Cauți un liceu privat cu programă românească? Iată ce opțiuni ai în București și care sunt taxele în acest an

Stela Nadoleanu, editor coordonator
elevi la liceu
Pentru mulți părinți, valoarea taxei este primul criteriu în alegerea unui liceu privat. FOTO: Shutterstock

    Pe măsură ce se apropie admiterea la liceu, tot mai mulți părinți analizează oferta liceelor private care urmează programa națională. Unii o fac pentru a se asigura că au variantă B în cazul în care copilul nu e admis la liceul dorit, alții pentru a evita supraaglomerarea din liceele de stat sau pur și simplu din dorința unei educații moderne.

    Atunci când evaluează un liceu privat, familiile trebuie să analizeze cu atenție o serie de aspecte: reputația instituției, rezultatele obținute la Bacalaureat, calificările profesorilor, metodele de predare, dar și programul zilnic – multe licee private oferă un orar extins, cu activități extracurriculare incluse în taxă. De asemenea, transportul, facilitățile școlii și pachetul complet de servicii oferit (consiliere, orientare vocațională) pot cântări greu în alegerea finală.

    Pentru mulți, bugetul rămâne un criteriu esențial. Chiar dacă, pe termen scurt, o familie își permite să susțină financiar taxa la un liceu privat, trebuie luată în calcul și continuitatea: educația liceală durează patru ani, iar costurile pot crește de la un an la altul.

    *** Notă:

    • Unele licee din lista de mai jos pot avea mai multe centre, în sectoare diferite, de aceea vă sfătuim să verificați cu atențiile adresele tuturor sediilor pe site-ul fiecărei instituții de învățământ.

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 1

    Liceul Teoretic „Genesis College” (date actualizate)

    Adresa: Șoseaua Străulești 89A. Detalii pe: genesis.ro

    Liceul Teoretic „Genesis College” este acreditat atât la nivel național, cât și internațional prin programul International Baccalaureate (IB). Oferta educațională propune trei specializări la nivelul liceal.

    Clase/profiluri:

    • Profil Real: Computer Science – Matematică-Informatică, intensiv informatică
      • clasa a IX-a (20 elevi), clasa a X-a (16 elevi), clasa a IX-a (16 elevi) și clasa a XII-a (16 elevi);
    • Profil umanist: Științe Sociale, bilingv limba engleză
      • clasa a IX-a (20 elevi), clasa a X-a (16 elevi), clasa a IX-a (16 elevi) și clasa a XII-a (16 elevi);
    • Profil Economic & Business Management
      • clasa a IX-a (20 elevi), clasa a X-a (16 elevi) și clasa a IX-a (16 elevi);
    • Program internațional – International Baccalaureate® (IB) – Diploma Programme
      • Year 1 (clase – 20 de elevi).

    Taxe:

    • Taxa de evaluare: 400 euro;
    • Taxa de înscriere: 400 euro;
    • Taxa școlară (liceu curriculum românesc): 1.290 euro/lună;
    • Taxa școlară (curriculum internațional – DP): 1,490 euro/lună;
    • Taxa de resurse logistice educaționale: 130 euro/lună;
    • Mese zilnice: se plătesc separat pentru fiecare nivel educațional.

    *Taxa școlară include, printre altele, și programul intensiv de limba engleză, cu profesori nativi, activități extracurriculare și cluburi, acces la laboratoare STEAM, robotică și la unicul centru de design IDeA HUB dintr-o școală privată românească, orientare profesională și internship-uri în companii partenere, consiliere în carieră 1:1 pentru alegerea studiilor universitare din România sau străinătate etc.

    Liceul Teoretic German „Idees” (*în curs de actualizare)

    Adresa: Str. Făgăraș nr. 9-13. Detalii pe: idees.ro

    Liceul IDEES (Interkulturalität Deutsch Erziehung Erlebnis Schule) oferă patru specializări în cadrul filierei teoretice: Real – Matematică-Informatică, Real – Științele Naturii, Uman – Filologie, Uman – Științe Sociale, toate cu predare în limba maternă germană sau în sistem bilingv română-germană. IDEES este centru autorizat de testare DSD I și DSD II, Cambridge și ECDL și oferă variate oportunități de practică în cadrul unor companii, voluntariat și alte activități extracurriculare.

