Cum găsești cele mai bune aplicații educative pentru copii?

Daniela Ghiorghe
aplicatii

Căutând aplicații educative în magazinul Apple, vei găsi cel puțin 80 de mii de titluri. Celor mai mulți părinți și educatori li se pare dificil să caute aplicațiile potrivite pentru copiii lor. Așadar, cum poate un părinte să găsească ce e mai bun pentru cel mic?

Sarah Vaala și Anna Ly, realizatoarele studiului de la Joan Ganz Cooney Center, au decis să se pună în pielea părinților care caută aplicații pentru copiii lor. De exemplu, dacă ar fi căutat niște aplicații de calitate pentru copii mici (de la naștere până la vârsta de 8 ani), ce ar găsi?

Părinții găsesc majoritatea aplicațiilor pe care le-au descărcat din magazinele de aplicații. „Cu acest lucru în minte, am vrut să știm mai multe lucruri despre ce este posibil să găsim în timp ce căutăm printre cele mai populare aplicații gratuite și contra cost din Apple App Store, Google Play și Amazon Appstore”, spune Sarah Vaala.

Dintre aplicațiile educative, care sunt populare? Și câte informații găsesc părinții despre aceste programe, care să-i ajute să se decidă? 

După luni de lucru, cercetătorii au observat câteva lucruri la care părinții ar trebui să fie atenți atunci când sunt în căutare de aplicații:

Părinții găsesc aplicații diferite, în funcție de locul în care caută

Cele mai populare aplicații sau cele care sunt recomandate dintr-un astfel de magazin pot fi foarte diferite de cele care apar pe site-uri de recenzii. Însă cele mai populare nu sunt neapărat și cele mai bune. De aceea, părinții sunt încurajați să facă o căutare mai amănunțită și să nu se oprească la lista de aplicații recomandate.

Părinții caută aplicații potrivite vârstei copiilor lor

Aproximativ 40% dintre aplicații nu specifică în descriere vârsta pentru care sunt potrivite. 90% dintre cele care au precizat acest lucru sunt îndreptate către copiii până la 7 ani. Acest lucru sugerează că părinții ar trebui să caute mai bine aplicațiile pentru copiii mai mari și pot cere sfatul profesorilor sau pot verifica site-urile cu recenzii.

Majoritatea aplicațiilor conțin destule informații

Cine a făcut această aplicație? A fost urmat un curriculum specific? Au fost făcute cercetări în privința rezultatelor? Aceste întrebări rămân fără răspuns, pentru că în descrierea majorității aplicațiilor nu găsim genul acesta de informații. Deși acest lucru nu înseamnă neapărat că aceste aplicații nu sunt bune, părinții și educatorii ar fi mai încrezători dacă acestea ar furniza dovada eficacității lor.

Cercetările arată că cei mici învață mai rapid împreună cu alți participanți

Din păcate, puține aplicații sunt create pentru mai mulți utilizatori în același timp. Beneficiile unei sesiuni de învățare comună este foarte importantă.

Spuneți-vă părerea!

Părinții au puterea să influențeze următoarele produse sau ca cele deja existente pe piață să fie modificate. Fie că scrieți o recenzie, contactați un dezvoltator sau lăsați comentarii productive la fiecare aplicație, puteți să schimbați ceva.

Te-ar mai putea interesa