Cu siguranță, ați auzit de sistemul alternativ de educație, Step by Step, care anul acesta a făcut 20 de ani de existență în România. 20 de ani în care a format 3000 de profesori si 30.000 de copii în 700 de grupe de gradiniță și tot atâtea de clase de scoală primară 1-4.
Step by Step este un sistem american, care a fost introdus și în sistemul public de învățământ, însă doar la clasele I-IV. Sunt scoli de stat în multe judeţe din ţară, nu doar în Bucureşti, care au clase cu predare Step by Step, iar locurile sunt la mare căutare pentru că sunt finanțate de stat.
Dacă ai un copil care este „mai” – cu reactii mai puternice, mai consecvent, cu o acuitate mai dezvoltată, îți recomandăm cartea despre acest tip de copii: ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka. Aceasta este disponibilă AICI.
Cu ce e diferit sistemul Step by Step de cel de stat?
În sistemul alternativ de educatie Step By Step totul se învață și se explică prin joc, fără note, caiete și observații. De altfel, sistemul de notare prin calificative a fost instituit din sistemul alternativ Step By Step și în cel de stat, după ani de zile.
Primul lucru pe care îl remarci într-o astfel de clasă este pozitia copiilor și lipsa băncilor. La clasele I-IV, copiii stau pe scaune într-un cerc, se văd ochi în ochi (nu văd ceafa colegului) si pot povesti mai ușor ce au făcut în ziua anterioară. Astfel, de mici, copiii învață să vorbească în fața unui public, fără să aibă emoții. Un lucru bun în viață, nu-i așa?
Clasa este împarțită în șase centre de activități: de lectură, de știință, de constructii, de artă, de matematică și centrul de joc de rol. Aici abilitățile de comunicare și socializare sunt foarte bine scoase în evidență. Copii se joacă și au dialoguri, intrând în pielea unui coleg.
Copiii lucrează foarte mult în echipă
Nu se încurajează competiția, în clasele Step By Step nu veți auzi “cel mai bun elev”, ”cea mai frumoasă lucrare”, ”cel mai bun desen”, tocmai pentru că cei mici să înțeleagă că nu există perfecțiune și că nu totul se rezumă la câștig. Nu există recompense sau premii. Toți sunt egali. Pe pereți sunt afișate lucrările lor, dar și poze cu numele fiecărui copil și ziua lui de naștere, pentru a-l sărbători cum se cuvine.
Esențialul în acest sistem constă în atitudinea educatorului și modul în care gestionează conflictele dintre copii, dar și cum îi îndrumă. De fapt, se pune accent tocmai pe neimplicarea adulților în găsirea unei soluții.
La început de an, educatoarele le arată și apoi le desenează sau le scriu câteva reguli esențiale, și de fiecare dată când apare o stare conflictuală între ei, cum ar fi o ceartă pe o jucărie, educatorii le spun care ar fi variantele și apoi sunt lăsați să găsească singuri soluția potrivită.
Educatorii știu să canalizele energia copiilor către ceea ce le place, iar dacă nu, profesorii fac în asa fel încât, prin joacă, să le capteze atenția.
Unul dintre motto-uri este: ”Fiecare copil este o persoană demnă de respect”
De altfel, un principiu esențial și pentru noi, părinții care încercăm să creștem copiii tratându-i cu respect, fără să îi obligăm să facă ce vrem noi, când vrem noi și cum vrem noi.
Stefan Voronca a absolvit în prima generație de Step By Step în România. Acum are 25 de ani. Când l-am întrebat cu ce e diferit acest sistem de cel clasic și, mai ales, cum l-a ajutat în viață, a răspuns imediat, fără să se gândească: “Am învatat că nu există răspuns corect sau greșit”.
Uneori, uităm că nu totul trebuie să fie alb sau negru, că cei mici nu trebuie să memoreze niște texte și, mai ales, celebrele ”comentarii”, doar pentru că cineva, anterior, le-a scris mai frumos.
Comandă acum cartea ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka, în care autoarea oferă parintilor instrumente concrete cu care să facă față provocărilor zilnice alături de copiii lor energici, fără să mai recurgă la pedepse. Aceasta este disponibilă AICI.