    Clase/profiluri:

    • Profil Real:
      • cu predare în limba maternă germană:
        • Matematică-Informatică (15 elevi);
        • Științele Naturii (15 elevi);
      • cu predare în sistem bilingv română-germană;
        • Matematică-Informatică (15 elevi);
        • Științele Naturii (15 elevi);
    • Profil Uman:
      • cu predare în limba maternă germană:
        • Filologie (15 elevi);
        • Științe Sociale(15 elevi);
      • cu predare în sistem bilingv română-germană;
        • Filologie (15 elevi);
        • Științe Sociale(15 elevi).

    Taxe:

    • Taxă administrativă: 3.780 euro (include gustarea și masa de prânz, rechizite și materiale didactice, alte cheltuieli administrative);
    • Taxa de școlarizare anuală: 7.770 euro/ an (include, pe lângă activitățile educative conform Curriculumului Național în limba germană ca limbă maternă, programe de internship, programe de consolidare sau pregătire pentru certificări de limbă germană și engleză etc.)
    • În taxa educațională nu sunt incluse uniformele și nici excursiile școlare.

    IOANID School – Liceu Internațional (date actualizate)

    Adresa: Calea Victoriei 109, tronson Griviței 1. Detalii pe: ioanid.com

    IOANID School – Liceu Internațional oferă un parcurs educațional care îmbină rigoarea curriculumului național cu deschiderea către programe internaționale. Admiterea la liceu se realizează în baza mediei obținute la Evaluarea Națională, fiind eligibili elevii care obțin o medie de minimum 8,50.

    • Profil Real:
      • Matematică-Informatică, bilingv limba engleză (clase de maximum 16 elevi);
      • Științele Naturii, bilingv limba engleză (clase de maximum 16 elevi);
    • Profil Uman:
      • Filologie, bilingv limba engleză (clase de maximum 16 elevi);
    • Program Internațional:
      • Cambridge International Programme (clase de maximum 16 elevi).

    Taxe

    • Taxa administrativă: 2.150 euro/ an școlar (include manuale și auxiliare școlare, rechizite și materiale educaționale, acces la platforme educaționale și alte servicii administrative);
    • Taxa educațională: 10.100 euro / an școlar;
    • Taxa de masă (serviciu opțional): 1.850 euro / an școlar;
    • Taxa totală: 14.100 euro / an școlar.

    Taxa educațională include, printre altele, activitățile desfășurate în cadrul Curriculumului Național, program intensiv de limba engleză, cursuri de debate, activități extracurriculare, participarea la proiecte educaționale și pregătirea pentru concursuri și olimpiade școlare.

    Liceul Particular „Onicescu Mihoc” (date actualizate)

    Adresa: Str. Gârlei 81, Corp B, Etaj 2. Detalii pe: onicescu-mihoc.ro

    În oferta liceului „Onicescu Mihoc” se regăsesc profilurile matematică-informatică și profil economic. Pentru admiterea în clasa a IX-a în anul 2025-2026 va exista doar profilul economic. Liceul organizează examene de certificare a competențelor profesionale nivel 4 conform metodologiilor în vigoare.

    • Profil: matematică informatică și economic (pentru clasa a IX-a în 2025 va exista doar profil economic);
    • Număr de clase: una/ pe fiecare nivel;
    • Număr de locuri: 26-28.

    Taxa de școlarizare: 

    • Învățământ cu frecvență (zi) – 3.750 lei/an.
    • Învățământ cu frecvență redusă (fr) – 3.000 lei/an.

    Liceul Teoretic „Şcoala Europeană Bucureşti” (date actualizate)

    Adresa: B-dul Expoziției 24D. Detalii pe: scoalaeuropeana.ro

    Liceul Teoretic „Școala Europeană București” oferă o programă în sistem bilingv și program de diplomă IBDP (Programul de Diplomă al Bacalaureatului Internațional), îmbinând curriculum național cu elemente din cel britanic și cu practici ale școlilor internaționale.

    Profil: Teoretic/Real:

    • Matematică-Informatică – bilingv engleză;
    • Științe ale naturii – bilingv engleză;

    Profil: Teoretic/ Uman:

    • Științe sociale – bilingv engleză.

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare:  14.200 euro/an școlar;
    • Taxa de evaluare dosar: 300 euro;
    • Taxa de înscriere: 300 euro.

    *Taxa școlară include prețul cantinei, ore suplimentare de limba engleză, limba română și matematică, în funcție de profilul clasei (real sau uman), precum și cercuri și activități extracurriculare.

    Școala oferă burse de merit elevilor care vor intra în clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027 (mai multe detalii aici).

    Elevii beneficiază de pregătire pentru Examenul de Bacalaureat, pentru examenele Cambridge English Qualifications, DELE, DELF și Goethe‑Zertifikat, dar și pentru ECDL (European Computer Driving Licence), precum și de consultanță și activități de internship pentru orientarea în carieră.

    Liceul Teoretic „Şcoala Mea” (date actualizate)

    Adresa: Str. Văliug nr. 12-18. Detalii pe scoala-mea.com

    Liceul Teoretic „Școala Mea” pune la dispoziția elevilor un Curriculum National (pregătire examen Bacalaureat național și pregătire examene Cambridge IGCSE/AS-ALEVEL), precum și un curriculum britanic internațional. La admitere se pot prezenta elevi ce obțin cel puțin media 9 la examenul de Evaluare Națională. Cei care au o notă mai mică la Evaluarea Națională sau care doresc să se înscrie înainte de evaluare trebuie să promoveze testul de abilități cognitive al liceului, test ce permite orientarea elevului către profilul liceal potrivit.

    Profiluri:

    • Uman – Științe Sociale (1 clasă – maxim 20 elevi)
    • Real – Științele Naturii (2 clase – maxim 20 elevi/clasă)

    Taxe (curriculum național)

    • Taxa de evaluare: 400 euro;
    • Taxa de școlarizare:  9.000 euro/an (curriculum național) și 12.800-13.200 euro/an școlar (curriculum britanic).
    • Fondul pentru materiale și programe educaționale: 800 euro (se achită la înscriere):
    • Taxă serviciu alimentație: 2000 euro + TVA/an;
    • Taxă administrativă: 1000 euro/an.

    * Pentru Curriculum britanic taxa de școlarizare este cuprinsa între 1300-1350 euro/an, sumă la care se adaugă alte cheltuieli și taxe administrative.

    Liceul Teoretic Naţional (date actualizate)

    Adresa: Str. Buzeşti nr. 14-18. Detalii pe liceulnational.ro

    Pachetul educațional al acestui liceu cuprinde cursurile planului cadru la nivel național îmbunătățit cu ore de limba engleză, informatică, consultații individuale pentru aprofundarea cunoștințelor pentru Limba și Literatura Română, Matematică și Științe și obținerea certificărilor Cambridge, ECDL. Admiterea la liceu constă într-un interviu cu durata aproximativă de 30 de minute cu unul dintre membrii Consiliului de Admitere.

    Clase/profiluri:

    • Profiul real:
      • Matematică-informatică, intensiv limba engleză;
      • Științe ale naturii, intensiv limba engleză.
    • Profilul uman:
      • Știinţe sociale, intensiv limba engleză;
      • Filologie, intensiv limba engleză.

    Taxe:

    • Taxa de înscriere: 300 euro;
    • Taxa de școlarizare anuală: 13.600 euro (clasele a IX-a – a XII-a);
    • În taxa educațională sunt incluse servicii de consiliere pentru elevi și părinți, două gustări și masa de prânz, manualele, materiale și rechizitele școlare, evaluarea stării de sănătate și asistență medicală.

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 2

    Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” (date actualizate)

    Adresa: Str. Ion Heliade Rădulescu 18, Sector 2 (sediul principal); Str. Zborului 7-9, Sector 3 (nivel liceal). Detalii pe: anastasiapopescu.ro

    Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” este axat pe formarea elevilor care își doresc o carieră în domeniul educațional. Pentru elevii care doresc să se înscrie aici, liceul organizează în fiecare an, la finalul lunii mai, una sau mai multe serii de interviuri și probe specifice profilului pedagogic.

    Profil:

    • Pedagogic/ Învățător-educator și Educator-puericultor (clase cu maxim 20 elevi);
    • Teoretic/ Uman – Filologie (intensiv engleză) (clase cu maxim 20 elevi);
    • Teoretic/ Uman – Științe sociale (intensiv engleză) (clase cu maxim 20 elevi).

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare:  3950 euro/ an școlar;
    • Taxă masa de prânz: 26 lei/zi.

    Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” (date actualizate)

    Adresa: Str. Viitorului 161-163. Detalii pe: liceulmincu.ro

    Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” respectă curriculumul național, dar oferă elevilor și un program de pregătire lingvistică cu certificare Cambridge, pregătire în informatica aplicată cu certificare ICDL, pregătire pentru examenul de Bacalaureat, orientare școlară și vocațională, club de wellbeing și suport emoțional oferit elevilor și părinților de către echipa de consilieri școlari.

    Profil Real:

    • Științe ale naturii – pentru clasele a IX-a sunt disponibile 20 de locuri în anul școlar 2026-2027.

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare:  8.000 euro/an (plătibile integral sau în 10 rate lunare);
    • Taxa de înscriere: 250 euro.

    Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” (date actualizate)

    Adresa: Str. Oltețului 15. Detalii pe: ltsti.ro

    Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” propune elevilor profilul Real matematică -informatică. Pentru admiterea la acest liceu, elevii trebuie să obțină minimum 9.40 la Evaluare Națională și să aibă 10 la purtare în toate clasele gimnaziale. De asemenea, înainte de admitere, va avea loc evaluarea psihologică, printr-un interviu efectuat de psihologii instituției de învățământ.

    • Număr de clase: 1/nivel de studii;
    • Taxa de școlarizare: 31.900 lei/an (plata pentru programul standard se poate efectua integral, la începutul anului școlar, sau în maxim 10 rate).

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 3

    Liceul Teoretic „Hyperion” (date actualizate)

    Adresa: Şos. Mihai Bravu nr. 288C. Detalii pe liceulhyperion.ro

    Liceul Teoretic Hyperion din București este acreditat pe patru specializări: Filologie, Matematică-informatică, Științe ale Naturii și Economic, în oferta sa educațională regăsindu-se atât opțiuni pentru cursuri liceale (după programa națională), atât la cursurile de zi, cât și la cele cu frecvență redusă.

    Profil Uman (Filologie intensiv engleză)

    • Clasa a IX-a: 5 clase
    • Clasa a X-a: 5 clase
    • Clasa a XI-a: 5 clase
    • Clasa a XII-a: 4 clase

    Profil Real

    • Matematică-informatică
      • Clasa a IX-a: 1 clasă
      • Clasa a X-a: 1 clasă
      • Clasa a XI-a: 1 clasă
      • Clasa a XII-a: 1 clasă
    • Științe ale naturii
      • Clasa a IX-a: 1 clasă
      • Clasa a X-a: 1 clasă
      • Clasa a XI-a: 1 clasă
      • Clasa a XII-a: 1 clasă
    • Servicii (Economic)
      • Clasa a IX-a: 1 clasă
      • Clasa a X-a: 1 clasă
      • Clasa a XI-a: 1 clasă
      • Clasa a XII-a: 1 clasă

    Profil Uman (Filologie, Frecvență redusă)

    • Clasa a IX-a: 1 clasă
    • Clasa a X-a: 1 clasă
    • Clasa a XI-a: 1 clasă
    • Clasa a XII-a: 1 clasă
    • Clasa a XIII-a: 1 clasă
    • Taxa de școlarizare: 8.000 lei/an pentru învățământul la zi (respectiv 4.800 lei pentru forma de învățământ cu frecvență redusă). Taxele sunt plătibile în 4 rate.
    • În taxa de școlarizare sunt incluse, printre altele, cursuri de pregătire suplimentară pentru examenul de bacalaureat, diferite cercuri și cluburi sportive sau artistice, precum și un centru de pregătire și examinare ECDL.

    Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (date actualizate)

    Adresa: Campus Pallady – Str. Balta Albina nr. 9 (sect. 3) ; Campus Colentina – Șos. Colentina 64B (sector 2). Detalii pe: ichb.ro

    Liceul Teoretic Internațional de Informatică București urmează curriculumul național de învățământ, iar admiterea pentru toate profilurile se poate realiza cu condiția unei medii minime 8,50 la Evaluarea Națională și media 10 la purtare în clasele gimnaziale. De asemenea, la admitere, elevul va susține și o testare internă de Limba Engleză (care se poate echivala cu o diploma B1, Cambridge, Toefl etc) – minimum 7 nota de trecere. Repartizarea în clase se va face în funcție de media de admitere, conform cu opțiunea elevului sau în funcție de rezultatele obținute la Olimpiadele Naționale și Internaționale.

