Capacitate 2019. Când au loc examenele și cum se calculează media de admitere la liceu

Theodora Fintescu, redactor

Examenul de Capacitate 2019, numit și Evaluare Națională, se va desfășura după modelul celui de anul trecut și va începe în data de 18 iunie 2019. Repartizarea la liceu va avea loc în data de 12 iulie.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la capacitate (Evaluarea naţională), care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calendarul examenului de Capacitate 2019

3 – 7 Iunie 2019: Înscrierea absolvenților
18 Iunie 2019: Proba scrisă limba şi literatura română
20 Iunie 2019: Proba scrisă matematică
21 Iunie 2019: Proba limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină
25 Iunie 2019: Până la ora 12:00 – Afișarea rezultatelor
25 Iunie 2019: Intervalul orar 14:00 – 20:00 Înregistrarea contestațiilor
29 Iunie 2019: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul admiterii la liceu în 2019

3 – 7 Iulie 2019: Completarea opţiunilor din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu
4 – 8 Iulie 2019: Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator
12 Iulie 2019: Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa