Cine a inventat grădinița și cum arătau primele grădinițe din Europa?

TOTUL DESPRE MAME

Știți cine a inventat grădinița, care era scopul ei inițial și de ce poartă acest nume? V-ați întrebat vreodată ce activități aveau copiii într-o grădiniță din Europa de acum aproape două secole?

Începem prin a spune că, cel mai probabil, grădinița, această minunată invenție a secolului al XIX-lea, este astăzi foarte departe de intențiile generoase ale creatorului ei, germanul Friedrich Froebel. În prezent, grădinița este de cele mai multe ori o soluție pentru părinții care muncesc, iar statul a ajuns să o privească aproape ca pe o formă de asistență socială și nu ca pe o formă de educație, așa cum a fost ea inițial. Dar oare cum arătau grădinițele la începuturile lor și de ce am ajuns să privim cu invidie în trecut?

Kindergaten. Germania. 1830.

Inventatorul grădiniței, pedagogul german Friedrich Froebel (1782-1852)

Inventată pe la 1830, în Germania, grădinița nu a avut la început ca scop asistarea părinților care trebuiau să muncească (pe vremea aceea, la 1830, cariera unei femei era considerată a fi maternitatea și gospodăria) și care aveau nevoie ca cineva să preia din responsabilitățile lor (hrană, somn, supraveghere). Dimpotrivă, grădinița a apărut odată cu conștientizarea faptului că educația unui copil – adică asistarea lui întru dezvoltare, creativitate și descoperirea de sine și a lumii înconjurătoare – nu începe, cum se credea, la vârsta școlară, ci mult, mult mai devreme.

Inventatorul grădiniței a fost pedagogul Friedrich Froebel care a imaginat acest sistem în care copilul – între trei-patru ani și șapte ani – să fie ajutat în a descoperi lumea și pe sine printr-un sistem de joacă liberă ghidată, fără teste, fără note, fără scris și citit. Principalele activități ale grădiniței lui Froebel erau joaca cu darurile educaționale (și am să vă explic imediat ce erau acestea) cântatul, dansatul și grădinăritul. Fiecare grădiniță avea propria grădină cu flori și legume unde copiii învățau, la rândul lor, ce înseamnă să sădești și să îngrijești o ființă nouă și fragilă.

Grădinița de copii și grădinița de flori

Analogia între grădinița de copii și grădinița de flori nu este întâmplătoare. Froebel și-a numit invenția, în germană, kindergarten („grădină de copii”), termenul fiiind preluat cu exactitate în limba engleză. Și în limba română, de altfel, grădinița este o traducere a germanului kindergarten. Asta deoarece invenția lui Froebel s-a răspândit cu repeziciune în Europa, atât în timpul vieții lui, cât și America, după moartea lui Froebel în 1852. În anii 1880 grădinița froebeliană era forma predominantă de educație preșcolară în Europa de Vest și Statele Unite ale Americii.

Gradiniță americană la 1900

În Japonia, în aceeași perioadă erau deja zeci de astfel de grădinițe. În Rusia țaristă sistemul a fost și el adoptat, iar sistemele socialiste l-au preluat pe scară largă. În țara noastră, în anul 1860 Mihail Kogălniceanu vorbea despre posibilitatea înființării unor „școli froebeliene”, iar între 1896 și 1910 se deschideau 166 de „grădini de copii” și se publicau studii despre pedagogia lui Friedrich Froebel.

Din păcate, succesul aparent al grădiniței lui Froebel a însemnat de multe ori o denaturare a  principiilor care i-au stat la bază. Spre exemplu, cine din sistemul tradițional mai știe astăzi ce înseamnă joaca liberă și cât de importantă este ea pentru dezvoltarea preșcolarilor?

De la daruri la jucării

Darurile lui Froebel

Pentru a asista educatorii și copiii în procesul de cunoaștere, Froebel a proiectat un set de daruri ocupaționale, 20 la număr, cu un grad de complexitate crescător. E vorba de ceea ce numim astăzi jucării educaționale, cu un termen care le minimizează oarecum valoarea. Pentru Froebel, ele erau daruri, nu jucării, iar educatorul le oferea treptat copiilor, pe măsură ce aceștia erau pregătiți pentru a explora forma și structura lucrurilor și a naturii.

