4 pași prin care să-i faci pe copii să coopereze

TOTUL DESPRE MAME
cum sa coopereze copilul totul despre mame

Copiii chiar pot să coopereze cu părinţii lor! Toţi părinţii îşi doresc să aibă nişte copii cu care să se înţeleagă de minune. Dar realitatea este că, de multe ori, neînţelegerile sunt la ordinea zilei, iar cooperarea atât de dorită lipseşte.

Cartea „Disciplina Pozitivă”, de Jane Nelsen, ne oferă o serie de sugestii prin care să-i facem pe copii să coopereze. Câteva pasaje din această carte ne ajută în acest sens:

Iată 4 paşi uşor de pus în practică care ne vor ajuta să avem o relație bazată pe cooperare cu copiii noștri!

1. Exprimați-vă înțelegerea față se sentimentele copilului. Comunicați cu el și asigurați-vă că l-ați înțeles corect.

2. Exprimați-vă empatia fără a fi excesiv de tolerant. Empatia nu înseamnă să fiți de acord cu el. Înseamnă pur și simplu să înțelegeți percepțiile copilului. De mare efect în acest sens este să împărtășiți cu el amintirea unor situații asemănătoare, în care v-ați simțit și v-ați comportat în mod similar.

3. Împărtășiți copilului propriile voastre sentimente și percepții. Dacă primii doi pași au fost realizați într-o manieră sinceră și prietenoasă, ați creat deja o legătură, iar copilul va fi pregătit să vă asculte.

4. Invitați copilul să se concentreze asupra găsirii unei soluții. Întrebați-l dacă are vreo idee referitoare la ce trebuie să facă pe viitor pentru a evita astfel de probleme. Dacă nu are, oferiți-i niște sugestii. După ce întocmiți o listă de soluții, alegeți una care să vă fie amândurora de ajutor.

Pentru parcurgerea acestor pași este important să manifestați o atitudine de prietenie, preocupare și respect. Decizia voastră de a crea o legătură cu copilul este suficientă pentru a vă induce sentimente pozitive. După efectuarea primilor doi pași veți fi și câștigat copilul. Acum va fi pregătit să vă asculte pentru realizarea celui de-al treilea pas (chiar dacă v-ați mai exprimat sentimentele în nenumărate rânduri, fără să fiți ascultați). Cel de-al patrulea pas (invitarea copilului să se concentreze asupra unei soluții) este foarte probabil să fie eficientă acum, când ați creat o atmosferă bazată pe respect.

Doamna Martinez ne-a povestit următoarea întâmplare, despre cum, inițial, a creat o atmosferă distantă și ostilă, iar apoi a folosit cei patru pași pentru a câștiga cooperarea copilului, pentru a-și corecta greșeala și pentru a crea un climat de apropiere și încredere.

Fiica sa Linda s-a întors de la școală plângându-se că profesoara a țipat la ea în fața întregii clase. Doamna Martinez și-a pus mâinile în șolduri și a întrebat-o pe Linda cu voce acuzatoare: „Dar ce ai făcut?”. Linda și-a plecat privirea și a răspuns furioasă: „Nu am făcut nimic.” Doamna Martinez a spus: „Ei, hai, profesorii nu țipă la elevi fără motiv. Ce ai făcut?”

Linda s-a trântit pe canapea privindu-și mama cu o față supărată. Doamna Martinez a continuat pe același ton acuzator: „Și ce ai de gând să faci pentru a rezolva această problemă?” Linda i-a răspuns nervoasă: „Nimic.”

În acel moment doamna Martinez și-a amintit de cei patru pași de câștigare a cooperării. A respirat adânc, și-a schimbat atitudinea și a spus pe un ton prietenos: „Pun pariu că te-ai simțit stânjenită când profesoara a țipat la tine în fața celorlalți.” (Pasul 1. Exprimarea înțelegerii.)

Linda s-a uitat spre mama ei cu suspiciune. Apoi doamna Martinez i-a împărtășit o întâmplare: „Îmi aduc aminte că odată, în clasa a patra, mi s-a întâmplat și mie, pentru că m-am ridicat și m-am dus să îmi ascut creionul în mijlocul unui test la matematică. Am fost atât de rușinată și de furioasă că profesoara a țipat la mine în fața întregii clase.” (Pasul 2. Arată empatie și povestește o experiență similară.)

Linda a devenit atentă. „Chiar așa?”, a întrebat ea. „Nu am făcut decât să cer un creion cu împrumut. Și nu cred că a fost corect ca profesoara să țipe la mine pentru atât.”

Doamna Martinez a spus: „Ei, înțeleg exact cum trebuie să te fi simțit. Crezi că poți să te gândești la ce ai putea face pe viitor pentru a evita astfel de situații jenante?” (Pasul 4. Invitați copilul să se concentreze asupra unei soluții. Pasul 3 nu a fost necesar în acest caz.) Linda a răspuns: „Cred că va trebui să am grijă să am la mine mai multe creioane, pentru a nu mai fi nevoită să împrumut.”

Doamna Martinez a spus: „Mi se pare o idee excelentă.”

Unul dintre obiectivele doamnei Martinez a fost de a o ajuta pe Linda să se comporte într-un mod în care să nu mai atragă furia și dezaprobarea profesoarei. Amintiți-vă că prima dată când i-a cerut Lindei să să gândească la cum se poate rezolva problema, Linda a fost rece și necooperantă. Imediat ce mama a folosit încurajarea pentru a crea o legătură (prin intermediul celor patru pași pentru câștigarea cooperării), Linda a simțit apropiere și încredere, în loc de răceală și ostilitate, devenind dornică să se gândească la o soluție. Când mama a reușit să privească lucrurile din punctul de vedere al Lindei, fiica nu a mai simțit nevoia de a se apăra.

Și doamna Jones a folosit cei patru pași pentru câștigarea cooperării, atunci când a aflat că fiul ei, Jeff, în vârstă de șase ani, fura. A găsit un moment liniștit când nu era nimeni prin preajmă și l-a chemat pe Jeff să se așeze la ea în poală – un mod excelent de a crea legătura. Apoi i-a spus lui Jeff că a auzit că ar fi furat un pachet de gumă de la magazin. (Observați că nu l-a „păcălit” prin a-l întreba dacă a făcut ceva, pentru că deja știa asta). În continuare, i-a povestit despre o întâmplare, de pe când era în clasa a cincea, și cum a furat o gumă de șters dintr-un magazin. Știuse că nu ar fi trebuit să facă așa ceva și se simțise atât de vinovată, încât și-a dat seama că nu meritase. Jeff a spus apărându-se: „Dar magazinul are atât de multă gumă.” Atunci, doamna Jones l-a atras pe Jeff într-o discuție despre cât de multă gumă și câte alte mărfuri trebuie să vândă proprietarul magazinului pentru a-și plăti chiria, pentru a da salarii angajaților, pentru a cumpăra marfă nouă și pentru a trăi și el din banii câștigați. Jeff a recunoscut că nu s-a gândit niciodată la aceste lucruri. Au mai vorbit și despre cât de neplăcut este atunci când le ia cineva lucrurile care le aparțin. Jeff a asigurat-o că nu mai vrea să fure niciodată nimic și că se va duce să plătească guma furată. Doamna Jones s-a oferit să meargă cu el pentru a-i oferi suport moral.

Doamna Jones a reușit să creeze o legătură și să îl atragă pe Jeff, prin faptul că nu l-a acuzat și nu i-a făcut reproșuri sau morală. Jeff nu a trebuit să simtă că a fost o persoană rea pentru ceea ce a făcut și a fost dornic să cunoască motivația bazată pe responsabilitate socială, pentru a nu mai face așa ceva. De asemenea, a reușit să găsească o soluție care, deși jenantă pentru el, va reprezenta o valoroasă lecție de viață pentru comportamentul său viitor. El a reușit să facă acest lucru pentru că mama sa i-a insuflat un sentiment de siguranță și susținere, nu l-a apostrofat și nici nu i-a cerut să se justifice.

Sentimentul din spatele a ceea ce faci sau a ceea ce spui este cu mult mai important decât ceea ce faci sau ceea ce spui.

Ceea ce facem nu este niciodată la fel de important precum este modul în care o facem. Sentimentul și atitudinea din spatele a ceea ce facem determină modul în care o facem. Un adult poate întreba: „Ce ai învățat din asta?” pe un ton acuzator și plin de reproș sau pe un ton empatic și preocupat. Un adult poate crea o atmosferă care invită la apropiere și încredere sau o atmosferă care creează distanță și ostilitate. Este uimitor cât de mulți adulți consideră că pot avea o influență pozitivă asupra copiilor, după ce creează un climat distant și ostil, în locul unor legături bazate pe apropiere și încredere. (Chiar cred asta sau doar reacționează fără să gândească?)

Sentimentul din spatele cuvintelor este adesea mai evident reflectat în tonul vocii. Folosirea unui ton umilitor violează conceptul fundamental de respect reciproc. De asemenea, transformă ceea ce ar trebui să fie o consecință logică într-o pedeapsă, care nu va produce efecte pozitive pe termen lung. Dacă un copil varsă laptele pe jos, soluția logică este ca el să curețe. Și continuă să fie o soluție logică atâta timp cât adultul îl implică pe copil în această acțiune, prin cuvinte blânde, dar ferme, cum ar fi: „Vai, ce trebuie să faci acum?” (Observați cât de ușor este implicat copilul prin faptul că este întrebat ce este necesar să facă, în loc să i se impună să facă ce este necesar. A-l întreba, în loc de a-i spune ce să facă reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de disciplină pozitivă.

A spune, a impune determină rezistență și împotrivire. Implicarea respectuoasă a copiilor îi determină să se simtă capabili și să își folosească energia în mod constructiv. O cerință devine pedeapsă atunci când adulții nu folosesc un ton blând și respectuos sau când îi umilesc pe copii, cum ar fi: „Cât de neîndemânatic poți să fii? Curăță imediat pe jos și lasă-mă pe mine să torn laptele de-acum înainte, pentru că se pare că tu nu ești în stare.”

Psihologia adleriană propune un set de concepte de bază care oferă nenumărate informații pentru a ne ajuta să-i înțelegem mai bine pe copii și pe noi înșine și care constituie mult mai mult decât o simplă teorie. Conceptele de bază se pierd în absența încurajării, a înțelegerii și a respectului. Dacă aceste atitudini nu sunt înțelese, tehnicile se vor reduce la o manipulare lipsită de respect. Vom fi mai eficienți cu copiii, dacă ne vom întreba de fiecare dată: ”Ceea ce fac eu este încurajator sau descurajator pentru copil? Am alocat timp suficient pentru a crea o legătură, înainte de a încerca să corectăm?”

Copyright: Pasaj din volumul „Positive Discipline”, de Jane Nelsen, traducere de Alina Chiracu, cu permisiunea autorului. Articolul original poate fi consultat aici.

Dacă vrei să fii un exemplu pentru copilul tău și să ai o relație armonioasă cu el, dacă ești convins că un comportament se modelează, dar nu se impune, dacă nu crezi în pedepse, dar ți-ar plăcea ca educația copilului să aibă o structură, îți recomandăm să participi la acest curs de disciplină pozitivă care îți va oferi instrumente practice pentru a-ți sprijini copilul să se simtă un individ capabil, puternic și independent.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa