La fiecare testare PISA aflăm că elevii români sunt sub media internațională, că mulți nu ating nivelul minim și că școala nu reușește să reducă diferențele dintre copii. Dar PISA nu este un examen pe care îl dau toți elevii, nu produce note în catalog și nu hotărăște admiterea la liceu. Atunci de ce ar trebui să-i pese unui părinte de rezultate? Pentru că testarea încearcă să răspundă la una dintre cele mai importante întrebări: poate copilul să folosească în viața reală ceea ce a învățat la școală? Iar în spatele rezultatelor dezastruoase de la PISA 2025 se află o problemă mai veche decât actuala generație de elevi. „Vestea proastă nu este că am scăzut. Vestea proastă este că nu reușim să creștem”, spune Gabi Bartic, expert în evaluare, într-o analiză care explică situația învățământului din România prin prisma rezultatelor obținute la PISA 2025.
PISA este prescurtarea de la Programme for International Student Assessment, programul pentru evaluarea internațională a elevilor, organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), o organizație internațională în care guvernele colaborează și compară date și politici publice, inclusiv în domeniul educației. La testare participă adolescenți de aproximativ 15 ani din zeci de țări și economii. Nu toți elevii de această vârstă primesc însă testul. Mai întâi sunt selectate școli care, împreună, trebuie să reflecte diversitatea sistemului de educație: școli din regiuni și medii diferite, mai mari și mai mici, cu profiluri și caracteristici diferite.
Elevul nu se poate înscrie singur la PISA, părintele nu poate cere participarea, iar rezultatul individual nu apare în catalog și nu este folosit la admitere. Nu aflăm ce punctaj a obținut un anume copil, ci cum se descurcă, în ansamblu, elevii de 15 ani dintr-un sistem de educație.
Evaluarea se desfășoară pe computer și durează aproximativ două ore. Elevii completează și un chestionar despre familie, școală, felul în care învață și experiențele lor educaționale, iar directorii răspund unor întrebări despre unitatea de învățământ. Aceste informații îi ajută pe cercetători să vadă nu doar câte răspunsuri corecte au dat copiii, ci în ce condiții au ajuns la rezultatele respective. Evaluarea are loc, de regulă, o dată la trei ani. De fiecare dată sunt urmărite citirea, matematica și științele, însă unul dintre domenii este analizat mai amănunțit. La PISA 2025, domeniul principal a fost reprezentat de științe. Au fost evaluate și „învățarea în lumea digitală”, iar unele țări, printre care și România, au participat la evaluarea opțională a limbii engleze.
Și dacă au fost aleși tocmai elevii slabi?
Școlile nu trimit la testare nici cei mai buni elevi, ca să obțină țara un rezultat mai frumos, nici copiii cu cele mai mici note. După alegerea școlilor, este întocmită lista elevilor care se încadrează în criteriul de vârstă, iar dintre ei sunt selectați aleatoriu participanții. Notele și mediile școlare nu reprezintă criterii de selecție.
Prin urmare, o școală nu participă, de regulă, cu toți elevii și nici neapărat cu o clasă întreagă. Pot fi selectați adolescenți din mai multe clase și chiar din ani de studiu diferiți, deoarece PISA pornește de la vârstă, nu de la clasă. Numai într-o școală foarte mică pot ajunge să participe toți elevii eligibili.
Desigur, într-un eșantion pot intra întâmplător mai mulți elevi buni sau mai mulți elevi slabi dintr-o anumită școală. Dar rezultatul unei țări nu este construit din răspunsurile unei singure clase sau ale unei singure unități de învățământ, ci din cele ale miilor de adolescenți selectați din numeroase școli. Datele sunt apoi ponderate statistic, astfel încât eșantionul să reprezinte populația școlară de 15 ani. Rezultatele sunt publicate și cu o marjă de incertitudine, tocmai pentru că reprezintă o estimare, nu testarea fiecărui elev din țară.
PISA nu verifică dacă „elevii știu lecția” ci dacă „știu ce să facă cu ea”
Diferența esențială față de multe dintre testele date la școală este că PISA nu urmărește să afle cât de bine știe elevul să reproducă lecția. Un elev poate să știe o formulă la matematică, spre exemplu, o definiție sau un eveniment istoric și cu toate acestea să nu recunoască situația în care această informație îi este utilă. Invers, un copil poate să nu-și amintească formularea exactă din manual, dar să înțeleagă datele, să le pună în legătură și să ajungă la o concluzie corectă.
PISA verifică exact această trecere de la „știu lecția” la „știu ce să fac cu ea”. La citire, elevul nu primește neapărat o operă literară și întrebări despre personaje. Poate avea în față un articol, o postare online, un comentariu, un tabel sau mai multe surse care se contrazic. Trebuie să găsească informația relevantă, să distingă faptele de opinii și să decidă ce sursă este mai credibilă. La matematică, nu i se cere să rezolve doar calcule. Poate fi pus să compare două oferte, să interpreteze un grafic, să estimeze o distanță sau să transforme o situație obișnuită într-un calcul. La științe, nu este suficient să reproducă o definiție din biologie, fizică ori chimie. Elevul trebuie să poată să recunoască dovezile, să interpreteze rezultatele unui experiment, să vadă dacă o concluzie este susținută de date și să deosebească o explicație științifică de una fără fundament.
