5 valori pe care ar trebui să i le insufli copilului tău înainte de a împlini 5 ani

TOTUL DESPRE MAME

Unii părinți consideră că este prematur să le insufle copiilor valori înainte de a merge la școală, însă o astfel de abordare poate avea efecte nedorite asupra educației celor mici.

Robin Grille recomandă în cartea sa Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte, părinților să îi ajute pe copii să îi își însușească anumite valori chiar înainte de a împlini vârsta de 5 ani.

Sinceritatea

Cea mai simplă metodă de a-i învăța pe copii să fie sinceri și să nu mintă este puterea exemplului. Dacă părinții sunt ei înșiși onești, atunci cei mici vor urma modelul părinților. Din acest motiv, editorii publicației recomandă ca părinții să nu își mintă partenerul de viață, și nici pe copii. În momentul în care copilul va înțelege că părintele său a spus o minciună, va fi confuz și nu va mai înțelege importanța sincerității.

Pe de altă parte, este important ca părinții să nu reacționeze cu duritate atunci când copilul lor spune o minciună. Cea mai bună soluție este să îl ajute pe copil să găsească o modalitate prin care să spună adevărul.

Simțul dreptății

Pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte simțul dreptății, părinții ar trebui să nu se limiteze la a-i încuraja să își exprime sentimentele. De exemplu, dacă un copil a dărâmat castelul de nisip făcut de un prieten în parc, părintele ar trebui să îl încurajeze pe cel mic să-și îndrepte greșeala (să își ajute prietenul pentru a ridica un nou castel sau să îi dăruiască niște prăjiturele pentru a se scuza pentru fapta sa).

Să spună „îmi pare rău” este destul de ușor pentru un copil. Sunt niște cuvinte pe care le poate spune fără să se gândească prea mult la ceea ce a făcut. Așa că este mai eficient ca micuțul să acționeze și să facă astfel de gesturi: în acest fel va înțelege că este important să se poarte frumos și corect cu ceilalți oameni. Iar odată dobândită, această valoare esențială îl va ajuta în viitor să gestioneze cu succes relații interumane mult mai complicate.

Determinare, ambiție și hotărâre

Determinarea și hotărârea sunt valori care pot fi încurajate de la o vârstă foarte fragedă. Cel mai ușor mod pentru a-i insufla copilului aceste valori este ca părinții să evite laudele excesive, oferindu-le totodată copiilor un feedback onest, transmis în mod constructiv și delicat, astfel încât cel mic să înțeleagă faptul că este susținut, nu criticat de către părinții săi.

O altă metodă de a le insufla copiilor aceste valori este de a-i încuraja să facă lucruri pe care nu le fac ușor, lăudându-i totodată în momentul în care au luat inițiativa. Dacă un băiețel este timid, de exemplu, părintele îl poate încuraja să se apropie de ceilalți copii din spațiul de joacă, chiar dacă cel mic este speriat. Prin urmare, copiii trebuie lăudați atunci când au reușit să facă lucruri dificile pentru ei.

Empatia

Este bine ca părinții să le arate copiilor că acțiunile și vorbele pe care le spun pot face o altă persoană să se simtă mai bine și să zâmbească sau, din contră, să fie mai tristă. Cei mici ar trebui să înțeleagă faptul că atunci când ei se poartă frumos cu cineva, și persoana cealaltă se va purta frumos cu ei.

Dragostea

Părinții trebuie să fie generoși cu afecțiunea pe care le-o oferă copiilor. De asemenea, recomandarea specialiștilor este ca cei mici să îi vadă pe părinții lor cum își arată afecțiunea și față de alte persoane din viața lor, nu doar față de ei (față de partenerul de viață, față de prieteni etc).

Dincolo de cuvintele „Te iubesc” spuse copilului, părinții își pot arăta dragostea și prin diferite gesturi mici, dar pline de însemnătate: îi pot lăsa celui mic un bilețel în pachețelul pentru prânz sau pot lipi o inimă pe oglinda de la baie, pe care acesta să o vadă când se spală pe dinți.

Salvează

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa