Cum alegem experiențe semnificative pentru copiii noștri?

Veronica Guzun, redactor
experiențe semnificative

A devenit o regulă modernă: să creăm copiilor experiențe noi, pentru că din acestea învață cel mai mult. Uneori, și regulile au nuanțe. Despre experiențe semnificative, despre importanța oamenilor care le creează pentru copiii noștri, despre rolurile copiilor în contextele clasice, dar și în cele noi, am povestit cu psihoterapeutul Cristina Dinu-Popa și colegul ei Paul Dumitru, împreună cu care organizează ateliere și programe de dezvoltare pentru copii.

Diversitatea locurilor și a oamenilor de la care un copil învață este foarte importantă. Contextele noi, pe lângă cele clasice – casă, grădiniță, școală – dau amploare experienței copilului și îl ajută să înțeleagă lucrurile din mai multe perspective. Cristina Dinu-Popa compară această diversitate de surse de învățare cu diversitatea alimentară: ”este ca și cum te-ai duce la nutriționist și ți-ar zice să mănânci un singur aliment de acum încolo. Evident că vei avea carențe”. Învățarea formală de acasă și de la școală înseamnă mult, dar nu totul, de aceea învățarea non-formală vine din celelalte contexte create pentru copii: oameni cu care interacționează, activități pe care le fac.

Nou, dar de care?

În același timp noul nu trebuie adus în preajma copilului doar de dragul noutății, avertizează psihoterapeutul. Este o capcană în care au căzut și încă se află mulți copii și părinți. ”Copiii sunt duși la multe opționale și ateliere și nu mai au timp liber nici măcar să petreacă alături de părinți. Contextele noi trebuie alese cu cap. Da, ducem copilul la pian, dar cuvântul cheie nu este ”pian”, ci ”omul” care îl învață pian. Cu el relaționează. Așadar este important sa alegem adulți semnificativi cu care interacționează copilul” – spune Cristina.
Este dificilă misiunea părintelui, atunci când este pus în situația de a alege acești ”adulți semnificativi”, însă ce e important de reținut este că unui copil nu are cum să-i placă o activitate dacă nu îl place pe cel de la care o deprinde. Așadar, mai mult decât să facem rost de experiențe noi pentru copii mai degrabă să căutăm experiențe semnificative pentru copiii noștri, într-un context nou care să fie cu adulți conștienți, care știu să susțină și să crească resursele copilului. ”Noul de dragul noutății poate fi periculos. Aș zice că nu orice noutate e bună. Această suprasolicitare de noutate fără un sens dat experienței poate să aducă și confuzie pe lângă bucurie” – explică psihoterapeutul Dinu-Popa, specializată în comunicarea conștientă.

Ce învață din acest ”nou”?

Odată stabilit tipul de experiență pe care să o căutăm pentru copiii noștri, este bine să știm ce aduce în relația părinte-copil.
Într-un nou context, se creează o șansă de resetare a rolurilor copilului. Până acum, el e fie copilul (care e mic și trebuie protejat și trebuie să asculte) fie e elevul (care e unul dintre cei mulți și, din nou, trebuie să asculte ca să acumuleze cunoștințe). Un context favorabil, în care nu a mai fost, oferă șansa copilului de a deveni participant activ la învățare.
Paul Dumitru, fost jurnalist care organizează împreună cu Cristina Dinu-Popa programe Jukava în afara Bucureștiului povestește câteva observații făcute în timpul acestor experiențe, care durează zece zile. Ei au ocazia să vadă copiii altfel decât sunt alături de părinți sau de învățători. ”La început, copiii vin cu rolurile de acasă sau de la școală. Tipul copilului care urmărește să atragă atenția cu orice preț, copilul care vrea să fie pe placul tuturor, ca sa fie apreciat și agreat, copilul salvator care încearcă să-i împace pe toți chiar și în detrimentul propriu, sau copilul căruia i s-au pus etichete precum ”obraznic”, ”răutăcios” și face lucrurile din inerție confirmând repetat aceste etichete, care nu sunt decât reacții ale lui la așteptările celorlalți.”