Înainte de a inventa grădinița, Froebel a studiat cristalele și a lucrat mulți ani la Muzeul de Geologie din Berlin. Sistemul lui de educație se bazează pe convingerea că și copilul este un cristal care trebuie să crească dobândind adâncime, profunzime și multiple fațete. Tot datorită studiului cristalelor, Froebel a remarcat că formele mari și complicate pot fi de fapt descompuse în formele de bază pe care le poate înțelege orice copil: cerc, pătrat, linie. Pornind de la aceste forme simple, desenând și combinând forme și structuri aparent fără sens, copilul ajunge să reinventeze lumea și să înțeleagă felul în care aceasta funcționează. Totul este bazat pe descoperire și nu pe predare.

Un exemplu foarte simplu al felului în care funcționează darurile ocupaționale este cel al cuburilor de lemn. După o perioadă în care copilul este lăsat să se joace cu cuburi și sfere, educatoarea îi dăruiește cilindrul. Copilul poate astfel ajunge singur la descoperirea că cilindrul este o combinație între cub și sferă.

Darurile ocupaționale ale lui Froebel există și astăzi, ele au fost preluate, transformate și, de cele mai multe ori, scoase din context. Pentru cei care au trecut prin grădinițele socialiste, ca mine, ele pot părea familiare: cuburi de lemn de diferite forme, hârtii colorate de decupat și împăturit, cusături cu ață pe foaie, construcții din bețișoare de lemn, împletituri din foițe lungi de hârtie și mai multe asemenea lor.

Moștenirea lui Froebel: arta modernă

Pentru privirea noastră de secol 21, combinațiile de forme și linii ale materialelor concepute pentru grădinița froebeliană au un aer extraordinar de modern. Ce s-a întâmplat cu unii dintre copiii care au trecut prin grădinițele froebeliene în secolul al XIX-lea? Ei bine, au devenit celebri pentru că au schimbat într-o anumită măsură felul în care arată lumea în care trăim.

Cercetătorul și artistul american Norman Brosterman, cel care în volumul Inventing Kindergarden a readus în atenția lumii originile unui sistem astăzi complet distorsionat și neînțeles, cum era grădinița froebeliană, a întreprins și o cercetare printre marii artiști ai secolului trecut. Picturile lui Paul Klee, Piet Mondrian, arhitectura lui Frank Lloyd Wright sau a lui Le Corbusier își au originile într-un fel de a vedea lumea pe care acești viitori mari artiști l-au descoprit la grădinița froebeliană.

Mai mult, o altă cercetătoare americană a început o cercetare printre oamenii de știință care erau copii de grădiniță în anii 1880, perioadă în care sistemul froebelian era aplicat în litera sa, și a descoperit printre ei mari cercetători care își aminteau încă experimentele cu darurile educaționale de la grădiniță și felul în care acestea i-au marcat.

Mergând mai departe cu raționamentul, se poate concluziona că grădinița froebeliană a influențat decisiv secolul 20. Și totuși, sistemul în sine s-a pierdut undeva pe drum.

Visând cu ochii deschiși la darurile lui Froebel

O pictură semnată Paul Klee

Mă uit cu uimire la darurile lui Froebel și mă întreb unde este desenul în contur care pare să îi preocupe atât de mult pe educatorii de astăzi, și prin extensie, și pe părinții dornici de a-și vedea copiii obținând performanțe chiar din primii ani de grădiniță. Da, desigur, în grădinițe se folosesc în continuare cuburi, hârtie pentru decupat, dar sunt lăsați copiii cu adevărat să le exploreze sau li se dau pur și simplu sarcini precise despre ce să facă cu ele?

Dacă am învățat ceva citind despre grădinița lui Froebel și efectele uimitoare observate peste ani, este faptul că în acești ani preșcolari se plantează semințe importante în copiii noștri. De cele mai multe ori invizibile, ele vor da roade peste ani, dacă avem răbdare, încredere și dacă am ales semințele potrivite!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa