceri de cablu.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa