De luni începe un nou an școlar. Al 13-lea pentru mine. Un copil clasa a XII-a, altul clasa a VII-a. Ani grei. Pentru unul urmează bacalaureatul și o admitere la facultate cu un proces extrem de dificil. Pentru celălalt copil urmează poate cel mai încărcat an de gimnaziu care precede examenul de Evaluare Națională și, dacă nu se schimbă legea zilele acestea, și un examen suplimentar la liceu despre care nu știm nimic.
Nu cred că m-am simțit vreodată mai depășită de ceea ce înseamnă școală în România. Cu câteva zile înainte să începem din nou orele nu am niciun pic de entuziasm. Nu am cumpărat caiete, rechizite, nimic. Nici măcar nu m-am uitat în dulapul cu rezerve să văd ce mai avem din anii trecuți. Efectiv mă macină o mulțime de gânduri și nu știu cum o să o scoatem la capăt. Cele mai apăsătoare probleme, care nu îmi dau pace orice aș face, sunt cele legate de schimbările apărute peste noapte și cele legate de cum o să o scoatem financiar la capăt în acest an.
Este o mărturisire sinceră. Poate prea sinceră. Știu că mulți părinți de copii în ani terminali trec prin aceeași situație. Este un an școlar care îți întinde fiecare nerv până aproape să facă poc. Dacă nu ai trecut prin asta, tentația este să spui ”Cucoană, nu mai exagera!”. Aș fi vrut să fie doar o dramatizare din partea mea, dar am pus pe hârtie planul pentru anul acesta și doar pregătirea copilului mare pentru BAC și facultate costă aproximativ 2.000 de lei lunar. Prin comparație, rata la creditul nostru ipotecar este mai mică de atât cu câteva sute de lei. Suma putea fi și mai mare, dar am ales ca la unele materii să facă doar două ședințe lunar, în loc de patru. Nu mai pun la socoteală sesiunile de simulare pentru examene, materialele de studiu, caiete, rechizite, echipamentele sportive, mâncarea. Acesta este motivul pentru care fiul meu cel mic nu va face pregătire la matematică de anul acesta, deși ar avea nevoie.
Meditații peste meditații peste meditații
De ce avem nevoie de atâtea meditații? Pentru că, deși examenul vine în câteva luni, la clasă nu au lucrat la niciuna dintre materiile de bacalaureat, niciodată, niciun subiect. Niciun copil din clasă nu știe cum ar trebui să rezolve cerințele astfel încât să puncteze ceea ce scrie în barem. Vorbim despre un colegiu național din Capitală. Apoi, pentru că există facultăți unde se dă examen la o materie care se predă ultima dată în clasa a VIII – gramatica limbii române – și nu ai nicio șansă să intri acolo dacă nu faci pregătire în privat.
De costul tuturor acestor pregătiri ne ocupăm noi, părinții, sacrificând multe alte lucruri din viața nostră și a celorlalți din familie. Dar timpul? Copilul va avea doar o zi liberă, duminica. Mi-e teamă că la un moment dat va ceda psihic, pentru că nu este ușor ca adolescent să ai un program care implică doar școală-teme-meditații/sport, apoi teme-școală-teme-meditații/sport și tot așa ca un hamster pe rotiță timp de un an.
Schimbări, dar nu știm de care
Și, deși este greu, oamenii ăia din minister și Parlament vor să ne facă viața și mai complicată. Toate schimbările pe care ba le fac, ba nu le fac, ba le anunță pe ultima sută de metri, sunt ca un coșmar pentru orice părinte. Eu nu știu acum, cu câteva zile înainte de începerea cursurilor, dacă fiul meu care începe clasa a VII-a va da doar Evaluarea Națională sau și un examen suplimentar la liceu. Iar dacă-l va da, în ce va consta?
Dacă îmi spune cineva că treaba lui e să învețe la toate materiile că ”de-aia se duce la școală” am să mă enervez un pic. Deși profesorii lui de la clasă își dau interesul, situația nu este atât de roz încât să iau în considerare că nu are nevoie de nicio pregătire suplimentară. Nu se lucrează la nivel de testare pentru un liceu bun fiind vorba de învățământ de masă, unde ținta este să înțeleagă toată lumea lucrurile de bază. Colegiile naționale și liceele care vor alege să mai trieze copiii printr-un alt examen nu vor concepe subiectele la nivel mediu de dificultate. Vor fi grele și foarte grele. Fără meditații nu se va putea ajunge acolo.
Un an foarte greu
Încep școala cu teamă pentru tot. Pentru bugetul nostru, sănătatea noastră mentală, pentru relația dintre noi și copiii noștri. Stresul acesta continuu, atât al părinților, cât și al copiilor nu va duce la ceva bun, iar la un moment dat vor apărea conflicte pe care toate suplimentele cu magneziu din lume nu vor putea să le stingă.
Lipsa de predictibilitate, lehamitea cu care toți decidenții tratează educația, lipsa de motivație a multora dintre profesori, revolta părinților, deziluzia copiilor fac din noul an școlar o probă dintr-un show televizat de supraviețuire. Un fel de Survivor sau Școala Express, în care suntem cu toți concurenți, fără să știm care este premiul cel mare. Băgăm de atâția ani sub preș toate problemele, se fac schimbări camuflate în reforme, fiecare vine cu ideile proprii despre cum ar trebui să arate școala și până acum nu a ieșit nimic bun din asta. Anul ăsta pare mai rău ca oricând. Nu doar pentru părinții și copii din ani terminali. Pentru toți.
Pentru că nu avem ales, vom face cumva să o scoatem la capăt. Mi-aș dori totuși, dacă decidenții noștri nu ne ajută cu nimic, măcar să nu ne mai încurce. Nu mai faceți nicio schimbare pe ultima sută de metri, nu mai veniți cu idei inovatoare cu câteva luni înainte de examene. Și-așa pare totul făcut pe genunchi, dar oricât de lamentabil sună, ne-am obișnuit cu haosul în forma asta.
Ne-am prins că nu aveți capacitatea de a schimba în bine sistemul de învățământ românesc. Până o veni cineva care știe ce are de făcut, care se gândește în primul rând la copii, care are o strategie pe termen lung și foarte lung, lăsați-ne așa, nereformați. După atâția ani de ”România educată” și alte programe pompoase cred că am dezvoltat sindromul Stockholm. Pentru că ați demonstrat de 30 de ani că întotdeauna se poate și mai rău.
