Alex Drăghia este student în primul an la Harvard, cea mai veche și prestigioasă universitate din Statele Unite ale Americii, locul în care au studiat sau predat zeci de laureați Nobel și președinți ai SUA. A învățat la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, iar acum se pregătește pentru o carieră juridică la nivel internațional. Contrar așteptărilor, în liceu și gimnaziu Alex nu a fost un elev cu 10 pe linie și nu a pus niciodată școala înaintea pasiunilor și a activităților extracurriculare. A fost considerat deseori un elev incomod, care contesta principiul „crede și nu cerceta”, intens promovat de sistemul național de educație. Școala americană, în schimb, îl învață acum că nu are doar dreptul, ci și obligația de a întreba/ contesta/ provoca la dezbatere.
În interviul acordat Totul Despre Mame, Alex vorbește despre viața de student la Harvard, alături de colegi care, la 18 ani, publică studii științifice și de profesori care ies cu plăcere la cafea cu studenții pentru a discuta aspecte din materie pentru a se asigura că nimeni nu rămâne cu întrebări și dileme în urma cursurilor.
Totul Despre Mame: Cum a decurs procesul de admitere la Harvard și care sunt atuurile care au impresionat comisia care ți-a analizat dosarul?
Alex Drăghia: Procesul de aplicare la facultate în Statele Unite ale Americii este destul de îndelungat. Pentru Harvard, la fel ca pentru majoritatea universităților de aici, trebuie să completezi un Common App și un supliment, care constau în câteva eseuri (care diferă de la an la an), scrisori de recomandare, foi matricole din anii de liceu și parcursul extrașcolar al elevului (CV). După ce trimiți toate aceste documente, decizia universității va veni undeva la finalul lunii martie a clasei a XII-a. Eu am știut înainte de a susține bacalaureatul că am fost admis la Harvard. Cât despre ceea ce cred că a impresionat comisia, consider că CV-ul meu a fost cea mai importantă parte a aplicației mele: implicarea civică, pozițiile ocupate în Consiliul Elevilor, în diverse organizații internaționale, dar și anul de schimb FLEX petrecut în Statele Unite în clasa a XI-a.
Ți-ai pregătit singur dosarul sau ai fost ajutat? A existat și o probă/un test pe care l-ai susținut?
Dosarul a fost pregătit integral de mine. Nu am apelat la servicii de consiliere în acest proces, nu am simțit nevoia. Admiterea, de cele mai multe ori, se realizează strict pe bază de dosar. Singura etapă care poate fi opțională este un interviu cu un absolvent al Harvard. Aceste interviuri se oferă în limita disponibilității absolvenților și, în general, sunt menite să te descopere ca persoană într-un mod mai profund decât un simplu eseu. De asemenea, acest interviu îți oferă și posibilitatea de a pune orice întrebare legată de universitate.
Cât de important este, pentru ei, să ai o medie apropiată de 10?
Răspunsul este: “depinde“. Depinde de aplicația pe care ai trimis-o. Este important să ai un parcurs academic bun, asta este clar, dar perfecțiunea nu este un element pe care comisiile de admitere îl caută la elevi. Eu nu am avut o medie de 10, ba chiar am avut medii de 8 sau 7 la diverse materii pe parcursul anilor. Totul depinde de aplicație; eu am mizat pe implicarea mea extrașcolară, drept urmare nu am pus accent pe partea academică. Sunt alți elevi al căror atuu este, într-adevăr, partea academică.
Care sunt activitățile din perioada liceului care crezi că au contat cel mai mult în decizia universității?
Activitățile care m-au format cel mai profund în perioada liceului sunt:
- Programul FLEX (Future Leaders Exchange) – un program de schimb de experiență în Statele Unite, prin care 30 de elevi de liceu români petrec un an școlar în SUA, locuind cu o familie gazdă, cu toate costurile acoperite. Programul este sponsorizat de Departamentul de Stat al SUA.
