„Uite X ce liceu bun a ales, tu de ce nu poți?” Poate ți-a scăpat și ție printre dinți această replică, în mijlocul unei discuții tensionate cu adolescentul. Sau poate i-ai spus: „Specializarea/ facultatea asta n-are viitor, caută ceva mai sigur!” Îți dorești ce e mai bun pentru copilul tău. Dar cum știi că nu-i pui în spate greșelile și fricile tale legate de alegerea liceului, a facultății sau a carierei?
Cei mai mulți adolescenți își aleg liceul sau facultatea după criterii care, la o privire mai atentă, nu au neapărat legătură cu ce li se potrivește cu adevărat. Unii merg acolo unde merg și prietenii lor, alții se lasă influențați de imaginea unui „liceu de prestigiu” sau a unei facultăți care le promite „o carieră bănoasă”. De multe ori, părinții intervin cu așteptări, temeri sau dorințe personale neîmplinite, ghidând copilul, cu cele mai bune intenții, spre ceea ce ei înșiși consideră o alegere sigură sau valoroasă. O parte dintre adolescenți și familiile lor ajung să apeleze la consiliere vocațională, unde primesc ghidaj pentru a înțelege mai clar ce aptitudini au și ce direcție li se potrivește. Am stat de vorbă cu Nora Marcovici, mentor în orientare educațională și profesională la Future Minds, pentru a afla cum pot fi sprijiniți cu adevărat elevii pentru a lua o decizie bună, în ce măsură trebuie să se implice părinții și cum trebuie să analizeze, în mod realist, opțiunile de studiu și carieră pentru copiii lor.
Totul Despre Mame: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții când copiii lor se pregătesc să-și aleagă liceul, facultatea sau cariera?
Nora Marcovici: Am observat, de-a lungul timpului, că multe dintre greșelile părinților vin din dorința sinceră de a face bine. Însă, fără să-și dea seama, aceștia pot grăbi procesul, pot impune alegeri sau pot transmite mesaje toxice prin comparații constante. Lipsa de răbdare este una dintre cele mai mari probleme: părinții vor rezultate și decizii rapide, dar adolescenții au nevoie de timp pentru a înțelege ce li se potrivește.
Apoi, presiunea de a „alege corect” poate duce la decizii luate din teamă, nu din convingere. Părinții vor adesea ce e „mai sigur” sau ce cred ei că „se cere pe piață”. Dar adolescenții au nevoie să fie ascultați, încurajați să exploreze și să greșească, nu să se conformeze unor așteptări legate de alegerea liceului sau a viitorului profesional. De asemenea, comparațiile cu alți copii – „uite ce liceu bun a ales X” – distrug încrederea în sine.
În plus, deși unii părinți se implică excesiv, încercând să controleze totul, alții adoptă atitudinea opusă: „Lasă-l să se descurce singur”. Nici una, nici cealaltă nu funcționează în procesul de alegere a liceului. Copilul are nevoie de sprijin, dar și de autonomie. De un părinte care știe să-l ghideze, nu să-i traseze drumul.
Cum îl afectează pe un adolescent presiunea părinților atunci când trebuie să aleagă ce va face în viață? Poate duce asta la alegeri care nu-i aparțin cu adevărat?
Nora Marcovici: Presiunea venită de la părinți poate eroda încrederea, bucuria de a învăța și chiar sănătatea emoțională. Stresul și anxietatea constantă pot duce la afecțiuni fizice și la probleme de sănătate mentală. Am lucrat cu un tânăr care, după presiunea enormă cauzată de evaluarea națională și de stresul legat de alegerea liceului, a rămas cu un tic nervos. O astfel de presiune poate eroda bucuria de a învăța și de a explora, transformând un proces natural de dezvoltare într-o sursă de suferință.
În al doilea rând, o alegere făcută sub presiunea părinților, fără o evaluare personală, duce la decizii nerealiste și nesatisfăcătoare, mai ales când vine vorba despre alegerea liceului sau a facultății. Acestea nu iau în considerare factorii reali care ar trebui să stea la baza unei alegeri autentice de carieră. De multe ori, criteriile care ghidează decizia aparțin părinților și mai puțin tinerilor. Puțini părinți dețin cunoștințele „tehnice” necesare pentru a-și ajuta copilul să-și descopere abilitățile, valorile și preferințele. Să-i refuzi adolescentului posibilitatea explorării personale poate duce la alegeri care nu rezonează cu individualitatea acestuia, iar acest lucru determină regrete pe termen lung și un sentiment de neîmplinire.
Cât de des vedeți părinți care proiectează asupra copiilor propriile visuri sau cariere nerealizate?
Nora Marcovici: Într-o oarecare măsură, este firesc ca orice părinte să se raporteze la propria experiență de carieră atunci când discută despre viitorul copilului său. Cariera și domeniile în care a activat sau activează părintele sunt, până la urmă, cele pe care le cunoaște cel mai bine.
Din fericire, majoritatea părinților cu care colaborăm înțeleg foarte bine că ai lor copii sunt indivizi diferiți și vor avea propria lor traiectorie în viață. Am avut, însă, o cerere din partea unor părinți de a „îndrepta” adolescentul către o anumită carieră, dar am refuzat colaborarea. Noi nu îndrumăm tinerii către o carieră sau un domeniu. Misiunea noastră este să îi ajutăm să se descopere pe ei înșiși, să exploreze ce își doresc de la viață și carieră și să le oferim informațiile și instrumentele necesare pentru a face o alegere realistă, bazată pe date concrete. Alegerea aparține întotdeauna tinerilor și așa și trebuie să fie.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Nu confundați fericirea copilului cu starea de confort perpetuu și comoditate”
De ce nu e o idee bună ca părinții să aleagă pentru copil o carieră „sigură” sau bănoasă, dacă nu țin cont de ce-i place cu adevărat?
Nora Marcovici: Într-un context de evoluție tehnologică rapidă, întrebarea crucială este: pe ce informații se bazează părinții atunci când consideră o meserie „bănoasă” sau „de viitor”? Ceea ce este „sigur” astăzi poate să nu mai fie mâine.
Mulți părinți își doresc să aibă copii de succes. Dar ce înseamnă, de fapt, succesul? Cei mai mulți părinți nu au răbdarea sau antrenamentul necesar să-l lase pe tânăr să-și definească propriul concept de succes. Suntem diferiți și este minunat că suntem așa! Însă, până când părinții și copiii împreună nu înțeleg ce valori, interese și abilități definesc fiecare adolescent, nu avem o bază solidă pentru a alege „ce este sigur”.
Atunci când părintele alege unilateral ceea ce consideră a fi „sigur”, tânărul nu va performa la potențial maxim, deoarece alegerea nu i se potrivește. Lipsa de potrivire duce la lipsa de plăcere, ceea ce îi afectează sănătatea mentală și, implicit, și sănătatea fizică, rezultând un adult neîmplinit. Noi nu definim „sigur” în acest mod. Siguranța reală vine din alinierea alegerilor cu identitatea și potențialul individual.
Cât de mult trebuie să se implice, de fapt, un părinte în alegerea liceului sau a facultății pe care să o urmeze copilul? Și ce se întâmplă dacă nu se implică deloc?
Nora Marcovici: Considerăm că excesele în orice direcție nu sunt bune. Un părinte nu poate să nu se implice în viața adolescentului în anii săi de formare. Cheia este o implicare echilibrată și adaptată nevoilor copilului.
Dacă ascultăm cu adevărat ce ne spune copilul nostru, vom descoperi cantitatea și calitatea de implicare de care are nevoie. De exemplu, un părinte care întreabă în fiecare seară: „Ai făcut cele 10 exerciții și 3 comentarii pe care le aveai de făcut pentru azi?” va crea frustrare. Adolescentul se va simți constrâns și își va pierde motivația intrinsecă. În schimb, dacă părintele vorbește cu tânărul fără să îi judece cunoștințele, împăcat și mândru de copilul său, indiferent dacă este bun la matematică sau biologie, tânărul va spune ce are nevoie pentru a progresa. Astfel, părintele va ști cum și cât să se implice eficient. Implicarea autentică înseamnă a fi un ghid și un sprijin, nu un coordonator care decide în locul copilului ce liceu ar trebui să aleagă.
Ce efect are asupra unui adolescent comparația constantă cu alți copii („uite X ce liceu bun a ales”) în contextul alegerilor educaționale?
Nora Marcovici: Există mai multe persoane care pot influența alegerea liceului sau a facultății: părinții, familia extinsă, prietenii, colegii, profesorii și așa mai departe. Într-o atmosferă de comparație constantă cu alți copii, alegerile celorlalți capătă o greutate suplimentară în decizia adolescentului, chiar dacă niciuna dintre aceste opțiuni nu se potrivește cu adevărat cu nevoile și aspirațiile lui.
Această comparație subminează încrederea în sine, creând sentimente de inadecvare și presiune de a se conforma. Adolescentul poate ajunge să facă alegeri care nu-l reprezintă, doar pentru a se ridica la nivelul așteptărilor sau percepțiilor celor din jur.
