Frica de doctor a copilului. Ce ascunde ea și cum o vindecăm?

TOTUL DESPRE MAME
frica de doctor

”Dacă nu ești cuminte îți fac injecție!” este una dintre amenințările pe care le-am auzit de prea multe ori. Veți spune ce înseamnă acest ”prea mult”. Înseamnă că nu există niciun motiv pentru care să le spunem așa ceva copiilor. Doctorii și injecțiile sunt pentru a-i ajuta să se simtă mai bine și să se vindece mai repede. Medicii și asistentele sunt prietenii copiilor noștri, iar noi suntem cei care mediem relația dintre ei, din ambele sensuri. Personalul medical este, la rândul său, lipsit uneori de empatie și de respect față de copiii pe care îi au sub tratament.

De ce apare frica de doctor?

Una dintre ele și cea mai la îndemână este frica de nou. Dacă este prima dată când mergeți la medic, vă puteți aștepta ca întâlnirea să nu fie una chiar plăcută. Mulți copii se tem de nou, preferă rutina și lucrurile cunoscute. De aceea este bine ca noi să vorbim cu ei despre ce fac și cum acționează medicii încă de când sunt foarte mici.

Manevrele medicale pot să fie dureroase, dar, cu toate acestea, sunt mai ușor de suportat atunci când copilul știe la ce să se aștepte.

Șapte lucruri pe care le poți face ca să scapi de frica de doctor

Explicați copilului adevărul. Asistentele nu vor monta un fluturaș pe mână, ci o branulă care va duce în corpul lor substanța de care au nevoie să se facă bine. Atenționați-i că este posibil să simtă o înțepătură, care trece destul de repede.

Fiți alături de copil și explicați-i că îi înțelegeți și durerea și frica, dar că, în acest moment, nu dispuneți de altă variantă. Ascultați-l dacă plânge de frică sau de durere și arătați-i că ați înțeles că este dureros pentru el.

Nu vă panicați și nu vă lăsați influențați de eventualele experiențe negative pe care și voi le-ați avut cu personalul medical. Atât medicii cât și asistentele sunt și ei oameni, unii mai prietenoși, iar alții, dimpotrivă, nu foarte abili în relația cu copiii. Și medicii și asistentele se bucură dacă au un copil care colaborează, nu este o dorință a lor să țină copiii cu forța sau în mod brutal. Este adevărat că nu au pe cât de multă răbdare este nevoie, dar sunt dispuși să aibă încredere atunci când văd că pacientul este și el deschis față de ei. Pregătit cum se cuvine, băiatul meu a stat nemișcat să i se scoată un dren. Le-am spus medicului și asistentei doar atât: ”El știe ce îi veți face și vrea să colaboreze, vă rog să nu îl țineți cu forța.”

Ajustați-vă atitudinea. Copilul va simți dacă voi nu aveți încredere în cadrele medicale și se vor comporta ca atare. Pe lângă propriile sale frici veți adăuga una în plus, iar asta nu va face decât să îl facă să se simtă și mai speriat.

Când medicația este o parte integrantă a vieții voastre (bolile cronice care necesită tratament de lungă durată, diabetul), tratați acest lucru cu fermitate și blândețe în același timp. Dacă diabetul impune o dietă strictă pentru copil, fiți prima persoană care îi reamintește acest lucru.

Sfătuiți-vă cu medicul dumneavoastră și permiteți copilului să își administreze singur tratamentul îndată ce acest lucru este posibil. Supravegheați procesul din umbră, dar aveți încredere în copil că poate face acest lucru. Așa va învăța și el să aibă încredere în sine.

Evitați luptele de putere. Intervențiile medicale și tratamentul nu sunt lucruri negociabile. Și ca părinți suntem responsabili să alegem varianta potrivită pentru copilul nostru. Le putem înțelege suferința și le vom explica acest lucru, dar nu putem renunța la tratament din această cauză.

Jucați-vă jocuri de rol. Multe, cât mai multe și vorbiți despre ceea ce se întâmplă în timpul procedurilor medicale. Ecografia nu doare, dar gelul rece aplicat pe burtă provoacă disconfort. La radiografie nu este necesar nici să te dezbraci, dar este bine să stai nemișcat. Lăsați copiii să fie medicul, iar voi deveniți pacienții ascultători. Exprimați-vă trăirile: ”Și mie îmi este frică atunci când trebuie să merg la medic.”

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa