Un profesor creativ care jonglează cu ouă de cauciuc în timp ce predă engleză, care corectează lucrări cu verde, nu cu roșu, pentru a nu demotiva copiii și care intră în magazinele cu jucării nu doar pentru a le face cadouri copiilor de acasă, ci și pentru a-i atrage spre învățare pe cei de la școală. Aceasta este Cătălina Cocan, profesor de limba engleză la Școala Gimnazială ”Alexandru Vaida- Voevod” din Cluj Napoca, pe care celebra Universitate Cambridge a răsplătit-o în 2014 cu o bursă acordată celor mai buni dascăli de engleză din lume.
Recunoașterea aceasta a ambiționat-o și a motivat-o, așa că zi de zi este într-o permanentă încercare de a fi din ce în ce mai bună în ceea ce face. Lecțiile Cătălinei Cocan sunt pline de creativitate și de culoare, știe că cei mici au nevoie nu doar de informație brută, ci și de puțin spectacol. Așa că, atunci când clasa o cere, Cătălina începe să scoată așii din mânecă. La propriu, am putea spune. Poartă în clasă un șorț colorat, cu buzunare, din care scoate creioane, cretă, pix, cartonașe colorate sau mănușile supradimensionate cu care îi învață pe cei mici numărătoarea.
Într-un interviu acordat siteului totuldespremame.ro, Cătălina Cocan vorbește despre importanța creativității profesorului, despre blazarea unora dintre dascăli și despre dorința ei ca părinții să înțeleagă că un copil în permanență corectat se transformă în elev demotivat.
Totul Despre Mame: Ești un profesor ieșit din tipare, un dascăl care inspiră și pe care și l-ar dori orice părinte pentru copilul lui. Care crezi că sunt atuurile tale care te-au ajutat să ajungi aici?
Cred că e necesară o precizare: nu întotdeauna părinții înțeleg ce doresc eu să fac la clasă, adică faptul că, ierarhic, pentru mine contează mai mult motivația unui copil înspre învățare decât succesul/insuccesul lui de moment. Faptul că accept greșelile – care dovedesc că învățarea are loc de-adevăratelea, nu e doar recitare de poezie bine învățată – este, de asemenea, greu de înțeles de unii dintre părinții elevilor mei. La fel și faptul că nu corectez toate greșelile elevilor (în oral sau în scris), pentru că simt posibilitatea unei demotivari marcate în contextul în care majoritatea elevilor mici, cu care eu lucrez, ar trebui întrerupți și corectați frecvent.
Așadar, care consider că sunt atuurile mele? În primul rând, încerc să învăț mereu lucruri noi. Dacă îmi păstrez prospețimea raportării la viață – mentalitatea de învățăcel-, cred că îi pot înțelege mai ușor pe cei care învață cu mine, de la mine și dincolo de ce știu eu să îi învăț (nu o dată le-am spus unor elevi buni de-ai mei să nu mă aștepte, ci să aibă curajul de a își căuta propriul drum în învățare -site-uri/blog-uri de profil/word-of-the-day și altele).
”Mă deranjează enorm lipsa celor 7 ani de acasă, atât a unora dintre elevi, cât și a părinților lor”
Plafonați, prost plătiți, rămași în urmă cu noile metode de predare, încorsetați în programe care nu mai au legătură cu vremurile pe care le trăim. De multe ori, așa sunt văzuți profesorii din România. Cât este de reală această percepție?
Așa cum văd eu lucrurile, există profesori dornici să învețe lucruri noi și să le pună în aplicare, după cum există și cei plafonați (cu variantele de rigoare: plafonați care se complac în această stare sau plafonați care își doresc să iasă din această zona gri a vieții lor profesionale).
Apar însă niște detalii tehnice: cum să fii la curent cu noutățile din domeniu când plata pe care o primești îți ajunge pentru nevoile de bază (și asta, atunci când ești chibzuit) ? Mai ai chef de cursuri de formare plătite tot de tine, în condițiile în care timpul pe care ele ți-l cer este timp pe care îl smulgi de la celelalte activități care te-ar putea ajuta să ajungi la limita unui oarecare confort? Există și cursuri gratuite, însă nu întotdeauna se pliază pe nevoile profesionale ale celui care simte nevoia unei schimbări.
