Vorbim despre tulburări de învățare atunci când un copil are dificultăți în a citi, a scrie, a face calcule simple, a folosi sau a înțelege limbajul, iar abilitățile sale se situează sub nivelul așteptat pentru vârsta și inteligența sa, ori nivelul clasei. Școala și procesul de învățare pentru un astfel de copil sunt atât de grele încât, fără un diagnostic corect și fără ajutor, stima de sine și dorința de succes scad vertiginos. De multe ori, părinții unui copil care se confuntă cu astfel de provocări se simt jenați și frustrați, crezând că acesta nu vrea sau nu e suficient de inteligent să performeze la școală.
Unii copii cu tulburări de învățare sunt diagnosticați târziu. Alții, poate, niciodată. Asta pentru că unii părinți și profesori nu recunosc simptomele acestei tulburări – într-adevăr, e foarte greu! – și cred că pur și simplu copilul nu are capacitatea intelectuală necesară. În realitate, copiii care suferă de tulburare de învățare au, în general, o inteligență medie sau chiar peste medie. În cazul lor, creierul preia informațiile și lucrează cu ele într-un mod atipic – asta e „problema”. Cu cât simptomele sunt observate mai devreme, cu atât mai repede copilul poate fi ajutat să depășească dificultățile pe care le întâmpină.
Semne ale unor dificultăți de învățare
Simptomele unei tulburări de învățare la un copil pot include:
- exprimarea în mod greșit a cuvintelor și erori frecvente în acest sens; scriere de mână lentă și greu de citit, texte prost organizate sau greu de înțeles; scrierea aceluiași cuvânt, însă într-un mod diferit într-un singur document;
- incapacitatea de a stăpâni abilități în citire, scriere, ortografie sau matematică la nivelul la care ar trebui să o facă la vârsta lui;
- dificultăți în înțelegere a modului în care numerele funcționează și relaționează între ele, în învățarea regulilor de bază de matematică și în utilizarea simbolurilor matematice;
- probleme de înțelegere și de respectare a instrucțiunilor;
- probleme în urmărirea discuțiilor din sala de clasă și exprimarea gândurilor cu voce tare; dificultăți în a-și aminti ceea ce tocmai a spus cineva;
- lipsa coordonării în timp ce merge, face sport sau acțiuni care folosesc mușchii mici (de exemplu, ținerea în mână a unui creion);
- pierderea frecventă a manualelor și a altor obiecte;
- probleme în finalizarea temelor.
Dislexia, disgrafia și discalculia, cele mai frecvente tulburări de învățare
Dislexia este o tulburare specifică de învățare care afectează abilitatea unei persoane de a citi, scrie și înțelege textul, în ciuda unei inteligențe normale și a unei educații adecvate. Persoanele cu dislexie au dificultăți în recunoașterea cuvintelor, în descifrarea literelor și a sunetelor corespunzătoare acestora (conștiința fonologică). Simptomele comune ale dislexiei includ citirea lentă și dificilă, cu multe greșeli, probleme în recunoașterea cuvintelor comune, dificultăți în legarea sunetelor de litere, confundarea literelor care seamănă (ex: „b” și „d”), probleme în reținerea secvențelor (ex: alfabetul, zilele săptămânii), dificultăți în scris și ortografie.
Disgrafia afectează abilitatea unei persoane de a scrie clar și corect. Aceasta poate influența atât forma literelor, cât și ortografia și organizarea textului. Disgrafia nu este cauzată de probleme de inteligență sau lipsa de efort, ci este legată de dificultăți neurologice în procesarea scrisului. O persoană cu disgrafie are un scris dezordonat și greu de citit, dificultăți în menținerea unui spațiu corect între litere și cuvinte, dificultăți în copierea textelor sau în scrierea creativa, probleme în organizarea ideilor într-un text coerent, scrie literele de dimensiuni inegale sau deformate, are o poziție incorectă a mâinii și a creionului și acuză tensiune și disconfort în mână în timpul scrisului.