    Profiluri:

    • Real – Matematică– informatică și Științele naturii
    • Uman – Filologie

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare: 9.950 euro/an școlar;
    • Taxa de înscriere: 1.000 euro (*taxa de înscriere și 2.000 euro din taxa școlară nu sunt returnabile în cazul retragerii).

    Complexul Educaţional Laude-Reut (*în curs de actualizare)

    Adresa: Str. Cluceru Udricani 12. Detalii pe: laude-reut.ro

    În cadrul acestui liceu, cele două profile, Real și Uman, sunt cu predare bilingvă, română- engleză. Există două specializări pentru Real – Matematică-informatică și Științe ale naturii, iar profilul Uman are specializarea Științe sociale.

    Taxe:

    • Taxă admitere: 150 euro;
    • Taxă înscriere: 650 euro;
    • Taxă de școlarizare:
      • Clasele IX-XI – 1.300 euro (lunar) sau 15.600 euro (anual);
      • Clasa a XII-a: 1.560 euro (lunar) sau 15.600 euro (anual).
    • *Taxa de școlarizare acoperă două mese principale (mic dejun și prânz), două gustări, activitățile
      extracurriculare și pregătire remedială și pentru performanță.
    • *În curs de actualizare. Pentru informații la zi legate de admitere și taxe, puteți completa formularul de pe site-ul instituției.

    Liceul Teoretic „Mihai Ionescu” (*în curs de actualizare)

    Adresa: Strada Labirint 66. Detalii pe: scoalamionescu.ro

    Nivelul liceal este acreditat pentru filiera teoretică: profil Real, specializările Științele Naturii, și Matematică-Informatică și profil Umanist, specializarea Filologie și Științe Sociale. Elevii care își doresc înscrierea la liceu, pot completa un formular de intenție (de înscriere) disponibil aici. În urma depunerii câtorva acte și recomandări, după interviu, elevul în cauză nu mai participă la admiterea computerizată, ci își poate depune dosarul direct la secretariatul liceului.

    Taxa de școlarizare:  9.500 lei/ an școlar, ce poate fi eșalonată în 10 rate.

    Liceul „Profesia” (*în curs de actualizare)

    Adresa: Str. Ilioara nr. 16. Detalii pe: profesia.ro

    Elevii care optează pentru acest liceu pot alege între filiera tehnologică (specializare: Tehnician în activități economice) și cea teoretică (profil umanist – filologie). În 2026 liceul dispune de o clasă (24 de locuri) la profilul economic și de o clasă (28 de locuri) pentru profilul umanist.

    Taxe:

    • Taxa de înscriere: 400 lei.
    • Taxa de școlarizare:
      • Filologie – 8.200 lei/an;
      • Economic – 7.200 lei/an.

    Liceul Teoretic „Victoria” (date actualizate)

    Adresa: Str. Turturelelor nr. 11 A (în incinta Phoenicia Business Center, etajul 1). Detalii pe: liceulteoreticvictoria.ro

    Pentru anul școlar 2026-2027, în cadrul Liceul Teoretic Victoria vor exista 6 clase cu Profil Uman (filologie și filologie intensiv engleză):

    • 2 clase profil Uman – Filologie, intensiv Limba Engleză;
    • 4 clase profil Uman – Filologie.

    Profil umanist:

    • 4 clase de Filologie.
    • 2 clase de Filologie, intensiv Limba Engleză.

    Pachete educaționale:

    • Pachetul Victoria STANDARD: 9.499 lei/an + 500 lei taxă de înscriere, care include:
      • educație susținută de o echipă profesorală de top;
      • sediu ultracentral, modern;
      • Smart Lab (imprimantă 3D, roboți, ochelari VR);
      • testare și evaluare BRIO;
      • catalog online;
      • monitorizarea progresului școlar;
      • simulări periodice pentru Bacalaureat;
      • participare în proiecte Erasmus / Erasmus+ și schimburi de experiență;
      • două uniforme școlare.
    • Pachetul Victoria PREMIUM: 11.499 lei/an + 500 lei taxă de înscriere, care include toate beneficiile pachetului Standard, plus:
      • două cursuri opționale extracurriculare (ex.: 3D Printing, pregătire pentru certificări internaționale Cambridge/Oxford, limba arabă, caligrafie etc.);
      • program de mentorat individual;
      • atelier de public speaking;
      • consiliere vocațională și orientare universitară;
      • portofoliu educațional personalizat al elevului;
      • implicare în proiecte de voluntariat și leadership;
      • înscriere gratuită la unul dintre examenele Cambridge / Oxford / ECDL;
      • 5 uniforme școlare.

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 4

    Liceul European Bilingv (date actualizate)

    Adresa: Str. Obolului nr. 10. Detalii pe: kidspalace.ro

    Liceul European Bilingv (LEB) oferă elevilor 4 specializări cu studii aprofundate în engleză:

    • Științe Sociale (bilingv);
    • Matematică– informatică (bilingv);
    • Științele naturii (bilingv);
    • Filologie (bilingv).

    Taxe:

    • Taxa școlară: 8.800 euro/an;
    • Taxa de înscriere: 350 euro;
    • Taxa pentru materiale educaționale: 350 de euro/an.

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 5

    Liceul „Nicolae Steinhardt” (*în curs de actualizare)

    Adresa: Șos. Viilor 33. Detalii pe: copildorit.ro/liceu

    Liceul propune elevilor 3 clase pe nivel, cu studii bilingve (română-engleză), pentru profilul Real și Uman.

    Profiluri:

    • Real:
      • Mate-info, o clasă (20 de locuri);
      • Științele Naturii, o clasă (20 de locuri);
    • Uman:
      • o clasă (20 de locuri).

    Taxă de școlarizare: 2.760 lei/ lună sau 3.270 lei/ lună (cu masa inclusă).

    Taxa la liceele private din București în 2026-2027, sector 6

    Liceul Teoretic „Atlas” (*în curs de actualizare)

    Adresa: B-dul Timișoara nr. 60D. Detalii pe: scoalaatlas.ro

    Liceul Atlas propune elevilor mai multe ramuri de formare, și pe filiera teoretică, dar și pe filiera vocațională sau pedagogică. Pentru anul școlar 2025-2026 liceul dispune de următoarele clase:

    Profiluri:

    • Real:
      • Mate-info: o clasă cu 28 locuri;
      • Științele naturii o clasă cu 28 locuri;
    • Pedagogic: o clasă cu 28 locuri;
    • Uman:
      • Filologie: 5 clase filologie a câte 28 locuri;
      • Filologie intensiv engleză: 2 clase a câte 28 locuri.

    Taxe:

    • Taxe școlare:
      • Profil Real/Uman: 8.500 lei/an;
      • Profil Pedagogic: 9.000 lei/an.
    • Taxa de înscriere: 250 lei.

    Complexul Şcolar „CRONOS” (date actualizate)

    Adresa: Str. Chibzuinței nr. 15-17. Detalii pe scoalacronos.ro

    La liceul Cronos există o singură specializare, Filologie – intensiv limba engleză, conform programei naționale. Limba engleză este studiată intensiv, cu 6 ore pe săptămână, atât cu profesori nativi, cât și de profesori români specializați. Pe parcursul liceului, elevii beneficiază de pregătire dedicată pentru Examenul de Bacalaureat, precum și pentru examenele Cambridge English Qualifications. Școala oferă consiliere pentru orientarea în carieră și pentru admiterea la universități din străinătate și din țară, prin intermediul instituțiilor de consiliere educațională partenere.

    Numărul de locuri disponibile
    În anul școlar 2026-2027 este disponibilă o clasă de a IX-a, cu 24 de locuri disponibile.

    Admitere
    Admiterea se realizează pe baza unui interviu cu doi profesori din cadrul școlii, care urmărește atât nivelul academic, cât și alte trăsături precum curiozitatea intelectuală, dorința de a învăța, capacitatea de a face conexiuni și deschiderea către dialog. Evaluarea include:

    • Limba română – întrebări bazate pe materia de gimnaziu (literatură și gramatică), care urmăresc capacitatea de înțelegere, analiză și exprimare argumentată.
    • Limba engleză – evaluarea nivelului de comunicare, cu accent pe fluență și înțelegerea limbii.