Cum arată, de fapt, o întrebare PISA la citire
Într-unul dintre seturile de întrebări publicate de OECD, elevul se pregătește să asculte o conferință despre Insula Paștelui, cunoscută și sub numele de Rapa Nui. Pe ecran primește, pe rând, o postare de pe blogul unui profesor, recenzia unei cărți și un articol dintr-o revistă de știință. Textele propun explicații diferite pentru dispariția copacilor de pe insulă. Unele informații se completează, altele intră în contradicție. Elevul trebuie să găsească detalii în fiecare text, apoi să compare sursele și să stabilească ce explicație este susținută de dovezi. Nu este suficient să citească fluent fiecare propoziție. Trebuie să se întrebe cine face afirmația, pe ce se bazează, dacă este fapt sau opinie și ce informații din celelalte texte o confirmă sau o contrazic.
Un asemenea exercițiu seamănă mult mai mult cu ceea ce face un adolescent când caută informații despre sănătate pe internet decât cu o întrebare clasică de tipul „Care este ideea principală a textului?”. Setul complet despre Rapa Nui poate fi consultat în itemii oficiali de citire publicați de OECD.
La matematică, elevul trebuie să descopere singur ce calcul îi folosește
Într-un exemplu publicat după testarea PISA din 2022, elevul primește un tabel în care sunt trecute distanțele medii dintre Soare și planetele Sistemului solar. Apoi, trebuie să așeze trei planete într-o reprezentare grafică, folosind distanțele dintre ele. Exercițiul nu îi spune: „Scade numărul X din numărul Y”. Copilul trebuie să înțeleagă singur că are nevoie de diferențele dintre valorile din tabel, să efectueze calculele și să potrivească rezultatele cu desenul de pe ecran. Răspunsul este dat prin mutarea planetelor în pozițiile corecte. Aceasta este una dintre particularitățile PISA: elevul trebuie să aleagă instrumentul matematic potrivit înainte de a-l folosi. În viața reală, problemele nu vin cu formula scrisă lângă ele.
OECD a publicat și exerciții despre cumpărarea unei mașini, încărcarea unei dube de transport, evoluția vânzărilor de DVD-uri, suprafețe împădurite sau probabilități. Exemplele interactive și explicațiile privind punctarea pot fi consultate în testele PISA de matematică.
Științele nu înseamnă doar formule și definiții
În seturile publicate pentru PISA 2025, situațiile pornesc de la subiecte precum moda „fast fashion”, pierderea biodiversității, sursele de energie, fulgerele, turbinele eoliene instalate în larg sau folosirea larvelor unor insecte pentru descompunerea deșeurilor.
Elevul primește texte, grafice, imagini ori rezultatele unor cercetări. Poate fi pus să aleagă explicația compatibilă cu datele, să observe o relație între două variabile, să decidă ce dovezi ar susține o afirmație sau să arate dacă un experiment a fost conceput corect. Nu i se cere părerea despre industria modei și nici să reproducă un paragraf despre poluare. I se cere să folosească datele disponibile pentru a formula sau verifica o concluzie.
Aici se vede și de ce PISA contează în afara școlii. Un adult face operații asemănătoare când încearcă să afle dacă un produs este într-adevăr „ecologic”, dacă o postare despre sănătate citează un studiu relevant sau dacă un grafic distribuit pe rețelele sociale arată ceea ce pretinde autorul lui că arată.
Modelele pot fi încercate direct în pagina OECD cu itemii PISA publicați. Ei nu reprezintă întregul test primit de elevii din 2025. O parte dintre întrebări rămân confidențiale pentru a putea fi utilizate din nou și pentru ca rezultatele obținute în ani diferiți să poată fi comparate.
Ce înseamnă că un elev este „sub nivelul minim”
Rezultatele PISA sunt împărțite în niveluri de competență. Pentru citire, matematică și științe, nivelul 2 este considerat pragul de bază de la care elevul poate începe să folosească autonom cunoștințele în situații simple.
Un rezultat sub acest prag nu înseamnă automat că adolescentul nu știe să citească, să scrie sau să efectueze o adunare. Poate citi cuvintele unui text și poate rezolva exerciții exersate la clasă. Dificultatea apare când trebuie să identifice informația relevantă, să facă o legătură care nu este evidentă, să aleagă metoda de rezolvare sau să aplice ceea ce știe într-un context nou.
De aici vine asocierea rezultatelor PISA cu expresia „analfabetism funcțional”. Termenul este însă folosit adesea prea larg și ajunge să sune ca o etichetă pusă copilului. PISA nu spune că elevii aflați sub nivelul 2 „nu știu nimic”. Spune că deprinderile lor nu sunt încă suficient de solide pentru a rezolva constant și fără ajutor anumite sarcini pe care le vor întâlni în viața de zi cu zi. La celălalt capăt se află elevii care ajung la nivelurile 5 și 6. Ei pot lucra cu situații complexe, pot selecta informațiile relevante din mai multe surse, pot construi strategii și își pot argumenta concluziile.
