Cum înveți copilul să nu-ți întrerupă discuțiile cu alți adulți. Tehnică explicată pas cu pas. VIDEO

Alexandra Irimiea
sa nu intrerupa

Vrei să-ți obișnuiești puștiul să nu întrerupă discuțiile pe care le porți cu alți adulți? Iată ce trebuie să faci!

De câte ori nu ți s-a întâmplat ca cel mic să dea buzna în mijlocul unei conversații? „Mami, mami…”, spune el precipitat și fără răbdare, ba chiar trăgându-te insistent de mânecă. Iar tu, vrei, nu vrei, trebuie să-i răspunzi, că altfel nu se poate. Iar apoi te scuzi politicos interlocutorului tău, doar ca să fii întreruptă, din nou, cinci minute mai târziu. Îți este familiar acest scenariu? Nu-ți face griji, avem pentru tine o tehnică simplă și eficientă, care nu dă greș.

Poate ai încercat, până acum, să-i explici copilului tău că nu este politicos să te întrerupă atunci când discuți cu cineva, și totuși o face destul de des. Nu-l judeca prea aspru! Asta nu înseamnă că intenționat nu vrea să fie politicos, doar că nu știe cum altfel să-ți atragă atenția. Până la urmă, are ceva important să-ți spună.

Cum să nu te mai întrerupă copilul? Tehnică explicată pas cu pas

O mămică a găsit o soluție la această problemă, destul de supărătoare. Kirsten Berger, life coach internațional, a explicat tehnica într-un video, pas cu pas, pentru site-ul Lifehacker.com.

1. Îți atrage atenția discret. Învață copilul ca, atunci când are ceva să-ți spună și te vede că ești într-o discuție, să pună mâna pe umărul tău. În felul acesta, îți dă de înțeles că are ceva important să-ți comunice.

2. Răspunde-i și tu tot discret, fără vorbe. Pune mâna peste mâna lui pentru ca astfel copilul să înțeleagă că tu ai înțeles mesajul – are ceva să-ți spună. Toată această comunicare, în doi pași, este subtilă și nu deranjează deloc interlocutorul tău. În plus, în acest fel, copilul nu mai este considerat nepoliticos.

3. Întrerupe TU conversația. Găsește un moment în care să te scuzi față de cel cu care discuți, pentru a-i acorda atenția ta celui mic.

4. Discută acum cu copilul tău. Mulțumește-i pentru că a avut răbdare și a așteptat să întrerupi tu, politicos, conversația, și acordă-i acum toată atenția cuvenită.

Nu-i așa că și tu vrei ca să nu te mai întrerupă atunci când stai de vorbă cu alte persoane? Dacă vrei să vezi cum este pusă în aplicare această tehnică, te invităm să vizualizezi următorul video:

E simplu, nu-i așa? Fără prea multe vorbe, fără insistențe, fără situații neplăcute. Probabil că va fi nevoie să repetați de câteva ori tehnica pentru ca să vă iasă perfect și să nu te mai întrerupă, dar este ușor de învățat, chiar și pentru copiii mai mici.

Voi ce alte soluții aveți pentru situațiile în care copiii vă întrerup atunci când discutați cu alți adulți? Așteptăm comentariile voastre pe facebook sau aici, în josul paginii.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa