Privit din afară, perfecționismul este o virtute. Iar cel care o are este privit cu admirație. Însă perfecționismul are prețul lui și părțile lui întunecate, cu lupte și frustrări interioare, uneori copleșitoare. Cu atât mai mult când vine vorba de un copil. Toată presiunea pe care o resimte îl face să interiorizeze mesajul că valoarea lui este dată de performanță și de admirația celor din jur.
Ca părinți, ne dorim să avem copii implicați, responsabili, care să se străduiască să facă lucrurile bine – fie că sunt sau nu legate de școală. Însă una este un copil care își dă silința și alta este unul care aspiră la perfecțiune. Deși cele două comportamente pot părea similare, motivațiile din spatele lor sunt diferite. Copilul harnic și ambițios poate înțelege că greșelile fac parte din procesul de învățare. Cel care simte presiunea de a fi perfect este condus de frica de eșec și de nevoia profundă de validare externă, crezând că fără rezultatul așteptat nu e suficient de bun. Această presiune îi poate afecta sever sănătatea emoțională.
De ce apare perfecționismul
Sunt diverse cauze care îi pot declanșa copilului tendințele perfecționiste, dar poate fi vorba și efectiv de temperamentul lui. Factorii stresanți care să conducă la apariția perfecționismului pot fi reprezentați de mutarea într-o școală nouă, bullying-ul, divorțul părinților, pierderea unui membru al familiei sau a unui animal de companie. Uneori, perfecționismul poate apărea ca simptom al anxietății, depresiei sau tulburării obsesiv-compulsive.
Perfecționismul poate fi și un mecanism de apărare atunci când copilul simte că este iubit doar condiționat. Jennifer Breheny Wallace, autoarea unei cărți despre perfecționism și presiunea premiului I, citată de parents.com, spune că, adesea, acest mod de gândire începe acasă, cu cele mai bune intenții. Atunci când copilului i se spune în mod constant că este „cel mai bun”, „cel mai deștept”, el ajunge să creadă că este iubit doar atunci când excelează. Mai există și situația în care copilul adoptă perfecționismul pentru că asta vede la părinți și vrea să-i imite, sau aceea în care părinții îi transmit – subtil sau direct – ce așteptări au de la el (”Vreau să văd că iei numai note de 10!”).
Semnele presiunii de a fi perfect
Într-un articol publicat recent în NeuroBalance, dr. Evita Limon-Rocha, psihiatru pentru copii, adolescenți și adulți, și autoarea Jennifer Breheny Wallace au identificat o serie de semne care sunt prezente la copilul perfecționist.
- Autocritică dură: se desconsideră constant pentru greșeli minore. (Expresia „Sunt un prost” pare să fie cea mai des folosită.)
- Evitarea provocărilor: se ferește de sarcini noi din teama de a eșua.
- Tulburare emoțională din cauza imperfecțiunilor: este extrem de afectat când lucrurile nu ies conform planului. Se enervează, se înfurie sau plânge.
- Procrastinare: amână sarcinile pentru a evita riscul de a greși, fapt pentru care uneori este greșit catalogat drept leneș.
- Stimă de sine scăzută: crede că nu este suficient de bun, în ciuda realizărilor.
- Pune un accent exagerat pe notele maxime.
- Dificultăți în acceptarea criticii: percepe feedback-ul ca pe un atac personal.
- Gândire de tip „totul sau nimic”: vede situațiile în termeni extremi, fie succes total, fie eșec complet.
- Simptome fizice: se confruntă cu dureri de cap sau de stomac cauzate de stres.
- Retragere din activități: evită hobby-urile sau evenimentele sociale de teamă că nu va fi cel mai bun.
Perfecționismul îi afectează copilului somnul și obiceiurile alimentare
Copilul perfecționist petrece prea mult timp pentru a finaliza o sarcină. De exemplu, poate colora ore întregi pentru că „nu este suficient de bine” sau refuză să treacă la alte activități până nu-i iese „perfect”. El chiar verbalizează nevoia ca lucrurile să fie perfecte, fiind adesea auzit spunând „Trebuie să fie perfect!”. Adesea, așteptările lui sunt extrem de mari și chiar nerealiste.
Perfecționismul îi poate afecta somnul, pentru că se gândește intens la greșelile pe care le-a făcut sau ce ar putea greși în ziua următoare. Și obiceiurile alimentare pot suferi schimbări, copilul ajungând să consume mai multe sau mai puține alimente, ca răspuns la stresul generat de perfecționism.
Impactul perfecționismului asupra sănătății mintale
Latura întunecată a perfecționismului este că el poate submina tăcut sănătatea mintală. Copiii care își leagă valoarea personală de performanțe fără greșeli trăiesc adesea într-o stare cronică de stres. În timp, acest stres constant predispune la dezvoltarea de boli mintale, la atacuri de panică, anxietate, epuizare sau depresie. Din punct de vedere emoțional, copiii perfecționiști pot deveni critici cu ei, pot evita provocările sau pot pierde interesul pentru activități care înainte le plăceau. Social, pot deveni defensivi sau retrași.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: Ai un copil perfecționist, de nota 10? Ar putea ascunde o mare frică interioară
Cum îl pot ajuta părinții pe copilul perfecționist
Echilibrul constă în a-i arăta copilului că este valoros pentru cine este el, nu doar pentru ce realizează. El are nevoie de sprijin blând pentru a dezvolta o relație sănătoasă cu succesul, iar cheia este să i se arate că excelența și compasiunea față de sine merg mână în mână. Iată cum îl pot ajuta părinții pe copilul care și-a fixat standarde mult prea înalte:
- Separați valoarea copilului de realizările sale. În loc de „Bravo, ai luat 10!” spuneți-i „Îmi place să te văd cum încerci!”
- Fiti modele de imperfecțiune, arătați-i că greșelile sunt normale, omenești.
- Oferiți empatie înainte de sfaturi. Când copilul este supărat, spuneți-i mai întâi: „Văd că ești dezamăgit”
- Creați timp pentru joacă și odihnă. Timpul liber ajută la dezvoltarea creativității și rezilienței.
- Faceți copilul să simtă că este important, implicându-l în decizii sau responsabilități reale.
- Sprijiniți perseverența, nu perfecțiunea, încurajțati efortul susținut și mentalitatea de creștere.
- Împărțiți sarcinile mari în pași mici, pentru a nu se simți copleșit.
- Învățați copilul să-și spună: „Greșelile mă ajută să învăț” sau „Sunt mândru că am încercat”.
- Încurajați conceptul de „destul de bine”, nu de „perfect”, explicându-i că dacă a depus toate eforturile de care este capabil și cu toate astea rezultatul nu este perfect, e în regulă. Învațați copilul că perseverența contează mai mult decât perfecțiunea și că efortul este mai important decât rezultatul final.
