Mulți adolescenți români pleacă la studii în străinătate, iar traseele și experiențele lor sunt extrem de diferite. Unii știu din liceu ce vor să studieze, alții tatonează direcții, schimbă opțiuni și se caută pe ei înșiși. Rebecca Baciu face parte din a doua categorie. În liceu, timp de câțiva ani, a trecut prin consiliere vocațională, experiențe de voluntariat, zile petrecute la diverse companii și multă autoanaliză, înainte de a descoperi ce i se potrivește cu adevărat. Așa a ajuns să studieze la o universitate internațională de lângă Barcelona, într-un program interdisciplinar pentru tineri interesați de politică globală, economie și drept internațional. Parcursul ei arată cum se construiește maturitatea atunci când un adolescent primește spațiu să se descopere.
Rebecca are 19 ani și studiază programul Global Governance, Economics & Legal Order (GGEL) de la ESADE, lângă Barcelona. Programul acesta, care se desfășoară pe perioada a patru ani, este destinat tinerilor interesați de probleme globale – de la conflicte și cooperare internațională, până la dezvoltare, drepturile omului sau diplomație, și îi pregătește pe studenți pentru o carieră în instituțiile internaționale. Rebecca învață drept internațional (cum funcționează legile între țări și instituții ca ONU sau cele ale UE), economie globală (ce înseamnă piețe, politici economice, dezvoltare globală), politică și guvernanță (cum se iau deciziile la nivel de stat sau organizații internaționale, geopolitică, relații internaționale).
Ani de încercări, ezitări și descoperiri
Rebecca a ajuns la această universitate în ciuda faptului că, ani la rând, a evitat să admită că ceea ce i se potrivește cel mai mult sunt științele politice. A avut curajul de a recunoaște că nu știe clar ce-și dorește și că atunci când aude de științe politice i se „strânge inima”. Era o relație de ură și iubire cu acest domeniu. De la 14 ani fusese extrem de activă în voluntariat, implicată în ONG-uri, fascinată de politica externă. Consuma analize și articole, urmărea conferințe, dar când auzea titulatura, „mintea ridica scutul”, cum spune ea.
Procesul ei de orientare a fost un exercițiu de maturitate, întins pe câțiva ani. Din clasa a X-a a lucrat constant cu un consilier vocațional care a luat-o efectiv de la zero: „teste de personalitate, discuții interminabile, întrebări după întrebări”. Ironic, prima lui recomandare a fost chiar drumul în științe politice. Pe care, desigur, Rebecca l-a respins. A urmat o perioadă lungă de „trial and error”: psihologie, jurnalism, arte liberale. Le-a explorat pe toate în diverse forme: „Voluntariate, o zi de lucru într-o firmă, discuții cu oameni din domeniile respective, orice oportunitate care să-mi permită să văd cum arată cu adevărat o profesie”, spune Rebecca. Se documenta, vorbea cu studenți, se interesa de programe.
În clasa a XII-a, direcția a devenit limpede. Atunci a realizat ce presupunea, de fapt, concret, domeniul de care tot fugea. „Era tot ceea ce căutam, chiar și atunci când nu recunoșteam”, spune Rebecca. Mai rămăsese să-și aleagă facultatea. „Am aplicat în Olanda, Austria și Barcelona. Am mers personal să le simt atmosfera, să «calc solul lor». Nu îmi plăcea să recunosc că aveam o preferință clară, dar în momentul în care am primit acceptul de la ESADE, nici n-am mai așteptat celelalte răspunsuri”.
Matematica învățată singură, de la zero
Una dintre cele mai surprinzătoare părți din povestea Rebeccăi nu are legătură nici cu Barcelona, nici cu facultatea, ci cu matematica. Mai exact: cu relația ei cu matematica înainte de a ajunge la ESADE și felul în care a decis să recupereze un întreg bagaj academic pe cont propriu.
Nu mai făcuse matematică la nivel avansat din clasa a VIII-a, fiind absolventa unui profil uman al liceului „Little London” din București. Pentru admiterea la universitate, era nevoie de două examene eliminatorii: SAT (matematică și engleză) și OMPT (matematică pentru admiterea în Olanda). În loc să vadă asta ca pe o barieră, a început un proces anevoios de recuperare. „A trebuit să mă apuc singură, de la zero. Am investit enorm de mult timp în pregătirea pentru examenele SAT și OMPT”, spune ea. Fără profesori, fără pregătire formală, fără scurtături.
În plus, profită de ocazie pentru a le transmite și altor tineri că matematica e mai importantă decât s-ar aștepta. „Faptul că intri la un program de studiu nu înseamnă automat că poți și rămâne acolo. La ESADE, de exemplu, nivelul de matematică la multe programe este foarte ridicat chiar și pentru cei care vin de la profil real. Așa că, dacă un program cere matematică, economie sau orice altă calificare specifică, nu e o formalitate, ci programul se bazează pe ideea că tu ai deja baza necesară. Fără ea, nu faci față. Asta e realitatea, și e mai bine să știi dinainte decât să descoperi prea târziu”.
Viața din căminul studențesc de lângă Barcelona
Campusul se află la 20 de minute de Barcelona, în orășelul Sant Cugat, un loc liniștit. curat, străbătut de străzi pietruite și presărat cu clădiri istorice și multe parcuri. „E un orășel pitoresc, pe care îl parcurgi la pas în câteva ore. Pentru unii poate fi plictisitor; pentru mine este ideal. De fiecare dată când reintru în Sant Cugat, simt că intru în mica mea bulă de basm”.
Deși Rebecca se aștepta ca desprinderea de familie să fie una dificilă, realitatea i-a contrazis temerile: „Din momentul în care m-am mutat în cămin, a început o creștere personală spectaculoasă, care nici acum nu s-a oprit”, povestește ea. Totul a început cu un simplu ritual: voleiul. „Ieșeam în fiecare zi să joc volei cu colegii”, povestește. Erau din programe diferite, din țări total diferite, și tocmai aceste diferențe au creat o comunitate instantanee.
Apoi, a venit momentul care avea să definească adaptarea: ziua ei. „La insistențele lui tata, i-am scos pe toți colegii de cămin la o bere să sărbătorim”. Pe unii îi știa deja, pe alții i-a cunoscut atunci. „Sunt încă prietenă cu oameni pe care i-am cunoscut în seara aceea. Ba chiar vin studenți și acum să-mi spună că în ziua aceea și-au cunoscut prietenii cei mai buni”. Ritmul s-a stabilit natural. Studiu, proiecte, cine improvizate în bucătărie, „all-you-can-eat sushi vinerea”, weekenduri cu plimbări prin Barcelona, volei, seri de baruri sau cluburi.
În primele săptămâni, entuziasmul era atât de mare încât „mă culcam la 4 dimineața, doar ca să nu scap niciun moment petrecut cu oamenii de aici”. Viața în cămin a însemnat și seri liniștite: biliard, ping-pong, meciuri de fotbal sau UFC proiectate pe perete, filme cu zeci de studenți adunați într-o cameră. „De atunci, aproape zilnic mă întreb cum ar putea fi mai bine. Și, totuși, devine. Desigur, ieșirile nu mai sunt la fel de dese ca în primele săptămâni, deși se iese săptămânal. Acum, în perioada examenelor, ne vedem mai mult la bibliotecă și în sălile de studiu, unde se leagă alte prietenii la fel de frumoase”, spune ea.
Pentru Rebecca, ziua începe devreme. Are cursuri de la ora 08:00, dar cum căminul e lângă campus, își permite luxul de a se trezi la 07:30, pentru că e gata în câteva minute. „La 13:15 avem pauza de prânz. Unii merg la cantină, unde mâncarea e caldă, bună și multă, alții preferă să gătească acasă. După pauză, unii revin la cursurile din după-amiază, iar ceilalți se apucă de proiecte, citit sau alte activități. Eu am finalele săptămâna viitoare. Așa că în ultimele două săptămâni mi-am făcut «cuibul» în bibliotecă, alături de colegii mei care sunt în aceeași situație”, spune Rebecca. Dacă nu era în sesiune, recunoaște că ar fi „strecurat” și o siestă înainte de a se apuca de lucru.
Viitorul, în construcție
Programul de studiu pe care l-a ales Rebecca i se potrivește mănușă și privește acum cu mai multă siguranță spre viitor. „Cariera mea nu e un drum fix, cu o definiție precisă. Nici lumea în care vreau să lucrez nu funcționează așa. Dar când mă uit în jur, știu să extrag ce contează. De la unii iau modul în care comunică. De la alții felul în care conduc. De la alții felul în care rămân umani în mijlocul unei lumi care te presează să fii mecanic. Știu să îmi aleg bucățile care mă pot construi, care mă provoacă, care îmi arată cum aș putea lucra în viitor”.
Acum, la finalul primului an de studii, Rebecca spune că o atrage ideea de a deveni jurnalist politic. Cursurile din primul an de studiu, însă, i-au scos în față o altă specializare atractivă: dreptul umanitar. „Sunt conștientă că preferințele mele se vor tot schimba. Pentru că viața universitară este, prin natura ei, fluidă, surprinzătoare, în permanentă mișcare. Tocmai de aceea nici nu vreau să-mi fixez acum un traseu rigid. Odată ce voi începe internshipurile și programele de exchange, cred că voi avea o perspectivă mai ancorată în realitate și în ceea ce mă trage cu adevărat. Chiar nu știu unde mă va purta drumul și tocmai această incertitudine îmi place enorm”, conchide Rebecca.
