Dacă ai copii sau ești însărcinată, ai auzit, cel puțin odată, expresia: ”Se invață în brațe!” Din experiența mea, de fiecare dată a fost pronunțat cu o conotație negativă. Ca și cum faptul că se învață în brațe va cauza copilului un start mai puțin bun în viață. Și totuși ce înseamnă atașamentul sigur?
Conform teoriei atașamentului, dezvoltată de John Bolwby, în 1969, și apoi de Mary Ainsworthy, în 1978, copiii se nasc cu capacitatea de a se atașa de persoana care este dispusă să răspundă nevoilor pe care le au. Conform lui Bolwby atașamentul sigur este fundamental în primii cinci ani de viață. De obicei, persoana de atașament devine părintele sau persoana cea mai dispusă și disponibilă să răspundă corespunzător la nevoile lui.
Prin atașament se înțelege, conform teoriei atașamentului, faptul că un copil învață cum și cu cine poate lega relații care să îl facă să se simtă în siguranță și să dezvolte relații care să îl implinească. De cele mai multe ori, persoana primară de atașament este mama copilului. Ea interacționeză cel mai des cu acesta, cel puțin în primele luni de viață. Ceilalți membri ai familiei devin, cu timpul, persoane secundare de atașament și nu este musai ca ele să fie un adult.
Frații sunt și ei văzuți ca persoane de atașament. Aceste persoane sunt numite persoane de atașament secundar. Dacă vă gândiți că pentru copilul vostru vă doriți o viață fericită, împlinită emoțional, dar și profesional în care să își poată atinge potențialul maxim atunci este bine să știți că toate aceste lucruri depind foarte mult de calitatea iubirii și îngrijirii primite în copilăria timpurie.
O relație, două direcții
Relația de atașament dintre copil și mama sa, văzută ca persoana de atașament primar, are două posibile rezultate. Unul pozitiv și care se va transpune printr-un atașament sigur. Un al doilea, negativ, care se va traduce printr-un atașament nesigur. Un copil, o relație dar ce efecte are fiecare. Calea spre un atașament sigur este să stea în brațe. Că ”Se învață în brațe!” este așadar ceva bun pentru el.
Atașamentul sigur
Un copil va dezvolta un atașament sigur față de mama sa dacă ea răspunde la nevoile lui și i le îndeplinește. Și nu se învață în brațe. Din punct de vedere al copilului, ca nevoile să îi fie îndeplinite, este important ca ele să fie observate și interpretate corect. De aceea, a lăsa un copil să plângă îl va face să înțeleagă că nimeni nu îi observă și înțelege nevoile și că cei care îl îngrijesc sunt incapabili să răspundă la semnalele lui. Nu va învăța să se calmeze singur, ci se va resemna.
Este, de asemena, important ca aceste nevoi să fie satisfăcute cu blândețe și calm pentru ca un copil să se simtă el însuși în siguranță. A răspunde la o nevoie a copilului înseamnă și a îi zâmbi, a fi pregătit să îl consolezi și să îi alini durerea. Prin răspunsul la nevoile pe care copilul le exprimă lui i se transmite că el este ascultat indiferent de comportamentul său și că ea este interesată de acest comportament și că atât comportamentul cât și copilul contează pentru ea.
De exemplu, atunci când un copil începe să scoată sunete similare vorbirii și i se răspunde, el se simte încurajat și apreciat.
Puterea exemplului
Un copil între 1 și 3 ani este dornic să exploreze, să învețe și să facă alegeri. Se va simți apreciat și prețuit dacă va avea oportunități suficiente să facă aceste lucruri. Este important ca mama să își poată ajusta comportamentul la noile nevoi ale copilului. Ea trebuie să observe comportamentul acestuia pentru a-și ajusta propriul răspuns.
Când răsfățat este, de fapt, neglijat
Contrar tuturor zvonurilor, acest tip de atașament nu este o premiză pentru a crește copii cu probleme de comportament. Primind în permanență răspunsuri adecvate nevoilor sale copilul învață că acest lucru este important. Pe măsură ce va crește, pentru că învață prin puterea exemplului, va putea și el să răspundă cu respect și considerație nevoilor celor din jur. Un copil care nu ascultă, care nu este empatic la nevoile celor din jurul lui și nu respectă limite este un copil care nu a trăit așa ceva.
Atașamentul nesigur
Când mama sau persoana care îngrijește copilul nu răspund nevoilor copilului sau răspund nepotrivit, copilul dezvoltă o relație incompletă și nesatisfăcătoare cu îngrijitorul său. El va învăța că nevoile lui nu contează, că nu este demn de atenție și că orice ar exprima nu este înțeles de cei din jurul său. Cu timpul, copilul învață că orice nevoie ar avea ea va fi fie ignorată fie adresată într-un mod necorespunzător.
Pe termen lung, asta înseamnă că acestui copil îi va fi greu să dezvolte relații sănătoase în mediul școlar și în alte medii unde va interacționa cu alte persoane. Prin puterea exemplului, el nu va putea înțelege că ceilalți trebuie și merită să fie ascultați, înțeleși, iar nevoile lor adresate. Nu va avea deci niciun motiv să facă acest lucru la rândul lui.
În mediul, școlar copiii cu un atașament primar nesănătos vor avea un comportament deranjant pe care profesorii fie nu vor ști cum să îl abordeze, fie o vor face într-o manieră care va perpetua și accentua comportamentele nedorite.
Și, totuși, se învață în brațe?
Nu, dar învață că sunt iubiți, respectați, că nevoile contează și că cea mai importantă persoană din viața lor, cea care îi îngrijește în, poate, cea mai vulnerabilă perioadă a vieții lor, îi înțelege, le răspunde și îi alină pentru că ei contează, sunt importanți și iubiți. Un studiu din 1979, condus de 3 cercetători a demonstrat că atașamentul sigur aduce cu sine un copil independent, încrezător în sine și în puterile sale mai curioși și mai dornici să exploreze lumea din jurul lor. Copiii cu un atașament sigur învață mai ușor și mai rapid noțiuni precum ”Sunt o persoană” și ”Sunt o persoană capabilă”.
Studiile desfășurate în anii ‘80 și ‘90 au arătat că un copil cu un atașament nesigur este mai puțin curios și mai puțin interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Unii copii cu atașament nesigur devin adulți cu o stimă de sine scăzută.
Atașamentul corect în prima parte a vieții este, așadar, fundamental pentru o bună dezvoltare a copilului.