În ceea ce privește metodele de predare, consider că cele tradiționale sunt frecvent blamate pe nedrept. Ca să poată elevii jongla cu abilitățile/cunoștințele lor, trebuie să le aibă. Cea mai sigură cale de a acumula aceste cunoștinte este prin muncă susținută, care arareori se acumulează altfel decât prin metode tradiționale. Gândiți-vă la cursurile de la facultate, nu-mi amintesc niciun profesor care să fi făcut rabat de la expunere – ca metodă curentă de lucru – pentru a privilegia metodele inovative de asimiliare a cunoștințelor.
Desigur, se poate învăța și pe neștiute, ca rezultat al folosirii unei metode inovative, dar aceasta, din punctul meu de vedere, e mai degrabă excepția decât regula.
Care sunt aspectele care te bucură și care sunt cele care te deranjează cel mai mult în meseria ta?
Mă bucură zâmbetul elevilor mei, senzația de comunitate pe care am simțit-o în școlile unde am lucrat și recunoștința unora dintre părinți.
În schimb, mă deranjează enorm lipsa celor 7 ani de acasă, agresivitatea și lipsa de toleranță. Mă refer aici, din nefericire, atât la unii elevi, cât și la părinții lor.
Și, desigur, mi-aș dori o viață profesională în care documentele întocmite de profesori să ocupe mai puțin timp…
Ai fost profesor asistent o perioadă și ai văzut avantajele existenței a doi profesori în clasă. Numai că acest lucru a fost si este posibil în sistem privat. În sistemul de stat, știm că lipsește resursa umană în primul rând. Cum ar putea fi ea compensată astfel încât să se întâmple acest lucru bun și în școlile de masă?
M-aș bucura enorm să pot lucra cu un profesor asistent. Verificarea temelor ar putea avea loc simultan cu rutinele și s-ar putea lucra mult mai bine diferențiat cu elevii care își depășesc colegii sau sunt sub nivelul clasei. Cred că ar fi prioritar să includem cât mai mulți oameni tineri în învățământ și să îi păstrăm pe cei care dovedesc că le place și pot face bine această meserie. Însă nu ține de mine să creez locuri de muncă pentru cei care încă își mai doresc să rămână în România…
Care sunt metodele de predare de succes pe care le folosești la clasă?
Favoritul meu rămâne desenul cu creta pe tablă, gândit astfel încât să ilustreze un înțeles. De exemplu, LOOK poate fi scris în așa fel încât cei doi O să se transforme în doi ochișori care să privească ghiduș înspre copii. Tot așa, COLD (un cuvânt dificil pentru vorbitorii de limba română, din cauza interferenței de înțeles) poate fi desenat ca o față veselă (O) care poartă la gât un fular (un L ceva mai întortocheat), pentru a sugera înțelesul specific limbii engleze.
Ce ai schimba la structura unei ore la clasele primare?
Având în vedere particularitățile vârstei (capacitatea de concentrare de 10-15 minute), aș lucra cu doar jumătate dintre elevii clasei câte 25-30 de minute. Dacă s-ar rezolva problema resursei umane, practic toți elevii ar beneficia de două jumătăți de oră cu doi profesori, altfel spus familiarizarea cu două accente (fiind vorba de limba engleză) și două stiluri de lucru.
Cum îmbini predarea cu joaca in meseria ta?
Ma joc cu creioane colorate pe care le țin într-un penar-adidas și am tot felul de monstruleți care se ascund în șorțul profesorului, chiar lângă mănușile multicolore. Însă mă joc mai mult la clasele unde elevii sunt pregătiți. Altfel, s-ar pierde ideea de recompensă și totul s-ar transforma într-un bâlci gratuit.
Și, desigur, zâmbesc mult, încerc să ma bucur de elevii mei și de ora pe care o petrecem împreună.
Cu ce coloare corectezi lucrările copiilor?
A fost o perioadă cand am folosit doar verdele, pentru a nu șoca. O lucrare plină de corecturi poate însemna demotivarea elevului, în varianta „Oricum nu sunt bun de nimic, la ce să mă mai chinui?” Verdele e mai blând, mai puțin autoritar decât roșul.
