Ce elevi vor avea liber joi, de Ziua Educației. În ce județe se merge la școală, fără a se face cursuri

TOTUL DESPRE MAME
clasa pregatitoare

Doar o parte dintre școli vor permite elevilor să stea acasă joi, 5 octombrie, de Ziua Educației. Au liber elevii din București, Giurgiu, Brăila. În restul tării nu se fac cursuri, însă elevii vor fi implicați în diverse activități.

În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (valabil în anul 2017 la nivel de sector de activitate – învăţământ preuniversitar), încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, „părţile (semnatare) convin să sărbătorească pe 5 Iunie – Ziua Învăţătorului şi pe 5 Octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente”, se arată în comunicatul transmis de MInisterul Educaţiei Naţionale (MEN).

De asemenea, în document se stipulează că „în perioada desfăşurării acestor activităţi specifice nu se vor presta activităţile prevăzute în fişa postului a fiecărui salariat din învăţământ”. În acelaşi sens, articolul 4 din ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.382/24.02.2017 privind structura anului şcolar 2017-2018, stabileşte că „unităţile de învăţământ vor marca prin activităţi specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului”.

Zi liberă doar în Giurgiu, Brăila, București

În judeţele Giurgiu şi Brăila, dar şi în Municipiul Bucureşti, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare. Ziua Mondială a Educaţiei a fost inaugurată, în 1994 de către UNESCO şi se sărbătoreşte, în fiecare an, pe 5 octombrie, în 200 de ţări din întreaga lume. La nivel mondial, această zi este cunoscută sub denumirea de World Teachers’ Day – Ziua Profesorilor.

Citește și: Structura anului școlar 2017-2018

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa