Temele pentru acasă sunt reglementate de lege, în așa fel încât profesorii și părinții să se asigure că timpul extra- școlar al copiilor este unul echilibrat și că cei mici nu sunt împovărați de sarcini școlare în timpul liber. Mulți părinți se plâng însă de faptul că volumul temelor pentru acasă e copleșitor pentru copii, mai ales pentru cei care se pregătesc pentru examenele naționale și fac meditații. În școli, fiecare dascăl își stabilește propriile cerințe, fără să ia în calcul sarcinile pentru acasă primite de copii la alte materii. Nu există coordonare între profesori, iar de multe ori copiilor nu le mai rămâne timp pentru joacă, sport sau socializare. Între școală și pregătiri suplimentare, copiii își pierd bucuria de a învăța și timpul prețios pentru odihnă. Ce zice legea și ce poți face, ca părinte, dacă nu e respectată?
Detaliile specifice legate de volumul și tipul temelor sunt reglementate prin ordine și metodologii emise de Ministerul Educației. Un astfel de document este Ordinul nr. 5893/28.11.2016, care reglementează clar temele pentru acasă, stabilind că acestea nu ar trebui să fie o povară excesivă și că trebuie să fie în concordanță cu vârsta și capacitatea de învățare a copiilor.
Limita de timp pentru teme
- în învățământul primar, temele pentru acasă nu trebuie să depășească 1 oră pe zi.
- în învățământul gimnazial, temele nu trebuie să depășească 2 ore pe zi.
Aceste ore de lucru acasă pentru realizarea temelor reprezintă timpul maxim prevăzut pentru realizarea tuturor temelor de acasă, pentru toate disciplinele, în așa fel încât media zilnică de pregătire a elevului – în clasă și în afara ei – să se încadreze între 5 ore (învățământ primar) și 8 ore (învățământ gimnazial) zilnic.
Clasa pregătitoare – fără teme: la clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă, se stipulează în ordinul amintit.
Temele în vacanțe sunt lăsate la latitudinea fiecărui cadru didactic până la liceu
Temele nu ar trebui să fie obligatorii în vacanțe pentru elevii din sistemul primar și gimnazial. Acest lucru este stipulat în textul legii ca o recomandare, nefiind interzis cu desăvârșire, așa cum scrie, spre exemplu, la temele din clasa pregătitoare.
Rolul temelor: să stimuleze autonomia și să consolideze cunoștințele
Ordinul subliniază că temele trebuie să fie echilibrate, cu scopul de a consolida cunoștințele dobândite la clasă, dar și de a stimula autonomia elevului. Temele nu trebuie să fie un motiv de stres suplimentar pentru elevi sau familiile lor. În același document se stipulează și faptul că în evaluarea cunoștințelor copiilor după învățare cadrele didactice trebuie să utilizeze, pe cât posibil, aplicații și activități la clasă asemănătoare temei pentru acasă. Altfel spus, ceea ce învață și repetă în clasă ar trebui să reprezinte subiectele pe care le-ar primi de rezolvat individual acasă, în teme.
Temele de acasă trebuie evaluate (frontal – întrebări directe ale profesorilor care verifică dacă procesul a fost înțeles de către elev; prin discutarea în clasă a dificultăților întâmpinate de elevi; printr-o testare de aproximativ 10 minute numai din tema pentru acasă). Pot primi notă elevii din această testare? Pot, dar notarea nu este obligatorie.
Se interzice utilizarea temei ca pedeapsă
În stabilirea temelor pentru acasă – mai scrie în ordin – se va evita apariția unor efecte negative, de tipul:
- pierderea interesului elevului față de învățare (aici sunt enumerate motive, precum: cantitatea temelor, dificultatea lor, monotonia temelor – vezi temele repetitive care nu au rolul de a spori nivelul de cunoștințe ale elevului);
- oboseala fizică și emoțională (care rămâne la libera alegere a profesorului de clasă care ar putea scădea cantitatea de teme spre sfârșitul anului școlar, de pildă, când copiii sunt obosiți);
- reducerea timpului liber destinat unor activități recreative (sport, activități artistice, gospodărești, lectură etc.);
- adâncirea diferențelor dintre elevii performanți și cei aflați în dificultate.
„Se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciții repetitive)”, se arată la articolul 9 din același ordin. De asemenea, în același articol sunt interzise temele care nu se pot realiza individual, ci au nevoie să fie realizate în clasă pentru ca procesul de învățare să fie realizat.
Se cere cooperarea între profesori și părinți pentru a se evita supraîncărcarea
Articolul 10 spune că profesorii diriginți, directorii unităților de învățământ și părinții trebuie să se consulte între ei pentru a evita supraîncărcarea elevilor cu teme din mai multe discipline.
Legea educației subliniază că scopul general al sistemului educațional este de a sprijini dezvoltarea armonioasă a elevilor, iar temele pentru acasă ar trebui să contribuie la acest obiectiv fără a crea presiuni nejustificate.
Ce poți face dacă profesorii nu respectă legea temelor pentru acasă
Dacă profesorii nu respectă prevederile legii educației referitoare la temele de acasă, iată câteva lucruri pe care le poți face ca părinte:
- Discută direct cu profesorul. Începe prin a discuta cu profesorul despre îngrijorările tale. Poate că există o neînțelegere sau o explicație rațională care privește temele pentru acasă ale copilului tău.
- Consultă regulamentului școlar. Verifică regulamentul intern al școlii, legea educației și ordinele aferente pentru a înțelege exact ce prevederi nu sunt respectate. Acest lucru te va ajuta să ai o bază solidă în discuțiile cu cadrele didactice ale copilului ori cu directorul unității de învățământ.
- Ia legătura cu directorul școlii. Dacă discuția cu profesorul de la clasă nu aduce rezultatele dorite, poți lua legătura cu directorul școlii. Explică-i situația și cere-i ajutorul.
- Implică-te în consiliul părinților: Participarea activă în consiliul părinților poate fi o modalitate eficientă de a aborda problemele legate de educație. Aici poți discuta despre problemele întâmpinate și poți găsi soluții împreună cu alți părinți și cu profesorii.
- Sesizează autoritățile educaționale. Dacă problemele persistă și consideri că drepturile copilului tău sunt afectate, poți contacta Inspectoratul Școlar sau alte autorități competente în domeniul educației.
- Documentează situația. Este important să păstrezi o evidență a temelor date, a programului școlar și a comunicărilor cu profesorii. Aceste informații pot fi utile dacă decizi să faci o plângere oficială.
- Susține emoțional și academic copilul. În timpul acestui proces, asigură-te că oferi sprijin emoțional copilului tău. Ajută-l să înțeleagă situația și să se concentreze pe învățare, indiferent de problemele întâmpinate.
- Colaborează cu alți părinți: Discută cu alți părinți despre aceste probleme. O voce comună poate avea un impact mai mare asupra profesorilor și conducerii școlii.