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare: 27.000 lei/an (plătibilă în 10 rate lunare);
    • Taxa de înscriere: 1.000 lei.

    Liceul Internațional „King George” (*în curs de actualizare)

    Adresa: Intr. Capelei nr. 9B (Bd. Iuliu Maniu, intersecție cu str. Valea Lungă). Detalii pe king-george.ro

    În oferta liceului se regăsesc atât clase cu profil real, cât și cu profil uman, ambele cu predare bilingvă – română-engleză:

    • Clasele IX-XII, profil Matematică-Informatică (bilingv-engleză);
    • Clasele IX-XII, profil Filologie (bilingv-engleză);
    • Clasele IX-XII, profil Științe ale naturii (bilingv-engleză).

    Taxa școlară: 36.000 lei/an.

    Liceul Româno-Finlandez (date actualizate)

    Adresa: Str. Răsăritului nr. 59. Detalii pe liceulfinlandez.ro

    Pentru anul școlar 2025-2026, în oferta Liceului Româno-Finlandez se regăsesc 3 profiluri. Fiecare clasă de liceu are un număr de 20-22 de elevi.

    • Profilul Pedagogic. Elevii sunt pregătiți pentru cariere în învățământul preșcolar și primar sau pentru continuarea studiilor în domenii pedagogice și științele educației.
    • Profilul Matematică-Informatică (Real), destinat elevilor cu înclinație spre științele exacte, cu accent pe matematică avansată și informatică.
    • Profilul Științe Sociale (Umanist) care pregătește elevii pentru continuarea studiilor în domenii precum Istorie, Geografie, Științe Economice, Drept, Jurnalism, Științele Comunicării, Psihologie, Sociologie, Relații Internaționale, Administrație Publică etc.

    Taxe:

    • Taxa de școlarizare: 3.150 lei/lună (include cursurile, cluburile de dezvoltare, masa de prânz și gustarea);
    • Taxa de înscriere și evaluare a dosarului: 1.500 lei (nerambursabilă);
    • Taxa de rechizite: 1.500 lei/an.
    • Costurile uniformei și activitățile opționale sau extracurriculare NU sunt incluse în taxa de școlarizare.

    Colegiul UCECOM „Spiru Haret” (date actualizate)

    Adresa: Str. Economu Cezărescu nr. 47-59. Detalii pe ucecom-spiruharet.ro

    Oferta educațională a Colegiului UCECOM „Spiru Haret”, școală acreditată ERASMUS+, cuprinde atât învățământ preuniversitar liceu (cursuri de zi și seral), cât și opțiuni pentru cursuri la școala profesională sau postliceală, cu diplome de specializare recunoscute în Europa. Cursurile liceale urmează programa națională, dedicând o zi pe săptămână specializărilor alese.

    Liceul teoretic:

    • Începând din anul școlar 2026-2027 vor fi inițiate și două clase de liceu teoretic (clasa a IX-a): una cu Profil Uman (științe sociale) și a doua cu Profil Real (Științele Naturii). Condițiile de admitere la acest liceu: minim nota 5 la examenul de Evaluare Națională.
    • Taxa de înscriere: 300 lei.
    • Fără taxă de școlarizare.

    Liceul tehnologic – clasele disponibile (a IX-a) și taxele aferente:

    • Profil turism și alimentație (tehnician în hotelărie):
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare (condiție de admitere: minim nota 5 la examenul de Evaluare Națională).
    • Profil turism și alimentație (Organizator banqueting):
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare.
    • Profil turism și alimentație (tehnician gastronomie):
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare.
    • Profil coafor stilist:
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • taxa școlară/an – 1.500 lei.
    • Profil tehnician în activități economice
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare.
    • Profil tehnician mecatronist
      • Taxa înscriere – 300 lei
      • Fără taxă de școlarizare.
    • Profil tehnician în transporturi
      • 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare.
    • Profil tehnician electrician, electronist auto
      • taxă înscriere: 300 lei;
      • Fără taxă de școlarizare (condiție de admitere: minim nota 5 la examenul de Evaluare Națională).

    Îți recomandăm să te uiți și la acest video

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa