Există povestea clasică a tinerilor plecați la studii în străinătate: oraș frumos de care se îndrăgostesc, prieteni noi, dezvoltare personală, un viitor internațional. Povestea Anei Dumitrescu (20 de ani) e diferită. Studiază la Università Commerciale „Luigi Bocconi” (Bocconi University) din Milano, în programul Bachelor of Science in Economics and Management for Arts, Culture and Communication (EMAC). Facultatea îi oferă exact provocarea intelectuală pe care și-o dorea. Însă orașul i-a arătat, încă din primele luni, că nu îi poate oferi siguranța de care are nevoie. Is-a furat telefonul în plină stradă, oamenii au ignorat-o când a cerut ajutor, iar situații cotidiene au depins de prezența unui localnic pentru a fi rezolvate.
Când vorbește despre facultatea ei de la Bocconi, Ana spune limpede: programul o ajută să crească și „a schimbat-o enorm”. Când vorbește despre orașul care găzduiește această facultate, tonul se transformă: „Nu m-a impresionat deloc” și „nu m-aș simți niciodată în siguranță să rămân aici”. Povestea ei nu este despre eșec sau dezamăgire, ci despre realitatea mult mai complexă a vieții unui student român într-un mediu internațional. Chiar și atunci când programul universitar e o alegere excelentă, orașul poate să nu devină niciodată „acasă”.
Când programul e tot ceea ce și-a dorit, chiar dacă nu știa asta
Ana a plecat din România pentru „nevoia unui nou început” și pentru că își dorea studii care să o ajute cu adevărat în viitor. Nu era atrasă inițial de partea culturală sau artistică, însă programul interdisciplinar de la Bocconi a devenit cadrul în care s-a dezvoltat mult mai mult decât anticipase. Învață macroeconomie, contabilitate, matematică și management, alături de materii din zona artelor, culturii și filosofiei artei. Un traseu academic în care analiza economică se împletește cu înțelegerea fenomenelor culturale contemporane.
Programul i-a dat un ritm de lucru complet nou: mai multă disciplină, un volum mult mai mare de informație și un mod diferit de a procesa materia. Spune că aici a învățat să proceseze mult mai multă informație, să se organizeze diferit și să facă față unor materii solicitante. Această combinație, deși „complexă”, a fost exact ce avea nevoie.
Cum au modelat anii de liceu adaptarea Anei la Bocconi
Experiențele din liceu au influențat direct modul în care s-a adaptat la facultate. Ana a terminat profilul științe sociale la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Spune nu s-a simțit niciodată potrivită acelui profil. Că și-ar fi dorit să studieze matematica „în profunzime” într-un alt tip de program, iar lipsa unei baze solide i-a făcut unele cursuri de la Bocconi mai dificile. Totuși, partea teoretică și obișnuința de a învăța pe de rost din liceu au ajutat-o în materiile care se bazează pe volum mare de conținut.
Un rol absolut decisiv l-a avut profesoara ei de engleză din liceu. „Deși nu mi-am dat seama atunci, a avut un rol foarte important în adaptarea mea la facultate. Ne dădea mereu teste surpriză – lucru pe care îl uram – și ne stresa destul de mult în comparație cu alți profesori, pentru că punea foarte mare preț pe nivelul clasei noastre. Atunci ni se părea greu, dar privind înapoi îmi dau seama că exact această exigență m-a ajutat enorm. Datorită ei, trecerea la comunicarea exclusiv în limba engleză a fost mult mai ușoară pentru mine”, spune Ana.
Tot la facultate a descoperit ceva ce nu nici nu gândea că ar fi posibil în România: învățatul în grup. „Înainte să intru la facultate, nici nu mă gândeam să învăț în grup, crezând că e mult mai eficient să învăț singură. Aici am descoperit că este exact invers: prietenii mei m-au ajutat enorm să mă adaptez și, de multe ori, și-au oferit din timpul lor ca să-mi explice lucruri pe care nu le înțelegeam”.
Șocul primelor luni: cum a descoperit Ana că Milano nu e orașul la care visa
Dacă programul de la Bocconi i-a adus Anei ritmul academic pe care și-l dorea, primele luni în Milano au fost exact opusul a ceea ce își imaginase. „Prima oară când am ajuns aici mi-a fost foarte greu. Nu cunoșteam pe nimeni, nu mergeam la petrecerile de început pentru că eram foarte supărată că am plecat și, pe deasupra, am făcut și o alegere proastă legată de anturaj: am stat cu niște persoane cu care îmi propusesem din start să nu stau, doar ca să nu fiu singură”, spune ea.