Cum pot influența miturile sau stereotipurilor – de exemplu: „dacă ești la uman, nu ai viitor” – în alegerile impuse de părinți?
Nora Marcovici: Este interesant de observat că miturile și stereotipurile sunt adesea transmise de părinți, influențând semnificativ deciziile de carieră ale copiilor. Dacă ne referim la exemplul comun „dacă ești la uman, nu ai viitor”, părinții ar putea să-și pună câteva întrebări esențiale înainte de a perpetua un astfel de mit. În primul rând, ar trebui să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat atunci când copilul îi comunică faptul că dorește să meargă la un profil uman. Nu îi place matematica? I se pare mai ușor de intrat? Sau este, de fapt, o pasiune autentică pentru un anumit domeniu? Este crucial să se exploreze motivația din spatele acestei alegeri.
Apoi, se cuvine să se întrebe cine spune că nu există foarte multe „meserii cu viitor” (oricum ar fi definit acest viitor) care au la bază un liceu umanist? Domenii precum comunicarea, psihologia, dreptul, jurnalismul, lingvistica, artele și multe altele oferă perspective excelente și sunt în continuă evoluție.
Nu în ultimul rând, părinții ar trebui să ia în considerare cine spune că tânărul nu poate să schimbe pe științe exacte în timpul liceului, dacă își dorește? Parcursul educațional nu este rigid și oferă multiple posibilități de reorientare, dacă interesele și aptitudinile se schimbă. Evident, nu este foarte simplu, dar dacă adolescentul realizează că este mai atras de zona de „real” și există o motivație puternică, este foarte posibil. Ca să nu mai vorbim de faptul că există tineri cu care am colaborat și care, deși elevi ai unor licee considerate „de uman” și fiind la clase de filologie sau științe sociale, au intrat la facultăți tehnice – Computer Science and Engineering la Eindhoven sau Politehnica București.
- CITEȘTE ȘI: Liceu de stat versus liceu privat. Experiența unei mame cu un copil la stat și altul la privat
Le spunem adesea copiilor „Urmează-ți pasiunea!” sau „Poți fi orice vrei!” și ne gândim că aceste cuvinte îi motivează. Așa este?
Nora Marcovici: Deși sună motivant, înălțător sau chiar idealist, imperativul „urmează-ți pasiunea!” ridică întrebări importante: ce se întâmplă dacă nu am o pasiune clară? Dacă nu pot să-mi accesez pasiunea? Sau dacă nu vreau să-mi ruinez pasiunea transformând-o într-un job, pierzând astfel bucuria de a o face? Apoi, un alt mit periculos este „poți fi orice vrei!”. Această idee, deși plină de intenții bune, ignoră realitatea că avem limitări de tot felul. De exemplu, eu am vrut să fiu astronaut, dar m-am născut în România și am talasemie. Este important să fim realiști și să ne acceptăm limitările, explorând în același timp potențialul maxim în cadrul acestora.
La fel, mitul „poți să ai tot ce vrei acum” contribuie la o mentalitate a gratificației imediate, care este extrem de periculoasă. Acest mit este, de data aceasta, perpetuat în rândul tinerilor și este important ca aceștia să facă distincția între niște „povești” frumoase și, aproape întotdeauna false, pe care le descoperă în social media și realitate. Un parcurs educațional și profesional autentic necesită timp și efort considerabil: 4 ani de liceu, 3-4-6 ani de facultate, 1-2 ani de master, 3-6 ani de rezidențiat, în cazul medicinei, iar apoi începem să muncim de la cel mai de jos nivel al unei meserii. Este important să înțelegem că nu este nimic „acum”, ci este un proces continuu de învățare, dezvoltare și acumulare. Iar această conversație este mult mai ușor de purtat de către adolescenți, având și cu rezultate mai bune, cu un consilier de carieră, decât cu părinții.
Ce rol joacă lipsa de comunicare reală (ascultare, nu doar impunere) în deciziile greșite de carieră?
Nora Marcovici: Impunând, obținem două extreme: tânărul acceptă decizia cu letargie și lipsă de entuziasm, sau se revoltă și face exact ce vrea el, ignorând orice sfat. Întrebarea este: Ce vor părinții să obțină impunând o decizie tânărului? Să arate că au autoritate? Să domine? Cred că este mult mai benefic să ascultăm ce ne spun adolescenții și să participăm la deciziile lor cu sprijin și înțelegere, într-un parteneriat. O comunicare reală, bazată pe ascultare activă și respect reciproc, este fundamentul unor decizii sănătoase și autentice.