- Consiliul Elevilor – am ocupat mai multe poziții în cadrul Consiliului Elevilor, de la Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Olt, până la Vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.
- Membru în Boardul Copiilor din România susținut de UNICEF în România.
- Delegat de Tineret al României la ONU – un program al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Ministerului Afacerilor Externe, prin care doi tineri ajung să reprezinte, timp de un an, interesele tinerilor români la ONU, la New York.
Cum decurge o zi din viața ta la Harvard?
Ceea ce îmi place la Harvard este că nicio zi nu arată la fel. În fiecare zi există câte o surpriză. De cele mai multe ori, zilele mele încep la 7 dimineața și se termină la 8 seara, după cină. Totuși, mereu apare câte o surpriză în program: o cină festivă sau un eveniment extrașcolar care mă interesează. În mod evident, o zi din viața oricărui student la Harvard este definită de mediul academic, o bună parte a zilei fiind dedicată cursurilor, seminariilor și temelor. În cazul meu, cursurile se desfășoară, de obicei, dimineața, iar seminariile sunt programate după-amiaza. Un student are doar patru cursuri pe semestru, însă volumul de muncă este considerabil. Printre materiile pe care le studiez se numără Drepturile Omului, Politică Comparată și Statistică. În plus, am și un loc de muncă în campus, în calitate de Asistent Operațiuni în cadrul biroului administrativ al facultății.
Cât costă școlarizarea și traiul acolo?
Un an la Harvard, conform calculelor universității, costă în jur de 95.000 de dolari. Însă eu, alături de aproximativ 20% dintre studenți, nu plătesc nici măcar un dolar. Acest lucru se datorează burselor bazate pe nevoia financiară demonstrată a studentului. Pe scurt, odată ce ești acceptat, universitatea se asigură că banii nu reprezintă o barieră în educația ta. Astfel, dacă familia ta are un venit anual sub 85.000 de dolari, universitatea acoperă toate costurile necesare: școlarizare, cazare, masă, asigurare de sănătate, costuri asociate vizei SUA, bilete de avion și chiar sume de bani inițiale pentru a facilita tranziția studenților internaționali (ex. fonduri pentru haine de iarnă).
Cum ți-ai ales materiile de studiu și pentru ce carieră te pregătești?
În acest moment, sunt destul de hotărât asupra unei licențe în Studii Sociale, cu o specializare în evoluția jurisprudenței în domeniul Drepturilor Omului. Pe scurt, mă pregătesc pentru o carieră juridică la nivel internațional. Interesant în SUA este faptul că nu poți urma cursurile unei facultăți de drept decât după ce ai obținut o diplomă de licență într-un alt domeniu. În SUA nu există o licență în drept așa cum o percepem noi în România. Planul meu actual este să urmez cursurile unei facultăți de drept aici, după finalizarea studiilor de licență. Cursurile mi le-am ales datorită dorinței de a urma o carieră juridică: Drepturile Omului și Drept Internațional, Politică Comparată, Statistică în Științe Sociale, iar pentru semestrul următor mi-am ales cursuri legate de negociere, problematica refugiaților la nivel global și Mass Media.
Ce te-a impresionat cel mai mult odată ce ai ajuns acolo?
Deschiderea oamenilor, a profesorilor și a întregii comunități academice de aici. Am avut momente în care decanul facultății a stat cu noi la masă în cantina universității, iar unul dintre prorectori ne-a servit mâncare la un eveniment comunitar. Aici, perspectiva profesorilor este aceea de aliați ai studentului, nu de superiori. Poți să îți inviți oricând profesorul la o cafea pentru a discuta despre materia sa. Toți suntem uniți de ambiția academică; profesorii, asistenții de curs și seminariștii au un singur țel: studentul trebuie să înțeleagă materia. Mai mult, resursele disponibile pentru a reuși profesional, academic, dar și personal sunt extrem de vaste: de la consilieri academici și de carieră, până la servicii de sănătate mintală și bunăstare.
