Într-un mediu cum e școala sau grădinița, care ar trebui să fie 100% sigur pentru copii, se pot petrece, uneori, abuzuri de care sunt responsabile exact cadrele didactice. Nu sunt deloc puține cazurile mediatizate de copii loviți, jigniți, terorizați de educatoare/ învățătoare/ profesori, iar de multe ori părinții nu știu cum să acționeze și ce pârghii au la îndemână pentru ca abuzatorii să fie trași la răspundere. De asemenea, uneori, părinților le este greu să distingă un abuz de disconfortul copilului: dacă un profesor țipă la clasă poate fi tras la răspundere? Cum? Dar dacă învățătoarea îi aruncă elevului cărțile și creioanele pe jos iar apoi îi ordonă să le ridice?
Lovirea, atingerea copilului în zona intimă, trasul de urechi- toate acestea sunt abuzuri clare. Dar în aceeași categorie se încadrează și rușinarea copilului, insulta, ignorarea nevoilor lui.
Ce forme poate lua abuzul unui profesor asupra copiilor
Profesorii pot distruge stima de sine a copiilor prin mai multe moduri. Când un profesor etichetează în mod repetate un copil spunându-i, de exemplu, că e „puturos”, comite un abuz. Când îl compară frecvent cu alți frați ori colegi, scoțând în evidență faptul că e „oaia neagră” a clasei, tot despre abuz e vorba. Țipând constant, luându-se în mod repetat de ei, umilindu-i public, amenințându-i în mod repetat – toate acestea sunt forme de abuz. Îngropate în sufletul copiilor, cicatricile nevăzute rezultate pot fi greu de vindecat. Îl pot face pe copil să se îndoiască de fiecare mișcare a sa, îl pot face să se vadă ca valorând mai puțin sau neavând nicio valoare. Iată, concret, exemple de abuz care se pot întâmpla la grădiniță sau la școală:
Abuzul verbal: profesorul țipă sau insultă copilul
Există o diferență între un profesor care este ferm sau ridică vocea pentru a fi auzit la clasă și un profesor abuziv. De exemplu, când clasa este zgomotoasă, profesorul ar putea spune cu voce tare „Liniște, vă rog!” pentru a atrage atenția tuturor. Acest comportament este în regulă. Vorbim de abuz dacă profesorul țipă la copii cu o voce furioasă și le vorbește urât.
Oamenii abuzivi spun lucruri urâte și apoi se scuză spunând că „a fost o glumă” sau te vor face să crezi că ai înțeles greșit. Sau chiar că nu au spus ceea ce a auzit copilul. Abuzul verbal este una dintre cele mai des întâlnite, dar și cele mai trecute cu vederea, forme de abuz asupra copiilor. De cele mai multe ori, acest comportament este privit ca o formă de disciplinare.
- CITEȘTE ȘI: Abuzul verbal asupra copiilor. Efecte negative
Abuzul fizic: lovirea, împingerea, trasul de haine/urechi
Profesorul care lovește un copil sau care doar ridică mâna asupra unuia și îl amenință, care lovește în alte lucruri (în bancă, ori în perete, ori aruncă cu lucruri) face un abuz. Chiar dacă nu rănește practic pe nimeni, un profesor nu ar trebui să facă niciun copil să se simtă speriat sau nesigur. De asemenea, niciun profesor nu ar trebui să atingă copiii în moduri în care să-i facă să se simtă inconfortabil.
Deși s-au depus multe eforturi pentru a dezvolta programe educaționale împotriva hărțuirii în școli, majoritatea acestora abordează doar hărțuirea în rândul elevilor. Există instrumente rapide de intervenție și pentru cazurile de abuz domestic – Telefonul Copilului: 116 111, Salvați Copiii România, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Însă se acordă foarte puțină atenție posibilității ca agresiunea să fie comisă de către un profesor împotriva elevilor.