Cum se ajunge de la răspunsurile câtorva elevi la rezultatul unei țări
Niciun copil nu rezolvă toate întrebările pregătite pentru o rundă PISA. Există mai multe variante de test, repartizate elevilor astfel încât, luate împreună, răspunsurile lor să acopere domeniile evaluate. Rezultatele sunt apoi prelucrate statistic. De aceea, scorul României nu este media unor note individuale, iar un punct PISA nu poate fi transformat într-o notă de la 1 la 10. Scorul permite comparații între sisteme de educație, între categorii de elevi și între ediții succesive ale evaluării.
La fel de importante ca media sunt proporțiile elevilor aflați sub nivelul de bază sau la nivelurile înalte și diferențele dintre copii: între cei avantajați și cei dezavantajați social, între școli ori între mediile unde aceștia locuiesc. O medie națională poate ascunde atât elevi foarte performanți, cât și un număr mare de adolescenți care nu stăpânesc competențele de bază.
PISA nu spune dacă propriul copil este „bun” sau „slab”
Rezultatele nu pot fi folosite pentru a judeca un elev care a participat la testare și cu atât mai puțin un copil care nu a primit testul. PISA nu stabilește nici că o anumită școală este bună sau slabă și nu măsoară tot ceea ce contează în dezvoltarea unui om.
Evaluarea nu surprinde complet creativitatea, talentul artistic, empatia, curajul, perseverența, capacitatea de a lucra cu ceilalți sau echilibrul emoțional. Nu poate prezice cine va reuși în viață și nici nu poate explica singură toate cauzele pentru care un sistem obține anumite rezultate. Nu arată nici că un singur profesor sau un singur ministru este vinovat. Adolescenții testați la 15 ani au trecut prin mai mulți ani de școală, prin schimbări de programe și reguli și, în cazul generației evaluate în 2025, prin perturbările produse de pandemie. Rezultatul lor este produsul unei experiențe educaționale acumulate, nu bilanțul unui singur an.
Atunci de ce ar trebui să te intereseze ca părinte?
Pentru că PISA arată cât de probabil este ca un copil să întâlnească anumite slăbiciuni ale sistemului în care învață. Spre exemplu, dacă mulți elevi pot reproduce informații, dar nu le pot folosi într-o situație nouă, problema privește felul în care se predă și se evaluează. Dacă rezultatul copilului depinde puternic de venitul și educația părinților, înseamnă că școala nu reușește să compenseze suficient dezavantajele de acasă. Dacă proporția elevilor rămași sub nivelul de bază nu scade de la o ediție la alta, sistemul nu îi recuperează pe cei care au pierdut primii pași.
Părintele poate recunoaște uneori aceste probleme fără să fi văzut vreodată un test PISA. Copilul ia note bune, dar se blochează dacă problema este formulată altfel decât în caiet. Citește cursiv un text, dar nu poate spune ce argumente îl susțin. Știe formula, dar nu recunoaște când trebuie folosită. Repetă o definiție, însă nu poate deosebi o afirmație bazată pe dovezi de una care doar sună convingător. Aceste situații nu demonstrează că elevul „nu a învățat”. Pot arăta că a fost obișnuit să rezolve tipare cunoscute, fără suficiente ocazii de a întreba, de a compara, de a testa și de a explica de ce a ales o anumită soluție.
Ce poți face, ca părinte, cu informația aceasta
PISA nu este un test al cărui rezultat arată că e nevoie urgent de meditații și nici că serile de acasă trebuie transformate în ore interminabile de recuperare cu copilul. Dar tipul de gândire verificat de testele PISA poate fi exersat firesc. Într-un magazin, de exemplu, copilul poate verifica dacă reducerea afișată este corectă: dacă un produs costa 120 de lei și acum costă 90, cu câte procente s-a ieftinit? Dacă două produse au ambalaje și prețuri diferite, care este în realitate mai ieftin raportat la kilogram sau la litru? Când apare un grafic într-o știre, îl puteți întreba ce arată și ce nu poate demonstra. Când două site-uri oferă informații diferite, poate verifica cine le publică și pe ce surse se bazează. După lectura unui text, întrebarea utilă nu este doar „Ce ai înțeles?”, ci și „De unde știi?” sau „Ce informație te-a convins?”.
Mai important, părintele poate privi altfel notele. Un 9 nu garantează că elevul poate transfera ceea ce a învățat într-un context nou, după cum un răspuns greșit la o problemă neobișnuită nu înseamnă că nu știe matematică. Uneori, felul în care a gândit este mai relevant decât viteza cu care a ajuns la rezultat.
PISA nu îi spune unui părinte cine va deveni copilul său și nici nu îi prezice succesul. Îi spune însă cât de bine funcționează sistemul pe care familia se bazează pentru a-l pregăti. Iar când foarte mulți adolescenți nu ating nivelul de bază, problema nu mai poate fi pusă doar pe seama copiilor care „nu învață”. Este și despre felul în care școala îi învață să gândească.