Însă am avut supriza ca, la unii copii, acele greșeli marcate cu verde să se repete, întrucât verdele nu e perceput drept ”serios”, precum roșul. Acum folosesc și roșu, și verde, încercând să stabilesc anterior corectării care dintre elevii mei ar reacționa mai bine la verde și care la roșu.
Care sunt elementele de ”circ” pe care le folosești în predare?
Poate circ e mult spus; e vorba, mai degrabă, de elemente de artă dramatică (mimică, voce, marionete care ”vorbesc” în locul meu etc.) Însă amplitudinea gesticii și modulațiile vocii (ambele implicate de necesitatea de a fi observat/auzit din spatele clasei) aduc, într-adevăr, cu elemente de circ. Sunt conștientă, totuși, că felul în care scot câte ceva din ghiozdănelul plin cu de toate aduce a gestică de clovn.
Nu pot nega faptul că mă atrag magazinele de jucării și tot ceea ce seamană cu recuzita circului: am tot felul de jucărioare colorate, inclusiv ouă de cauciuc pentru jonglat, dar încă nu le știu folosi. Las’ că vine vacanța mare și se rezolvă și asta! 🙂
Cum folosești culoarea în relația cu elevii și în actul de predare?
Tradițional, la toate clasele, așa cum o fac mulți profesori, prin subliniere pe tablă a elementelor importante din lecție.
La unele din clasele mici, culoarea apare în sistem semafor: trei cleme-rățuște prinse pe o brățară din elastic purtată pe încheietura mâinii drepte, astfel încât să fie foarte vizibile atunci când scriu pe tablă: roșu – atenție, moment în care vorbesc doar eu, galben – acum se pot pune întrebări; verde – e timpul pentru un joc.
Ce fel de personaje folosești în predare?
Harry Potter, bunicuța hoțomană sau puștiul cu jurnalul. Uneori, aceste personaje îmi sunt cunoscute doar de pe vreo copertă a unei cărți de pe băncuțele din fața mea, dar, dacă se poate, încerc să integrez denumirile în lecție, să creez o legătură între mai multe fațete ale vieții elevilor mei.
Mai încerc să mă joc cu personajele dragi copiilor la teste, atunci când construiesc textele pe marginea cărora elevii mei vor lucra. Cred că e mai plăcut să te cufunzi în viața de pe peronul 9 3/4 (chiar dacă este cu scopul declarat al rezolvării unor exerciții) decât să alegi abcd dintr-un text care nu îți spune mare lucru…
Cât este de importantă creativitatea pentru un profesor?
La fel de importantă ca seriozitatea (consider foarte reală povestea aceea cu 99 % transpirație și 1% inspirație). Unii elevi reactionează bine la creativitatea profesorului, după cum alții asimilează mai ușor prin rutina metodelor obișnuite.
Care crezi că este cel mai mare dușman al unui profesor?
Birocrația.
”Copiii din ziua de azi sunt…”- cum ai completa această sintagmă? Dar părinții din ziua de azi cum sunt?
Frumoși. Supereroi. În ordinea întrebărilor.
Cum te inspiră fiul și fiica ta în meseria pe care o practici?
Gabriel (în fotografia alăturată) și Dana sunt prietenii mei și micii mei colaboratori. Însă, micuți fiind, a fost o perioadă când a trebuit să îmi ascund jucăriile în tot felul de gentuțe, în așa fel încât, ajungând la școală, să nu descopăr că am rămas fără material didactic…Așa am ajuns să îmi confectionez șorțurile profesorului sau ale elevului.
Care dintre meserii este cea mai grea? Cea de mamă sau cea de profesor?
Cu siguranță, cea de mamă. Aici nu ai pauze, vacanțe, cursuri de formare…
Mai ai energie pentru propriii copii atunci când ajungi acasă?
Da. Uneori mai multă, alteori mai puțină… însă Călin, soțul meu, este cel puțin la fel de implicat ca mine în activitățile zilnice ale copiilor (antrenamentele lui Gabriel, pianul Dănuței, pregătirile pentru a doua zi pentru școală), așa că ne suplinim unul pe celălalt.
Credit foto: Doria Drăgușin (pentru proiectul Merito) și arhiva personală a Cătălinei Cocan