Ce beneficii aduce consilierea pentru alegerea parcursului educațional atunci când un adolescent începe să caute ce i se potrivește cu adevărat?
Nora Marcovici: Unul dintre beneficiile fundamentale este cunoașterea personalității tânărului. Consilierea ajută la identificarea trăsăturilor de personalitate esențiale. Cum ar fi dacă un tânăr este mai solitar sau, din contra, are nevoie de interacțiune socială. De exemplu, cei care sunt mai singuratici fac față mai greu meseriilor care presupun munca în echipă. Iar un tânăr care are nevoie de oameni în jur nu se va adapta la o meserie solitară.
Dincolo de personalitate, ce altceva contează?
Nora Marcovici: Consilierea facilitează cunoașterea valorilor care se referă la carieră. Este crucial să înțelegem ce este important pentru tânăr să regăsească în cariera sa: să muncească în echipă, să fie lider, să aibă un impact social, să obțină stabilitate financiară? Identificarea acestor valori ghidează alegerile în direcția corectă.
Un alt aspect important este detectarea și cunoașterea intereselor, mai ales atunci când acestea nu sunt evidente. Consilierea ajută la definirea sferelor de interes, oferind indicii prețioase. De exemplu, un tânăr care „montează și demontează calculatorul tot timpul” ar putea avea un interes pentru IT sau un domeniu tehnic, în timp ce altul, care pictează sau creează diverse colaje digitale, ar putea fi pasionat de domeniul artistic. Pe de altă parte, un alt tânăr, care se implică activ în rezolvarea conflictelor între prieteni, mediază discuții dificile în grupurile de tineri sau este mereu cel căruia i se cer sfaturi emoționale, ar putea fi pasionat de domeniul social sau psihologie, chiar dacă nu a luat niciodată în calcul aceste opțiuni.
Cum îi ajută consilierea pe adolescenți să-și dea seama ce fel de lucruri știu deja să facă bine și unde mai au de crescut?
Nora Marcovici: Este esențială cunoașterea abilităților soft existente și a celor care se doresc dezvoltate. Flexibilitatea, relațiile umane, gândirea critică, rezolvarea de probleme, comunicarea – fiecare dintre acestea sunt esențiale în diferite cariere. Consilierea ajută la evaluarea acestora și la identificarea ariilor unde adolescentul poate progresa. Din toate aceste informații, formăm direcții de carieră care satisfac preferințele tânărului, care, în combinație cu detaliile specifice ale meseriilor în discuție, contribuie la o alegere informată și la stabilirea modalității de a atinge această alegere. Consilierea vocațională oferă o hartă personalizată și strategică pentru drumul profesional.
Dacă ar fi să le transmiteți părinților, pe scurt, care sunt cele mai mari capcane de evitat atunci când vine vorba de alegerile educaționale sau profesionale ale copiilor, care ar fi acestea?
Nora Marcovici: Cele mai frecvente cinci greșeli ale părinților, plus una suplimentară, observată de noi, la Future Minds, în procesul de orientare educațională și vocațională ar fi acestea:
- Tendința de a impune ceea ce suntem convinși că știm mai bine, uitând complet cum este să fii adolescent și să ai nevoie de libertatea de a explora și de a te descoperi pe cont propriu.
- Chiar dacă nu impun în mod direct, părinții fac greșeala de a nu auzi cu adevărat ce le comunică tinerii lor, fiind prea ocupați să ofere soluții sau să își proiecteze propriile așteptări.
- Iar dacă aud ce le spun copiii, o altă greșeală frecventă este lipsa echipamentului necesar pentru a înțelege în profunzime mesajele și nevoile reale ale adolescenților, interpretându-le prin propriul filtru de experiență.
- Mai apoi, chiar dacă înțeleg ce le spun copiii, părinții adesea nu știu cum să vorbească eficient cu copiii lor, creând bariere în loc de punți de comunicare, prin judecată sau impunere.
- O greșeală semnificativă este refuzul de a accepta ajutor specializat, subestimând importanța consilierii vocaționale sau a testelor de orientare profesională, care pot oferi instrumente și perspective valoroase atât tinerilor, cât și părinților.
- Și, separat, o a șasea greșeală, la polul opus al implicării. O atitudine la fel de dăunătoare este și aceea de dezinteres total, exprimată prin „Eu îl/o las să facă ce vrea și nu mă implic deloc!” Aceasta este la fel de problematică precum implicarea excesivă, deoarece adolescentul are nevoie de ghidare, sprijin și implicare autentică pe parcursul acestui proces complex de alegere.
