În urmă cu 4 ani, fiica mea a fost admisă într-un proiect Erasmus care s-a dovedit o experiență excelentă pentru ea. Peste câteva luni urmează să plece și băiatul meu de 12 ani, cu bursă oferită tot de același program. Este un privilegiu pe care puțini copii îl au, pentru că nu toate școlile fac demersurile pentru a fi acceptate în program.
Când fiica mea avea 13 ani, școala ei era implicată într-o serie de proiecte Erasmus, iar diriginta m-a întrebat dacă vreau să o înscriu. Abia se deschisese circulația după pandemie și aveam o mulțime de griji. Dar mi-am făcut curaj și ne-am apucat să facem dosarul.
Proiectul la care s-a înscris pentru bursă era unul din zona STEM—Science, Technology, Engineering and Mathematics (Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică), și presupunea o vizită de o săptămână la o școală gimnazială din orașul Mersin, din Turcia. Pentru a participa la concursul de acordare a burselor a trebuit să îndeplinească și câteva condiții: să aibă media 10 la Limba Engleză și la Purtare, media mai mare de 9 la Matematică și o recomandare de la dirigintă. În urma aplicării acestor criterii, se realiza un punctaj și, în funcție de locurile disponibile, copiii erau acceptați sau nu.
Ce sunt bursele Erasmus?
Programul Erasmus+ este un proiect european de educație, formare, tineret și sport, derulat de Uniunea Europeană, cu un buget consistent și o viziune clară: sprijinirea dezvoltării personale și profesionale a cetățenilor europeni prin învățare internațională. Deși a fost cunoscut în trecut mai ales pentru mobilitățile universitare, astăzi are mai mulți beneficiari: se adresează și elevilor de gimnaziu și liceu, precum și profesorilor și chiar adulților aflați în formare profesională.
Pentru elevi, bursele Erasmus se pot concretiza în două forme: mobilități de grup (proiecte de cooperare între școli din mai multe țări) sau mobilități individuale, în care un elev studiază o perioadă determinată într-o școală din altă țară. Programul este complet gratuit pentru beneficiar – cazarea, transportul, mesele, asigurările și activitățile sunt acoperite din fonduri europene. Selecția este făcută direct de către școlile participante.
Ce se întâmplă în cadrul unei mobilități Erasmus
În cadrul proiectelor Erasmus, elevii primesc o bursă care le permite să participe la o deplasare—numită mobilitate—în străinătate. Acolo participă la cursurile școlii partenere, prezintă diverse proiecte legate de țara lor, vizitează obiectivele turistice ale zonei, interacționează cu elevi de vârsta lor și au posibilitate de a vorbi într-o limbă străină (engleză de cele mai multe ori).
La început, fiicei mele i-a fost foarte teamă să plece, deși fusese în toate taberele și excursiile organizate în școală. În Turcia mai mersese cu noi în vacanță de foarte multe ori. Avea o mulțime de frici legate de cum se va descurca cu banii, cu telefonul, cu mâncarea, cu colegii. La fiecare soluție pe care i-o dădeam, ea venea cu alte 10 probleme adiacente. Până la urmă, atât noi, cât și doamna dirigintă am reușit să o convingem că va fi o experiență utilă și frumoasă.
Ce am făcut înainte de plecare
În afară de dosar, noi, părinții, a trebuit să mergem la un notar plătit de școală din fondurile Erasmus, pentru a semna o procură, astfel încât copilul să poată ieși din țară. Din punct de vedere financiar, nu am avut nicio cheltuială în afară de bani de buzunar suplimentari (pe care i-am dat doar pentru că am vrut, s-ar fi descurcat foarte bine și cu cei asigurați de bursă). Proiectul respectiv acoperea absolut tot, de la transport, la cazare și mese. Ba chiar la final am primit și niște bani înapoi pentru că nu s-a cheltuit toată suma alocată per elev.
La plecare am făcut bagajul cu grijă, astfel încât să nu fie nevoie să cumpere nimic de acolo. Am schimbat niște lire turcești să aibă totuși în caz de orice și a avut la ea și a avut un card pe care am fi putut să îl alimentam prin transfer bancar de acasă.