Cum sunt colegii tăi și cum ai reușit să te integrezi?
Întregul colectiv de studenți este un ecosistem în sine, fiecare dintre noi a fost admis pentru a aduce un atuu unic, original. Am colegi care sunt olimpici internaționali, atleți care au câștigat medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din vară sau colegi care au publicat studii științifice la nici 18 ani.
Integrarea nu a fost o problemă pentru mine, datorită experienței din FLEX, unde, în mod similar, a trebuit să îmi fac prieteni noi și să mă integrez într-un mediu nou. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost comunitatea de români de la Harvard. Suntem în jur de 30 de români în toată universitatea, dacă adunăm toți anii de licență, masterat și doctorat. Având această comunitate, dorul de casă nu se resimte la fel de intens, deoarece pot oricând să vorbesc în limba română.
Cum sunt profesorii tăi și în ce măsură se aseamănă sau nu cu cei pe care i-ai avut în liceu?
Profesorii, după cum am menționat anterior, sunt poate cel mai diferit aspect între cele două sisteme de educație. Am o relație foarte bună cu profesorii mei de aici, merg în mod regulat la conferințele 1-la-1 pe care le oferă și mă bucur să le aflu poveștile din spatele parcursului lor profesional. Profesorul meu de Politică Comparată este unul dintre cei mai respectați experți în democrație și politică, însă cărțile publicate și premiile câștigate nu îl opresc din a sta după curs minute în șir, răspunzând la întrebările fiecărui student curios sau oferind îndrumare în viața profesională sau personală. Pot spune că, pe parcursul liceului, am avut profesori care se aseamănă cu cei de aici și care erau mereu deschiși dialogului cu elevii, dar am avut și cadre didactice la polul opus. Experiența de aici este complet diferită de cea din liceu, mai ales din perspectiva academică și a relației student-profesor.
Ce fel de elev ai fost de-a lungul timpului? Ai studiat de bunăvoie sau te-au împins părinții de la spate? Ai făcut meditații?
Din perspectiva mea, am fost un elev care a ținut la performanța academică, însă nu am pus niciodată școala mai presus de pasiunile mele extrașcolare. Din acest motiv, unii poate mă considerau un elev problematic, mai ales atunci când îmi făceam opiniile auzite. Cu toate acestea, notele mele au fost mereu bune (pentru mine, a avea note bune nu înseamnă neapărat să ai 10 pe linie). Am fost un elev care călătorea frecvent în afara localității, fie că era vorba despre o întâlnire la Ministerul Educației, fie că era vorba despre o delegație la New York în cadrul mandatului Delegaților de Tineret ai României la ONU. Aceste deplasări se întâmplau chiar și în preajma examenului de bacalaureat, pe care l-am promovat cu brio, în ciuda absențelor.
Părinții mei m-au susținut mereu, atât în ceea ce privește educația, cât și pasiunile mele. Odată ajuns la liceu, aveam deja o etică a muncii destul de bine dezvoltată, astfel încât nu a fost nevoie ca părinții mei să mă împingă de la spate pentru a învăța. În școala generală și primară, am fost încurajat de părinți să mențin o performanță academică ridicată.
Legat de meditații – am participat la meditații pe parcursul anilor, uneori mai mult, alteori mai puțin, în funcție de disponibilitatea mea din cauza deplasărilor frecvente. Deși, da, am participat la meditații, consider că acestea sunt dăunătoare sistemului de educație, iar orice sistem de educație care se bazează pe meditații pentru a genera performanță de bază (cum ar fi nota 10 la Evaluarea Națională) este un sistem sortit eșecului.
În ce măsură consideri că te-a pregătit sistemul educațional românesc pentru o universitate atât de prestigioasă? Cât a fost meritul sistemului și cât a fost exclusiv al tău și al familiei?
Consider, cu părere de rău, că sistemul educațional românesc nu m-a pregătit pentru această universitate. Desigur, m-a pregătit, într-o oarecare măsură, pentru examenul de bacalaureat și pentru ascultările din fața clasei, dar cu certitudine nu m-a pregătit pentru viața de după bac. De fiecare dată când sistemul a avut ocazia să mă învețe gândirea critică, a eșuat – adoptând mereu principiul “crede și nu cerceta“. Acest principiu este exact opusul a ceea ce Harvard promovează: spiritul “Întrebării libere“, prin care avem nu doar dreptul, ci și datoria de a ne întreba profesorii de ce învățăm ceea ce învățăm, de a provoca teoriile existente și de a pune întrebări incomode atunci când este necesar. Doar astfel putem evolua și atinge excelența academică pentru care universitatea este cunoscută.
Am avut privilegiul de a învăța într-un liceu de stat (Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal) în care conducerea valorifica vocea elevului și susținea, într-o măsură sau alta, inițiativele acestuia. Însă, asta nu înseamnă că nu au existat provocări. Dacă ne uităm la evenimentele care au avut loc în timpul mandatului meu de Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Olt, putem vedea momente dificile, din care am învățat lecții valoroase despre oameni, de la școli care nu respectau legislația națională până la atacuri personale atunci când încercam să expun anumite probleme. Toate aceste lecții, sper eu, s-au reflectat în aplicația mea pentru Harvard.
Cum au privit părinții tăi decizia de a pleca la studii tocmai la Harvard?
Părinții mei, după cum am menționat mai devreme, mi-au susținut întotdeauna parcursul școlar și extrașcolar. Nu mi-au interzis niciodată să îmi urmez pasiunea, nici măcar atunci când unii profesori ar fi avut o altă opinie. Plecarea la Harvard nu a fost diferită; decizia de admitere a generat bucurie absolută, iar distanța față de casă sau plecarea pe un alt continent nu au reprezentat o problemă pentru familia mea.
Ești mulțumit de decizia pe care ai luat-o? Cum te simți știind că înveți la cea mai prestigioasă universitate din lume?
Sunt extrem de mulțumit de această decizie. Aici îmi pot descoperi și aprofunda toate pasiunile, de la drept internațional la studii economice. Îmi pot alege cursurile din anul I până în anul IV, cu relativ puține restricții. Pot să îmi schimb licența în orice moment până în anul IV; astfel, dacă în anul III realizez că nu îmi doresc o licență în studii sociale, pot oricând să mă reorientez către economie sau științe politice. Sistemul este gândit în așa fel încât să fie flexibil nevoilor studentului. Sunt disponibile 50 de programe de studii din care poți alege, însă, dacă niciunul nu îți satisface complet nevoile, ai opțiunea de a-ți crea propriul program de licență, sub îndrumarea unui profesor.
Sunt profund recunoscător pentru admiterea mea la Harvard și pentru privilegiul de a studia în cea mai veche și prestigioasă universitate din Statele Unite. Sunt pregătit să utilizez acest privilegiu în serviciul public internațional.
Cred că există un sentiment general în rândul studenților de aici că nu suntem mereu conștienți de magnitudinea instituției și a personalităților care au învățat aici – de la Barack Obama la John F. Kennedy – și a profesorilor de la care învățăm. În încheierea acestui interviu, aș dori să transmit un mesaj părinților și tinerilor care citesc acest articol: Aveți încredere în voi și în copiii voștri! Aveți ambiția să visați și să luptați pentru acele visuri, chiar și atunci când este incomod pentru voi sau pentru cei din jur. Nici măcar când am aplicat la Harvard nu am crezut cu adevărat că voi fi admis, dar am avut ambiția de a aplica. Am avut curajul să contrazic profesori, prefecți și miniștri – iar toate reușitele mele nu ar fi existat dacă nu aș fi avut acest curaj. Am fost mereu adeptul zicalei „Norocul ți-l faci singur!”.