Abuzul emoțional: rușinarea
Uneori, cineva îți poate răni copilul fără să țipe sau să-l lovească. Dacă educatoarea a făcut vreodată ceva care să îți determine copilul să se simtă rău, speriat sau rușinat în fața colegilor săi de clasă, tot despre abuz vorbim. De exemplu, dacă învățătoarea îi aruncă școlarului tău cărțile și creioanele de pe bancă și apoi îi ordonă să le ridice – acestea sunt acțiuni abuzive. Orice om merită să fie tratat cu respect și demnitate. Nu este niciodată în regulă ca un profesor să îl facă de rușine sau să îl sperie.
Abuzul sexual: profesorul îl atinge în mod necorespunzător
Un adult nu ar trebui niciodată să atingă un copil în părțile lui intime sau să-i ceară să facă lucruri care au conotație sexuală. Un astfel de adult va cere copilului să păstreze secret modul în care îi vorbește sau îl atinge. Ca părinți, trebuie să le vorbim copiilor despre astfel de atingeri. Să îi asigurăm că ei nu sunt vinovați de nimic dacă ajung în această situație și, mai ales, să spună imediat dacă se întâmplă. Asigurați-i că îi veți asculta, înțelege și ajuta.
Pentru copiii de grădiniță ajută dacă le spunem că „atingeri nepotrivite” înseamnă că o persoană îi atinge în zonele acoperite, de regulă, de costumul de baie. Copiilor mai mari le putem spune că un profesor este abuziv dacă folosește afirmații precum „Ce bine arăți în colanți!”
Profesorul ignoră nevoile copilului. Neglijența este tot un abuz!
Uneori, abuzul se referă la lucrurile pe care cineva nu le face. Educatoarea ar trebui să aibă grijă de copiii de la clasă, să îi ajute dacă au nevoie sau când au o problemă. Dacă educatoarea sau profesorul pun în pericol un copil prin faptul că nu îi pasă de nevoile acestuia, vorbim despre un tip de abuz numit „neglijență”.
De exemplu, educatoarea nu ar trebui niciodată să ignore un copil care spune că se simte rău. Un profesor nu ar trebui niciodată să refuze să lase copilul să meargă la baie sau la cabinetul medical din școală. Nu ar trebui niciodată să îi interzică unui copil să bea apă atunci când îi este sete sau să îi interzică ieșirea în recreații. Tot neglijență este considerată situația în care un profesor nu crede când un copil a fost rănit sau agresat – „ai făcut tu ceva de ai meritat asta…” sau când ignoră copilul care pune întrebări sau dă răspunsuri în clasă.
- CITEȘTE ȘI: Neglijență la grădiniță. O fetiță de 2 ani, cu insuficiență respiratorie, ignorată de personal
Ce trebuie să faci când învățătoarea/educatoarea este abuzivă
Unele semne de hărțuire din partea profesorilor vor fi flagrante, altele mai puțin evidente. Cu toate acestea, ca părinte, fii dispus să faci muncă de investigație dacă copilul spune acasă că are la grădiniță o „doamnă rea” ori că „nu o place pe învățătoare” sau ți se confesează despre un profesor care „strigă mereu” la el.
Definiția legală a abuzului asupra copilului. Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic. (art.94, legea 272/2004)
Copilul nu spune neapărat tot ce se întâmplă rău la școală sau la grădiniță, fie pentru că este speriat, rușinat sau se învinovățește pentru situație. Iată ce trebuie să faci:
1. Ajută-ți copilul să aibă curaj să-ți povestească ceea ce i se întâmplă
Nu lăsa nicio zi să treacă fără a sta de vorbă cu copilul tău, indiferent de starea lui. Nu aștepta să-l vezi trist pentru a-i pune întrebări, fă-o constant și asigură-l că îți poate povesti atât lucrurile bune care i se întâmplă, cât și pe cele rele. Nu uita: copilul își va deschide sufletul dacă știe că va fi crezut.
2. Informează-te înainte de a lua legătura cu școala
Dacă bănuiești că educatoarea este abuzivă și nbu ai dovezi clare, primul pas este să strângi informații. Documentarea aceasta începe odată cu întrebările pe care i le adresezi copilului. Acesta trebuie să simtă că poate avea încredere în tine și că tu chiar îl vei asculta. Află tot ce poți de la copilul tău, precum și de la alți copii din clasa lui. Dacă copilul este abuzat în mod constant, ceilalți copii din clasa vor ști și îți vor putea oferi informații importante. Vorbește cu alți părinți din clasa copilului tău și întreabă-i dacă copiii lor au povestit acasă despre acel profesor sau despre modul în care este tratat copilul tău.