Nici în afara facultății lucrurile nu au fost mai ușoare. „Venind din România, care poate fi considerată o țară destul de sigură, nu m-am gândit nicio clipă că aș putea întâlni pericole și aveam o atitudine destul de neatentă”. Această lipsă de vigilență a costat-o scump când un grup de bărbați i-a furat telefonul în plină stradă. „În momentul acela, când am strigat după ajutor, toți oamenii din zonă s-au prefăcut că nu mă aud și și-au văzut de treabă”.
A doua zi a descoperit și alte bariere care nu existau acasă. Avea nevoie urgentă de o cartelă SIM, dar i s-a spus că poate primi una doar după câteva săptămâni. „Le-am explicat situația, dar nu au vrut să mă ajute. Ziua următoare, surprinzător, când am fost acolo cu un rezident italian, mi-au dat cartela imediat, fără nicio întrebare”.
Pentru Ana, concluzia s-a conturat rapid și nu s-a schimbat până astăzi: „Dacă ai nevoie de ajutor cu greu se va implica cineva, mai ales dacă nu le vorbești limba”.
Dincolo de dificultăți: cum arată viața Anei ca studentă la Bocconi
Totuși, experiența legată de facultate a evoluat în direcția opusă. „Am întâlnit oameni minunați din locuri diferite, oameni pe care chiar i-am convins să vină și în România, și alături de care ador să-mi petrec timpul și să descoperim împreună tot ce e nou în Milano”. Viața ei de studentă este puternic influențată de ritmul facultății. În perioadele de examene, campusul și biblioteca devin centrul universului: „Dacă sunt în sesiune, mă trezesc, merg la unul dintre campusurile facultății sau la bibliotecă și învăț împreună cu prietenii mei”.
Ziua se împarte între ore de studiu, pauze scurte și încercarea de a păstra un ritm sănătos. „Dacă am timp, îmi gătesc acasă și iau o pauză în campus ca să mănânc. Dacă nu, găsim cu toții un restaurant apropiat, unde știm sigur că nu pierdem prea mult timp”. Încearcă să nu se lase acaparată complet de presiunea academică: „Chiar și în sesiune încerc să îmi fac puțin timp pentru o plimbare sau să merg la diverse evenimente organizate de facultate, ca să nu mă suprasolicit”, spune ea.
În afara sesiunii, ritmul se schimbă radical. Milano și împrejurimile devin loc de explorare: „Dacă nu sunt în sesiune, încerc din toate puterile să nu stau în casă. Ies cât mai mult cu prietenii mei, organizăm excursii în afara orașului sau chiar și a Italiei, mergem la petreceri – pe scurt, profităm cât putem de perioada în care scăpăm de stresul examenelor”.
Chiar dacă programul este intens, Ana încearcă să rămână conectată la cursuri cât îi permite ritmul: „Cât despre mersul la cursuri, în sesiune reușesc rar, doar la cele cu prezență obligatorie, pentru că mă concentrez mai mult pe învățat. În restul timpului, încerc să merg la cât mai multe cursuri, ca să nu rămân în urmă cu materia”.
„Milano nu e orașul în care mă văd”: planurile Anei după Bocconi
După aproape doi ani de când studiază la Bocconi, Ana a început să își contureze viitorul. Masterul îl vede mai degrabă într-o altă țară, într-un mediu pe care speră să îl simtă mai prietenos. Totuși, nu exclude nici ideea de a lucra o perioadă în România: „Nu m-ar deranja deloc să lucrez câțiva ani în România. Acolo chiar mă simt bine”. În același timp, recunoaște că plecarea la studii în străinătate i-a deschis apetitul pentru noi experiențe. „Simt și că ar trebui să încerc să îmi caut un job în altă țară, având în vedere că am făcut deja pasul cel mare de a pleca la facultate în afara țării”, spune Ana.
Deși viața universitară i-a adus prietenii noi și un ritm care o motivează, legătura cu România rămâne constantă. „De dorul de casă și de oamenii incredibili pe care i-am lăsat în urmă nu am scăpat. Încă am același sentiment de liniște și fericire când mă întorc acasă ca în prima zi când am revenit”.
