Cum îți înveți copilul matematică și filosofie cu ajutorul cărților de povești

Anca Vlad
povesti

Ce înseamnă exprimarea? Ce este frumusețea? Cine decide?

Filozofii au fost sâcâiți de acest gen de întrebări secole la rând și, ca să răspundă, au scris teancuri de cărți, multe dintre ele de-a dreptul greoaie.

Pentru profesorul Tom Wartenberg, unele cărți „de filozofie” sunt însă mult mai scurte și mai colorate: „Prietenia dintre dintre un broscoi și o broască râioasă”, „Horton” sau „Prințesa îmbrăcată în pungă de hârtie”.

În fiecare primăvară, la Colegiul MountHolyoke din South Hadley, Massachusetts, el ține un curs numit „Filosofia în lucrul cu copiii”. Aici, cu ajutorul dr. Seuss și al lui Maurice Sendak, studenții au posibilitatea de a analiza întrebările filosofice. De exemplu, cărțile pentru copii sunt uimitor de flexibile ca instrumente de predare. Ele ajută milioane de copii să scrie și să citească, bineînțeles, dar pot ajuta micuții – ca și adulții – să înțeleagă mult mai ușor idei care în mod normal li se par copleșitoare.

Vrei să înțeleagă ce e înțelepciunea? Folosește „Prietenia dintre dintre un broscoi și o broască râioasă”. Finanțe? „Urșii Berenstain”. Chiar și matematica devine mai simplă cu „Pete Motanul”.

Așa se face că, dacă îl înlocuiești pe Kant cu Seuss, chiar și ca adult, renunți la cuvintele prețioase precum „epistemologie” sau „metafizică” și la a cita din filosofi, totul devine mai simplu.

În „Critica rațiunii pure”, Immanuel Kant susține că tuturor oamenilor le plac lucrările de artă pentru că mințile lor funcționează la fel și pentru că arta și natura au același soi de frumusețe. Profesorul Wartenberg a făcut o paralelă între „Critica rațiunii pure”, a lui Kant, și „Shrek”, al lui William Steig! Shrek este un căpcăun urât mirositor care se sperie însă de copilași adorabili. În cele din urmă, cunoaște o prințesă la fel de hidoasă ca el și se îndrăgostește. Cu alte cuvinte, personajul iubește lucruri pe care alții le urăsc, iar Wartenberg se folosește de această poveste pentru a combate ideea lui Kant de frumusețe. Așadar, nu i-a pus pe studenți să citească „Critica rațiunii pure”, ci le-a sugerat să citească „Shrek”. Puterea exemplului din poveștile pentru copii este imbatabilă.

Legat de cărțile de povești cunoscute de majoritatea copiilor, el are o listă de întrebări pe care le pot pune profesorii: Ne pot plăcea lucrurile urâte? De ce consideră oamenii că unele lucruri sunt urâte? Iubim doar oamenii care sunt ca noi? Wartenberg consideră că e important ca micuții să răspundă la aceste întrebări prin discuții care nu numai că-i stimulează să analizeze povestea citită, dar le și dezvoltă vocabularul.

Și cum îi mai ajută asta? Copiii incluși în acest experiment inedit au învățat să-și pună întrebări, să asculte sau să argumenteze politicos. „Acestea sunt deprinderi pe care profesorii ar trebui să le dezvolte la elevi, dar nu știu cum, deoarece nu e fel de liniar ca matematica”, susține Wartenberg.

Matematica, lămurită de un viermișor

Legat de matematică și acesta este un subiect intimidant pentru mulți copii.

Emily Borgerding predă la clasa întâi la Școala Roosevelt din Wilmar, Minnesotta. Sala ei de clasă este plină de culori și forme diferite, un perete este acoperit cu cuvinte, covorul are ca model literele alfabetului și într-un colț se află un coș denumit „albia cu cărți”. Una dintre cărțile pe care le folosește se numește „Centimetru cu centimetru”, de Leo Lionni.

În poveste, un viermișor de un centimetru rătăcește prin lume, măsurând lungimea gâtului unui flamingo sau ciocul unui papagal. Borgerding le citește povestea elevilor, după care-i pune să măsoare anumite obiecte cu un centimetru. Aceasta este doar una dintre cărțile de care se folosește pentru a-i face pe copii să fie atrași de matematică.

Cameron Turitto, una dintre elevele ei, spune că povestea ei preferată este „Triunghiul lacom”. Aici, un triunghi obișnuit înghite tot felul de forme geometrice, transformându-se când în pătrat, când în pentagon.

Mulți dintre elevii din clasa la care predă Borgerding sunt începători în ceea ce privește limba engleză, în școală fiind un procent mare de hispanici și refugiați somalezi. „Mulți dintre ei habar nu au înseamnă cuvântul castravete, de exemplu”, spune învățătoarea, „dar dacă le arăt o poză cu această legumă și le spun o poveste în care este rol principal, rețin mult mai ușor cuvântul”.

În încheiere, Borgerding susține că poveștile care includ matematică, indiferent că e vorba despre dimensiuni sau forme, îi ajută pe copii să rețină informațiile. „Își amintesc povestea și acesta e rolul personajelor – să-i ajute să rețină mult mai ușor!”, susține profesoara.

Acestea sunt modele de succes pentru practica educațională, pe care ni le-am dori implementate și la noi.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa