Îmi plăcea sa o urmăresc. Să-i observ mișcările și să le memorez. Să fiu rapidă și destoinică precum era ea. Credeam, pe vremea aceea, că nimic nu-i stă în cale mamei mele. Că în jurul ei, universul țese pânze de mătase, care ne poartă către tot ceea ce este mai bun, mai sigur și mai blând în lumea asta. Cred că așa am și învățat tot ceea ce mama mi-a transmis. Prin imitație. Nu-i trebuiau cine știe ce metode și nici prea multe tehnici sofisticate. Simplul gest, făcut firesc, ne-a condus parcă, pe mine și pe surorile mele, pe calea pe care și-o dorea. Și am urmat-o, prin pași mici, explicați cu blândețe și răbdare.
Independența unui om se construiește. Treptat-treptat…
Acum, copiii mei așteaptă parcă, să le fie disecat și explicat pe-ndelete fiecare gest. Fiecare mișcare trebuie să răspundă la întrebarea ”de ce?”. Încă de când erau foarte mici și-și târau picioarele de-a bușilea pe parchet, am vrut să-i prezint lumii. Cu tot ce are ea. Să le îmbrac în cuvinte fiecare obiect, fiecare gest, fiecare întrebuințare. Independența unui om se construiește. Treptat-treptat. Precum orice lucru care durează în timp și care, într-un fel, ajunge să te definească. Pentru mine, poveștile au construit lumi, care au scos la iveală lecții bune de învățat și de ținut minte. Cu ele am răzbit în încercarea mea continua de a face din copiii mei, mici omuleți ce stau țapăn pe picioarele lor. Fără să depindă de mine la orice lucru considerat de noi, adulții, minor.
Spălatul singur pe mâini, primul pas al copilului autonom
De cum le-a ieșit primul dințisor, am început să-i spăl pe dinți. Personajele de pe periuțe le-au devenit prieteni, iar ei credeau că, odată cu perierea, imaginile colorate ce li se înfățișau, zâmbărețe și pline de viață, cocoțate pe periuțele lor, chiar aveau puterea să le alunge toate cariile și să le lase dinții strălucitori, precum diamantele pe care piticii Albei-ca-Zăpada le scoteau din mină. Apoi, ori de câte ori era nevoie, ne spălam pe mâni. Dintotdeauna le-a plăcut apa. Mânuțele lor, când o învolburau, când trasau prin ea valuri line și ondulate, la care priveau fascinați. Săpunul a venit o bărcuță care se tot scufunda în valurile apei. Apoi, o navă, apoi o comoara scufundată. Și tot ce mintea noastră țesea în vâltoarea jocului. Așa a început povestea noastră, în care săpunul buclucaș ne aluneca printre degete, iar noi tot încercam să-l prindem. Unul era rotund, altul pătrat, celălalt roz, un altul mirosea a vanilie.
Cei mai importanți pași pentru a avea un copil autonom
Bucuria descoperirii săpunașelor se împletea cu acțiunea, ce căpăta formă. Și ritm. Transformându-se în deprindere. În obișnuință. În regulă. În reușită personală. Și-apoi, întotdeauna mâinile curate primeau tot ceea ce era mai bun. Cu mâinile curate, puteam să facem orice. Cu ele mâncam bunătăți. Cu ele mângâiem iepurașii și păpușile ce țin loc, pentru ei, de îngeri păzitori. Cu mâinile curate facem de toate.
Nu știu dacă știința trebuie împletită cu intuiția. Dacă pentru a educa un copil, trebuie să simți mai cu seamă, decât să aplici reguli. Sau să duci la bun sfârșit canoane și să respecți norme. Știu însă, că descoperirea oricărui lucru, a oricărei activități, a oricărei conduite, ce trebuie însușită la un moment dat, poate fi magică. Mai ales când nu e spusă cuvânt cu cuvânt. Mai ales, atunci când copilul e lăsat să vadă, să simtă, să miroasă, să experimenteze. Să caute. Să înțeleagă. Cu mintea, cu ochii, cu toate simțurile. Să iscodească cu toată ființa lui tot ce-i nou, divers, altfel. Ca părinte, doar le-am fost alături. Și le-am deschis ușa către lume. Pentru mine, curiozitatea, dorința de a face, de a descoperi, de a fi independent sunt de neprețuit. Reprezintă calea ce duce, fără îndoială, către izbândă.
Articolul face parte din campania „Descoperă puterea unui simplu DA” susținută de Danonino prin care părinții sunt încurajați să sprijine autonomia copiilor și să spună DA micilor lor încercări.