Iată câteva întrebări care te pot ajuta:
- De cât timp se întâmplă asta?
- Există martori?
- Au mai existat probleme cu acest profesor înainte?
- Copilul tău este singurul abuzat sau și alți copii pățesc la fel?
3. Sesizarea/reclamația/petiția se face în scris și se adresează instituției de învățământ
Pentru a se putea declanșa procedura de cercetare disciplinară a personalului didactic, trebuie să existe o sesizare/petiție/reclamație adresată instituției de învățământ. Documentul trebuie să fie formulat în scris și trebuie înregistrat la registratura unității de învățământ. Relatează în scris evenimentele în cel mai obiectiv mod posibil și notează datele. Folosește citate directe ori de câte ori este posibil. Poți adăuga documente care explică refuzul copilului de a mai merge la școală. Uneori, școlile neagă sau ignoră incidentele de abuz, de aceea e bine să documentezi o astfel de situație, dacă se ajunge la asta.
Înregistrarea sesizării declanșează, obligatoriu, cercetarea disciplinară. În urma sesizării, se formează o comisie de cercetare disciplinară. Aceasta este formată din 3-5 membri (cadre didactice cu funcție cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea și un reprezentant din sindicatul cadrelor didactice și un inspector din cadrul inspectoratului școlar). Aceștia analizează cele sesizate de părinte și întocmesc un raport către consiliul de administrație. Sancționarea este propusă de către directorul unității și trebuie aprobată de consiliul de administrație.
Sancțiunile disciplinare sunt prevăzute în legea educației
Cercetarea faptei și comunicarea deciziei de sancționare disciplinară se face în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia. Persoanele sancționate au dreptul să conteste decizia de sancționare în termen de 15 zile, precum și dreptul de a se adresa instanțelor de judecată.
Legea care prevede sancțiunile disciplinare aplicabile personalului didactic, didactic auxiliar și de conducere din unitățile de învățământ este Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (articolul 280). Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic, personalului didactic auxiliar și de conducere din unitățile școlare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
- Observație scrisă;
- Avertisment;
- Diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
- Suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare sau pentru obținerea gradelor didactice ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control;
- Destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și de control din învățământ;
- Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Niciuna dintre aceste sancțiuni nu se poate aplica fără a urma procedura cercetării disciplinare.
4. Plângere penală dacă este vorba de un abuz fizic sau sexual
Dacă vorbim de o formă gravă de abuz (în intensitate și perseverență), părintele sau orice altă persoană care are cunoștință despre abuz poate face plângere penală împotriva acelui cadrul didactic. Plângerea penală se poate depune la poliție sau la parchetul de pe lângă judecătoria din raza teritorială de competență unde s-a petrecut infracțiunea. De asemenea, atât părintele, cât și alte cadre ale unității de învățământ, pot semnala abuzul asupra unui copil la Serviciul Public de Asistență Socială sau DGASPC.
Un profesor căruia i s-a făcut o plângere penală va răspunde atât penal, cât și disciplinar. Și nu doar profesorul-agresor, ci și profesorul-martor la un act de abuz îndreptat asupra vreunui elev. În fișa de mai jos, sunt enumerate toate sancțiunile pe care le pot primi profesorii în cazul în care săvârșesc abuzuri asupra elevilor. Documentul este întocmit de Asociațiea VeDem Just, fondată de judecătorul Cristi Danileț.
Unii copii se pot simți rușinați sau se pot învinovăți pentru ceea ce li se întâmplă. Asigură-ți copilul că nimeni, niciodată nu trebuie să fie abuzat în niciun fel. Spune-i și repetă-i că nu este vina lui pentru comportamentul profesorului. Și nu uita: refuzul de a vorbi pentru că te temi că copilul tău va fi victimizat nu va face ca situația să dispară și nici nu îl va face să se simtă mai bine.