În aceste noi împrejurări are loc mai mult decât o despărțire de părinți, de un anumit program cu care sunt obișnuiți, de regulile și dinamica de acasă, prietenii cu care sunt obișnuiți. Sunt multe de care se despart, și astfel le creează oportunitatea de a se redescoperi în roluri noi.
”Când ajung într-un nou context, copiii încearcă să se acomodeze, păstrând felul în care sunt acasă și comportamentele pe care le-au învățat în mediile clasice. Acceptă toate propunerile noastre și sunt complianți. Apoi vine o etapă când văd că activitățile nu se întind pe toată ziua și descoperă că le rămâne timp pe care să îl umple cu ce cred ei că le folosește. Este momentul în care copiii ne întreabă: ”Nu ne dai nimic de făcut? Ca noi ne plictisim dacă nu ni se spune ce să facem”. Aceasta demonstrează că, de cele mai multe ori, copiii au programul atât de încărcat încât nu știu ce înseamnă să-și gestioneze propriul timp, pentru că nu-l au niciodată” – explică Paul.

”Apoi vine momentul în care se întâmplă un declic, în care își dau seama că pot decide singuri ce să facă, și că pot sa facă lucruri interesante și importante pentru ei, nu doar ceea ce decid alții că ar putea fi interesant și important pentru ei. Dacă în primele câteva zile toți se înghesuie să fie primii, să câștige, să facă rost de lucruri, obiceiuri învățate în contextele clasice, de concurență, apoi se autoreglează și încep să se bucure de libertatea de ”a fi” mai degrabă decât de ”a avea” – completează Cristina.

Preadolescența, bat-o vina! Ce te faci când nu-ți mai recunoști copilul

Revenirea la ”vechi” cu obișnuințe noi.

La întoarcere, copiii revin la contextele clasice, însă au deja în bagaj o experiență nouă, care i-a îmbogățit și la care pot apela în diverse situații. Știu că unele lucruri se pot întâmpla și diferit decât până atunci. Știu mai bine ce-și doresc și pot transmite aceste dorințe și părinților. Psihoterapeutul recomandă ca, la întoarcere, părinții să discute cu echipa de adulți cu care a fost copilul, pentru a primi o perspectivă asupra copilului în situațiile în care părinții nu sunt alături.

”Copilul meu e foarte de competitiv și orice meci de tenis pierdut era o tragedie. De când a revenit acasă, lucrurile s-au mai schimbat. La ultima înfrângere mi-a zis că nu regretă,pentru că acum știe mai bine ce are de făcut să nu piardă data următoare” – a fost unul dintre mesajele primite de organizatori, după un program de dezvoltare de zece zile în afara Bucureștiului.

De ce se tem copiii?

În cazul programelor de dezvoltare din afara Bucureștiului, o zi este dedicată fricilor copiilor și depășirii lor. Frica de viespi, frica de fumul de sub pat, sau de omul rău de sub pat, teama de întuneric, teama că cineva drag s-ar putea îmbolnăvi sunt câteva dintre cele menționate de copii.

”Printre fricile frecvente, apar și frici care denotă faptul că unii copii au acces la tehnologii și jocuri care pur și simplu îi traumatizează, îi sperie. Un exemplu ar fi frica de zombie care vin de pe altă planetă. Sau copii la care ajung din diverse surse mesaje care îi fac să se simtă în pericol pe această planetă, prin știrile despre atacuri teroriste, despre cutremure devastatoare, etc și spun că le e frică pentru siguranța globală” – menționează Paul Dumitru.

Ca o concluzie, noile contexte, potrivit alese pentru copii, aduc mari beneficii atât copiilor, cât și relației acestora cu părinții, prin lucrurile noi pe care le învață și prin lucrurile noi pe care le descoperă despre ei și despre cei din jur.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa