Dacă ești părinte și copilul tău a ajuns la vârsta pubertății, dacă acum se desprinde de copilărie și pășește timid către adolescență atunci s-ar putea să fii îngrijorat de schimbarea bruscă a comportamentului fiului tău (fiicei tale)…însă trebuie să știi că nu ești singurul care își face griji. Și copilul tău e îngrijorat, uimit, nemulțumit și uneori frustrat de modul în care evoluează viața lui.
Odată cu începerea clasei a șaptea, copiii se schimbă foarte mult. Și cadrele didactice o spun adesea… parcă au înnebunit cu toții! Copiii sunt de nerecunoscut!
În urmă cu un an, adolescentul tău mergea cu plăcere în mici excursii alături de familie acum însă caută tot felul de motive să rămână acasă.
Vine de la școală și merge direct în camera lui unde petrece minute în șir butonând telefonul mobil. Cu greu se desprinde de el chiar și atunci când trebuie să vină la masă. Îți sună cunoscut?
Momentele de apropiere, de răsfăț, de alint aproape că au dispărut. Nu te mai lasă să-l îmbrățișezi (să o îmbrățișezi), nu te mai ține de mână pe stradă dar nici acasă nu e mai darnic cu drăgălășeniile.
Nu poți să-l întrebi nimic fiindcă are alergie la întrebările tale iar răspunsurile lui sunt monosilabice…deci oricum nu vei afla nimic din ceea ce te interesează. Mai mult decât atât răspunde obraznic și nu scapă niciun prilej să-și proclame independența cu o autodeterminare uimitoare.
Poate te simți concediat ca părinte însă amintește-ți că și tu ai trecut prin această perioadă pe cât de frumoasă pe atât de tumultoasă.
Mulțimea emoțiilor este copleșitoare iar copilul tău le va experimenta pe toate cu viteza luminii. Cu ușurință poate trece de la o stare la altă datorită presiunii la nivel inconștient de a se desprinde de copilărie. Nici el nu știe ce se petrece cu el însuși deși noi părinții avem impresia că face totul intenționat chiar consecvent atunci când ne pune răbdarea la încercare.
Partea bună a lucrurilor este că viața lui socială s-a îmbunătățit. Relațiile cu profesorii au ajuns deja la alt nivel. Știe să-și folosească inteligența emoțională ca pe un atu. Vecinii îl laudă cât este de amabil și drăguț contribuind astfel la încrederea în forțele proprii și la hrănirea stimei de sine.
Dorința de a fi pe cont propriu crește progresiv. Vrea experimenteze totul asumându-și o falsă responsabilitate pentru acțiunile sale. Inocența copilăriei se împletește cu provocatoarea adolescență iar copilul se avântă în viață bucurându-se pe de o parte de brațele protectoare ale părintelui și de plasa de siguranță a căminului familial iar pe de altă parte de propria responsabilitate născută la nivel inconștient.
Oare ce poți face tu când el se pregătește și își ia avânt către viață într-un mod atât de infantil? Cum te mai poți conecta cu copilul tău când tot ceea ce spui îl enervează?
Copilărie și în preadolescență
Pasul unu
Păi pentru început ai putea să-i oferi mai multă intimitate decât îi ofereai în trecut. Trebuie să înțelegi că un adolescent care își închide ușa camerei cu consecvență nu face întotdeauna lucruri interzise. Oferă-i încredere până la proba contrarie.
Pasul doi
Apoi pentru păstrarea unui relații cât mai deschise e bine că măcar o dată pe săptămâna să petreceți o seară în familie ținând cont de preferințele fiecăruia și fără a-i limită adolescentului ieșirea cu propriul grup chiar în aceeași zi dacă e cazul.
Dacă seara în familie nu are succes și nu poți impune această rutină atunci o masă sau o ieșire în oraș doar cu unul dintre părinți poate fi soluția potrivită pentru a nu pierde conectarea.
Pasul trei
Profită de orice moment petrecut împreună. Chiar și timpul petrecut în mașină către un anumit obiectiv îți poate fi aliat în menținerea legăturii cu fiul tău (fiica ta). Nu trebuie neapărat să ieși din rolul de șofer iar conversația voastră să sune că un interogatoriu. Lasă-l pe el să aleagă subiectul și subtil dovedind sinceritate și empatie află ce te interesează. Chiar dacă de cele mai multe ori va alege să tacă nu-ți pierde speranța…încet, încet se va înfiripa conversația.
Pasul patru
Acceptă că relația voastră a suferit niște modificări și nu te mai raporta la copilul din trecut, mereu ascultător și politicos. El s-a schimbat și tu trebuie să ții pasul cu noile cerințe. Uitați-vă împreună la un film pe care îl alege el, citiți romanul preferat stând pe aceeași canapea fără ca măcar să vă vorbiți. Alăturarea în sine înseamnă că ești acolo pentru fiica ta (fiul tău) dacă ea (el) are nevoie de tine.
Arată-i adolescentului tău că îți pasă fără să apelezi la șirul de întrebări ce-i pot declanșa “alergia la parenting”.
Pasul cinci
Când în sfârșit ai reușit să îi stârnești cheful de povestit abține-te și nu îl critica atât pe el cât și pe prietenii lui. Nu-i critica limbajul decât atât cât să nu devină exagerat de grosolan. Pune-te în pielea lui, fii sincer, empatic, ascultă-l activ și privește-l în ochi. Dacă spui că într-adevăr îți pasă de el (de ea) atunci fii prezent sută la sută când îți vorbește. Tratează-l că pe un prieten bun și respectă-i dreptul la opinie asemenea unui adult. Îți trebuie multă răbdare și determinare însă răsplata va fi pe măsură.
Oferă-i sfaturi doar atunci când ți le cere, nu te amesteca în relațiile lui cu ceilalți copii și valideaza-i emoțiile fără să uiți că ele sunt cât se poate de reale doar că exagerate datorită adolescenței.
Ana Freud spunea: “Puține sunt în viață situațiile mai greu de gestionat decât un adolescent sau o adolescentă în timpul strădaniei lor de a se elibera.
