Este normal să nu-ți placă de toți prietenii copilului tău. La fel de normal este și ca el să aibă în anturaj copii cu personalități și comportamente diferite. Ceea ce nu e însă normal este să-l lași să-și gestioneze singur prieteniile toxice.
Psihologi citați de revista Parents ne ajută să înțelegem cum arată prietenii toxici, care sunt semnele care arată că cel mic e implicat într-o astfel de amiciție și cum poate fi ajutat în mod concret. Ce este, de fapt, un prieten toxic? Emily Zeller, terapeut de cuplu și familie, descrie un prieten toxic ca fiind o persoană care „se comportă în mod constant în moduri care epuizează, manipulează sau care dăunează copilului – emoțional, social sau chiar fizic”.
Ce face un prieten toxic
Potrivit lui Zeller, un prieten toxic ar putea avea unul sau mai multe dintre următoarele comportamente:
- negativitate constantă, care include înjosire, batjocorire sau o atitudine care îi face pe ceilalți să se simtă prost;
- control sau posesivitate, cum ar fi să impună celorlalți cu cine pot vorbi sau să se enerveze când ceilalți petrec timp cu alte persoane;
- dramatizare și manipulare, comportamente care pot implica vinovăție, răspândirea zvonurilor sau „teste” prin care cere celorlalți să-și dovedească loialitatea;
- cere totul de la ceilalți, fără a oferi niciodată sprijin;
- presiune pe ceilalți, inclusiv încurajarea comportamentelor riscante (consumul de substanțe, chiulul de la școală, hărțuirea altora).
Cum îți dai seama când copilul are un prieten toxic
Nu este întotdeauna evident când copilul tău are parte de un prieten toxic. Adesea, copiii nu au vocabularul sau conștientizarea necesară pentru a înțelege pe deplin ceea ce li se întâmplă. „Copiii nu știu să verbalizeze când simt că relația lor de prietenie este greșită, dar comportamentul și starea lor de spirit îți vor spune totul”, explică Cheryl Groskopf, un terapeut specializat pe anxietate, traumă și atașament.
Așadar, care sunt semnele relației nocive? Potrivit lui Groskopf, când copilul începe să se comporte diferit – devine mai tăcut decât era, mai „rezervat” decât de obicei sau pare să se îndepărteze de oamenii în care avea încredere până atunci – e semn că ceva nu este în regulă.
Poate fi util să-l observi după ce petrece timp cu acel prieten despre care crezi că ar putea fi toxic. „Uită-te cum se poartă după ce iese cu acel prieten”, recomandă Groskopf. „Este epuizat? Iritat? Trist? Aceste schimbări emoționale sunt semne că ar putea avea un prieten toxic”.
Cum să vorbești cu copilul tău despre prietenul său toxic
Pe cât de dificil îi este unui copil să identifice o prietenie toxică, pe atât de greu poate fi pentru el să vorbească despre ceea ce se întâmplă. Dacă simți că se întâmplă asta, Groskopf recomandă să nu reacționezi exagerat. „Oricât de tentant ar fi să-ți manifești autoritatea ca părinte, aici nu e cazul să faci asta. Să-i vorbești de rău prietenul, chiar și toxic, îl va împinge pe copil mai aproape de el și mai departe de tine”, atenționează psihologul.
Specialistul recomandă, în schimb, să pui întrebări: „Când ești cu el te simți în siguranță să zici ori să faci ce-ți place ție?” sau „Ce se întâmplă dacă nu ești de acord cu ceea ce vrea el – poți să-i spui asta?” De asemenea, îl poți întreba despre cum se simte când este în preajma acelui prieten. „Scopul nu este de a-i arăta copilului cât de nepotrivit este celălalt copil, ci de a-l ajuta să-și asculte propriul sistem de alarmă interior”, spune Groskopf.
Ce faci când copilul nu vede toxicitatea prieteniei?
S-ar putea întâmpla ca, în ciuda dovezilor clare că relația nu este una sănătoasă, copilul să nu poată vedea și interioriza adevărul. Ce ar trebui să faci în această situație? Zeller spune că, în loc să-i etichetezi prietenul ca fiind „rău”, poți încerca aceste abordări:
- Pune întrebări deschise, cum ar fi: „Cum te simți când ești în preajma lui?”
- Încurajează auto-reflecția și ajută-l să observe tipare de comportament toxic; poți spune: „Am observat că pari foarte supărat după ce te vezi cu el. Și tu ai simțit asta?”
- Povestește-i cum arată relațiile sănătoase și cât de importante sunt respectul, încrederea și grija reciprocă între prieteni;
- Susține-i autonomia – în loc să-i ceri să rupă legăturile cu prietenul său toxic, îndrumă-l spre stabilirea unor limite sănătoase;
- Rezistă tentației de a interzice complet prietenia, permite-i să se îndepărteze singur de ea (asta dacă lucrurile nu degenerează și pun copilul în pericol).
Ce faci dacă prietenul toxic este chiar copilul tău?
Dacă se întâmplă acest lucru, este important să nu te învinovățești. „Dacă copilul tău este cel care provoacă rău, asta nu înseamnă că ai eșuat ca părinte – înseamnă că este un om care învață cum să relaționeze cu alți oameni”, spune Groskopf. „În acest caz, trebuie să îl abordezi direct.”
Groskopf recomandă să pui întrebări deschise precum: „Hei, am observat că i-ai spus niște lucruri dureroase prietenului tău. De ce ai făcut asta?” Află motivele care îl determină să reacționeze așa și ce l-ar pute ajuta să înțeleagă corect această situație. Cel mai probabil, copilul nu vrea să fie rău. „Adesea, copiii reacționează din nesiguranță sau dintr-un impuls de autoprotecție – nu încearcă să fie răutăcioși, pur și simplu nu au încă instrumentele necesare”, explică Groskopf. Aflând ce îi determină comportamentul, îl veți putea ajuta să descopere acele instrumente de care are nevoie pentru a se manifesta adecvat.
Când să ceri ajutor
Uneori, în ciuda eforturilor, părinții nu își pot sprijini copilul într-o astfel de situație. Iată semnele care arată că se impune ajutor de la un psiholog:
- starea de spirit sau comportamentul copilului s-a schimbat semnificativ în rău;
- copilul se confruntă cu agresiunea, consumul de substanțe sau comportamente riscante;
- copilul se automutilează sau se simte fără speranță;
- copilul nu este capabil să stabilească limite sau să renunțe singur la prietenia toxică;
- eforturile tale nu schimbă în bine situația.
În contextul acestor semne, Groskopf recomandă să nu mai așteptați ca problema să devină și mai mare. „Un terapeut îl poate ajuta pe copil să înțeleagă ce se întâmplă în acea relație, cum să-și exprime punctul de vedere și cum să stabilească limite sănătoase, fără să se închidă complet în sine”.