Fiica mea a plecat împreună cu colegi de la clase a VII-a și a VIII-a și cu profesori pe care îi avea și la clasă. Au zburat de la București la Istanbul, și de acolo la Adana, iar din acest oraș au mers cu autocarul până în Mersin. A avut cazarea asigurată la căminul unei școli din Mersin, unde au luat și micul-dejun, iar mesele de prânz și cina le luau în oraș, împreună cu profesorii. De asemenea, au avut la dispoziție și un microbuz care i-a dus de la cămin la școala parteneră din Mersin.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Suntem singura țară din Europa unde profesorii nu sunt verificați la clasă”
În fiecare zi, după micul-dejun copiii au mers împreună cu profesorii la școala parteneră, unde au asistat la ore și au susținut diverse prezentări despre România. În a doua parte a zilei au vizitat diverse obiective din zonă, iar seara au avut program de voie, împreună cu profesorii români.
Ce a învățat fiica mea din mobilitatea Erasmus
Pentru ea, marea provocare a fost faptul că a trebuit să stea în cameră cu două fete pe care le știa doar din vedere din școală, cu un tip de personalitate total diferit de al ei și cu un tip de valori care nu aveau legătură cu ceea ce am învățat-o noi acasă. A făcut față cu brio, a comunicat cu profesorii și a rezolvat toate inconvenientele, astfel încât au rămas amice la final. Și-a cumpărat singură cartelă de telefon locală, a fost la shopping și a ales singură câte un suvenir pentru cei de acasă. Și-a drămuit perfect banii, a ținut prezentările la școală cu succes.
Participând la orele elevilor turci, în special la cele în limba engleză, a văzut un alt tip de organizare a claselor și a școlii. Copiii din Turcia ies afară în toate pauzele și fac mult sport în curte. A observat și că profesorii au un loc amenajat foarte cochet, unde stau între ore și beau o cafea sau un ceai. Spațiul era dispus astfel încât să poată vedea foarte bine ce se întâmplă în spațiile comune și în felul acesta îi supravegheau și pe elevi.
De asemenea, a avut ocazia să le prezinte elevilor turci tradiții din România, inclusiv prin dansuri învățate special pentru acest proiect și prin intermediul unei piese de teatru. La rândul lor, copiii gazdă i-au invitat la o masă tradițională, iar profesorii turci le-au pregătit tot felul de jocuri interactive care i-au ajutat să se cunoască mai bine între ei și să își exerseze abilitățile sociale.
După câteva zile, fiica mea m-a sunat, entuziasmată, să mă întrebe dacă se mai poate înscrie și în alt proiect Erasmus. Când s-a întors, mi-am dat seama că a fost o experiență care a făcut-o să crească. Părea un pic mai matură și mai stăpână pe ea.
Erasmus în 2025
Acum, a venit rândul fratelui ei, care este clasa a VI-a, sa își depună dosarul pentru o bursă Erasmus. A fost mult mai stufos decât cel al surorii lui, pentru că în atâția ani s-au mai schimbat lucrurile. Au contat activitățile extrașcolare și de voluntariat, olimpiadele, certificările de limbi străine. De asemenea, a trebuit să redacteze o scrisoare în care să își motiveze dorința de a participa la program. A susținut și un interviu în limba engleză. În plus, noi a trebuit să ne dăm (sau nu) acordul de a găzdui copii care vin din alte țări și de a finanța prima parte a cheltuielilor. Banii vor fi recuperați când școala îi va primi de la Uniunea Europeană.
Față de acum patru ani, prețurile zborurilor, al cazărilor și al alimentelor a crescut foarte mult, așa încât cel mai probabil va fi o experiență mai costisitoare. Totuși, rămân restul lucrurilor bune, care sunt de neprețuit.
- CITEȘTE ȘI: De la ce vârstă pot zbura singuri copiii? „Amelia are 9 ani și zboară neînsoțită de doi ani”
Cum ajung școlile să ofere mobilități Erasmus
Nu toate școlile din România oferă astfel de burse, deoarece este nevoie ca unitatea de învățământ să aplice, să fie eligibilă și să obțină finanțare prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare. Cele mai frecvente proiecte în care sunt implicați elevii sunt cele din categoria KA121 (mobilități individuale sau de grup pentru elevi și profesori) sau KA210 și KA220 (proiecte de parteneriat strategic). Procesul este unul riguros și presupune redactarea unui proiect în care școala demonstrează nevoia de internaționalizare și beneficiile concrete pentru comunitatea școlară.
Odată aprobat proiectul, școala poate trimite elevi de la gimnaziu sau liceu (de obicei între 5 și 30) într-o mobilitate internațională, pe durate ce variază de la câteva zile la câteva luni. Înscrierea elevilor se face printr-un proces de selecție organizat intern, pe baza unui dosar și a unor criterii obiective (limba engleză, implicare școlară, motivație, comportament). Nu este obligatoriu ca un copil să aibă note maxime, ci mai degrabă să fie curios, deschis și să poată reprezenta cu responsabilitate școala.