Discalculia afectează abilitatea unei persoane de a înțelege și utiliza numerele și conceptele matematice. Persoanele cu discalculie au dificultăți în efectuarea calculelor, în înțelegerea relațiilor numerice și în recunoașterea tiparelor matematice, chiar dacă au o inteligență normală. Simptome comune ale discalculiei sunt dificultățile în recunoașterea numerelor și în asocierea acestora cu cantități, probleme în efectuarea calculelor de bază (adunare, scădere, înmulțire, împărțire), confundarea simbolurilor matematice (+, -, ×, ÷), dificultăți în citirea ceasului analogic și în gestionarea banilor, probleme în estimarea distanțelor, dimensiunilor sau timpului, dificultăți în recunoașterea și memorarea secvențelor numerice (de ex: tabelul înmulțirii), frustrare și anxietate legate de sarcinile matematice.
Ce cauzează dificultățile de învățare?
- Istoricul familiei și genele: existența unui părinte cu o tulburare de învățare, crește riscul ca un copil să aibă aceeași problemă.
- Tulburările de învățare au mai fost legate de expunerea fătului în burtă la alcool sau droguri, de nașterea prematură și de o greutate foarte mică la naștere.
- O traumă fizică (leziunile la nivelul capului), bolile sistemului nervos sau expunerea la niveluri ridicate de toxine – cum ar fi plumbul – pot juca un rol important în dezvoltarea tulburărilor de învățare, potrivit Mayo Clinic.
- Traumele emoționale, experiențele profund stresante sau abuzul emoțional pot afecta modul în care creierul se dezvoltă și pot crește riscul apariției tulburărilor de învățare.
Psiholog școlar: „Nu e nimic rușinos în asta!”
„Mulți părinți, chiar dacă au realizat că ceva nu este în regulă în privința capacității de învățare a copilului, cred că problema are la bază fie lipsa de motivație, fie hiperactivitatea. Ei tind să păstreze ascunse dificultățile pe care copilul le întâmpină, pentru că existența lor le creează sentimente de rușine sau vinovăție. Nu e nimic rușinos în asta, nu e nimeni de acuzat. Este de conștientizat și de intervenit. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Există metode prin care copilul să fie sprijinit să facă progrese”, ne-a spus psihologul școlar Anamaria Radu. „Munca în echipă, părinte-logoped-terapeut, are de obicei cele mai bune rezultate. Terapia este personalizată, în funcție de dificultățile pe care le are copilul și include exerciții și jocuri”, completează aceasta.
Psihologul a mai subliniat faptul că în lipsa unei intervenții precoce, problema poate căpăta amploare. Un copil care nu va putea să învețe adunarea în clasele primare, spre exemplu, nu va putea ține pasul cu clasa, cu programa școlară. „Copiii cu tulburări de învățare pot avea stima de sine scăzută, mai puțină motivație, anxietate cauzată de rezultatele lor școlare și chiar depresie”.
Cum poate ajuta părintele copilul cu tulburare de învățare
Recunoașterea și acceptarea tulburării de învățare este primul lucru care îl ajută pe copil. Pentru că, recunoscând și acceptând, părintele va putea să identifice provocările cu care se confruntă copilul și va putea să îl ajute – cu ce și cât poate el, ca neprofesionist, să îl ajute.
Foarte important este să se facă distincție între tulburarea de învățare și diferențele de învățare. Acestea din urmă sunt modurile unice în care copiii procesează și aplică informații noi. Un copil poate avea o modalitate preferată de a învăța chiar dacă nu prezintă o tulburare de învățare. De exemplu, unii înțeleg mai greu instrucțiunile verbale, dar când este vorba de a face activități practice, se descurcă admirabil. Atunci când vreți să ajutați un copil cu dificultăți de învățare, trebuie să căutați, de fapt, modalitățile prin care să se ajute singur, oferindu-i instrumentele sociale și emoționale de care are nevoie pentru a depăși provocările. Confruntarea cu ele și depășirea lor îl vor ajuta să devină mai puternic și mai rezistent.
Ce poate face părintele pentru copilul cu tulburare de învățare
Învățarea nu implică doar creierul. Obiceiurile alimentare ale copilului, somnul și mișcarea, sunt mai importante decât s-ar crede. Dacă un copil cu tulburări de învățare se alimentează corect, doarme suficient și face mișcare, aceste lucruri îl vor ajuta să aibă mai multă energie și să se concentreze mai bine. O dietă bogată în nutrienți (din care nu lipsesc cerealele integrale, proteinele slabe, legumele și fructele) ajută la creștere, la dezvoltare și la stimularea concentrării mentale. Somnul este esențial pentru a fi odihnit, iar mișcarea în aer liber este un antidot pentru stres și frustrare.
Fiecare progres, chiar minor, trebuie lăudat
Un alt aspect important este răbdarea pe care părintele trebuie să și-o păstreze vizavi de copilul cu tulburări de învățare. Presiunea pusă pe el va înrăutăți lucrurile, în schimb, dragostea, atenția și încurajările – indiferent de performanțele lui școlare – sunt lucrurile de care are mare nevoie. Fiecare progres, oricat de mic ar fi el, trebuie apreciat și lăudat. Nu calificativele sau notele obținute sunt importante, ci progresul.
Pentru copilul cu tulburări de învățare este de folos să aibă încredere în el și să fie conștient că, deși are dificultăți de citire (dislexie), de scriere (disgrafie) sau de a lucra cu numere și a face calcule matematice (discalculie), poate că are alte puncte forte, se arată în familienportal. El trebuie să știe că nu este singurul cu această problemă și că o mulțime de oameni celebri au fost afectați de astfel de tulburări, de la Einstein la Thomas Edison, de la Leonardo da Vinci la Hans Christian Andersen, de la Tom Cruise la Michael Phelps.
Este necesar ca părinții să facă echipă și cu educatorii
Ajutorul părinților este în principal cel de a sprijini emoțional copilul cu tulburări de învățare. Pe lângă sprijinul emoțional oferit, părinții trebuie să aibă un contact strâns, permanent, cu profesorii acestuia, pentru a găsi împreună soluții care să-i ofere posibilitatea de a obține rezultate satisfăcătoare învățând „în felul lui”. „Se va lua în considerare nivelul de confort al copilului și nu se va exagera pe o abordare de învățare, obosindu-l și făcându-l să se frustreze. Schimbați abordarea atunci când, de exemplu, a obosit citind: oferiți-i ca alternativă cartea în format audio”, recomandă psihologul școlar.
Helpguide.org atrage atenția asupra unui aspect important: atunci când copilul cu tulburări de învățare are frați, aceștia s-ar putea să se simtă neglijați de către părinți. Faptul că fratele care se confruntă cu tulburarea de învățare primește mai multă atenție și un tratament preferențial din partea părinților, poate naște gelozii între cei mici. În acest caz, părinții trebuie să își arate iubirea față de toți ceilalți copii, să facă eforturi și să îi ajute în egală măsură la teme și, la nevoie, să ceară ajutorul altor membri ai familiei, implicându-i în rutina lui specială a copilului cu dificultăți.
Ajutor în școală pentru copiii cu dificultăți de învățare
Elevii cu disgrafie, dislexie și discalculie se încadrează în categoria elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), care au nevoie de sprijin suplimentar la școală. Este important ca părinții lor să știe că școlile trebuie să le pună la dispoziție o serie de instrumente care să le ușureze integrarea și procesul de învățare: de la planuri personalizate de studiu și modalități diferite de examinare, până la bani pentru materiale speciale. Educația incluzivă presupune adaptarea curriculumului, a metodei de predare și a mediului școlar pentru a răspunde nevoilor fiecărui elev cu cerințe educaționale speciale.
Pentru ca un elev să obțină oficial statutul de elev cu CES (cerințe educaționale speciale) este necesară o evaluare complexă realizată de specialiști, cum ar fi psihologi, medici și alți experți în educație din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională (CRJAE sau CMBRAE). Această evaluare va determina tipul și nivelul de suport necesar pentru a răspunde nevoilor individuale ale elevului. Odată stabilit acest statut, se elaborează un plan educațional personalizat, care include măsuri și adaptări specifice pentru elev.
Evaluarea acestor elevi se poate face prin metode alternative
Planul personalizat are scopul de a oferi un cadru structurat care stabilește obiective educaționale clare, realiste și adaptate la capacitățile și nevoile elevului, asigurându-i suportul necesar pentru a putea progresa și participa la activitățile școlare. De asemenea, planul specifică metodele și strategiile de predare care vor fi utilizate pentru a facilita învățarea. Acestea pot include adaptări ale materialelor didactice, folosirea de diverse tehnologii sau implementarea de metode de predare diferențiată. Planul detaliază resursele și suporturile suplimentare necesare pentru a sprijini elevul, care pot include ore de terapie, asistență din partea unui profesor de sprijin, echipamente speciale sau ajustări ale mediului școlar. Evaluarea acestor elevi se face pe baza planului de intervenție personalizat și poate include metode alternative de evaluare care să țină cont de dificultățile lor specifice.
