Școala înseamnă emoții, așteptări și provocări atât pentru copii, cât și pentru părinți. Pentru ca anul școlar să fie unul de succes, nu este suficient să ne concentrăm doar pe rezultatele academice, ci și pe sănătatea mentală și emoțională a copiilor. Echilibrul emoțional, care stă în mare parte în responsabilitatea părinților, contribuie la îmbunătățirea performanțelor școlare și-l ajută pe copil să meargă la școală cu zâmbetul pe buze. Am stat de vorbă cu Andreea Năstase, psiholog la Institutul de Logopedie din București, pentru a afla cum ne putem ajuta copiii să facă față cu brio provocărilor noului an școlar.
Mulți spun că școala e stresantă, că temele sunt multe, că e bullying, că e prea multă competiție…În mod cert, copiii au nevoie de sprijin, iar psihologul Andreea Năstase ne-a dezvăluit câteva moduri practice prin care părinții îi pot susține. Le dateliem pe toate mai jos.
Stabilește o rutină
Creează o rutină zilnică pentru somn, mese și timp de studiu. Rutina oferă copilului un sentiment de stabilitate, iar predictibilitatea îl ajută să se simtă în siguranță. El știe ce urmează și asta reduce anxietatea. De asemenea, copilul învață să se organizeze și să fie mai responsabil față de propriile activități. Având un program bine definit, copilul nu mai este copleșit de întrebarea „ce urmează să fac?” și își poate concentra atenția asupra activității din momentul prezent. Rutina contribuie la gestionarea stresului, deoarece elimină incertitudinile din programul zilnic.
Creează un orar clar pentru teme și studiu. Un interval optim pentru studiu este de obicei după o gustare de după-amiază, când copilul are energie și este odihnit. Pentru a evita rezistența la trecerea de la o activitate la alta (de exemplu, de la joacă la teme), este util să anunți copilul cu puțin timp înainte. De exemplu, poți spune „În 10 minute terminăm joaca și începem temele”. Aceasta îl ajută să fie pregătit mental pentru schimbare și să nu simtă că i se întrerupe brusc o activitate plăcută.
Rutina ajută la dezvoltarea disciplinei și la reducerea procrastinării. Pauzele scurte la fiecare 30-45 de minute de studiu sunt benefice pentru a preveni epuizarea mentală. În aceste pauze, copilul se poate întinde, se poate plimba sau face exerciții de relaxare. Acest lucru îi permite să revină la activitatea de studiu cu o concentrare mai mare.
Deși o rutină este importantă, e esențial să existe și o anumită flexibilitate. Uneori pot apărea evenimente speciale, schimbări neprevăzute sau ocazii de relaxare. Acest lucru îl ajută pe copil să se adapteze și să înțeleagă că flexibilitatea este, de asemenea, necesară, fără a se îndepărta de scopul de bază al rutinei.
Ora de somn constantă este foarte importantă. Asigură-te că cel mic merge la culcare și se trezește la aceeași oră în fiecare zi, inclusiv în weekend. Somnul adecvat este crucial pentru dezvoltarea fizică și mentală. Pentru școlari, între 9 și 11 ore de somn sunt recomandate pentru a susține memoria și concentrarea.
Implică-l în crearea programului, pentru ca el să se simtă mai responsabil și motivat să îl respecte. Discutați despre momentele din zi în care se simte cel mai energic și alegeți împreună momentele potrivite pentru activități importante. Poți utiliza un panou sau un calendar vizual pentru a marca rutina zilnică, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte. Acest lucru adaugă claritate și îl ajută să fie organizat.
Încurajează echilibrul între activitățile școlare și cele recreative
Încurajează implicarea în activități fizice, sociale și de relaxare (sport, hobby-uri) pentru a menține un echilibru sănătos și a reduce stresul. Atunci când copilul se concentrează doar pe școală și teme, poate să se simtă copleșit și epuizat. De aceea, activitățile recreative sunt necesare pentru a-i permite să se relaxeze, să își reducă nivelul de stres și să fie mai bine pregătit pentru învățare.
Activitățile fizice sunt un mod excelent prin care copilul își poate elibera energia acumulată și poate reduce tensiunea. Participarea la sporturi de echipă (cum ar fi fotbal, baschet sau volei) sau la activități individuale (precum înotul, alergatul, mersul cu bicicleta) îl ajută pe copil să își dezvolte abilitățile motorii și să mențină o stare de sănătate bună. Este recomandat ca copilul să aibă cel puțin o oră de activitate fizică pe zi.
Participarea la activități sociale ajută copilul să își dezvolte abilitățile de comunicare și colaborare. Îl poți încuraja să participe la grupuri de hobby-uri, cluburi școlare, să se implice în activități extrașcolare precum muzică, arte, dans sau să își petreacă timpul liber cu prietenii. Socializarea contribuie la dezvoltarea empatiei, creșterea încrederii în sine și formarea unor legături importante.
Include în rutina copilului activități care îl ajută să se relaxeze și să își gestioneze emoțiile. Învățarea unor tehnici simple de respirație poate ajuta copilul să se calmeze în momente de stres. Organizează plimbări în parc sau excursii în natură, care sunt benefice pentru reducerea stresului și îmbunătățirea stării generale de bine.
Fii atent la modul în care copilul răspunde la programul său. Dacă pare stresat sau obosit, poate fi necesar să reduci numărul de activități extracurriculare. Ascultă-l și încurajează-l să îți spună dacă simte că are prea multe sarcini sau dacă vrea să încerce ceva nou. Timpul petrecut cu familia este, de asemenea, esențial pentru echilibrul emoțional al copilului. Acest timp îl ajută să se simtă sprijinit și iubit. Planifică activități de familie precum ieșiri la film, jocuri de societate, picnicuri sau alte activități relaxante care să ajute la consolidarea legăturii familiale și să contribuie la sentimentul de siguranță și confort al copilului.
- CITEȘTE ȘI: „15 ani de slalom printre opționale. Ce s-a ales din lecțiile de balet, pictură, înot, patinaj, hip hop”
Asigură o alimentație echilibrată și un mediu de studiu potrivit
Oferă mese sănătoase și creează un loc liniștit pentru teme și studiu, astfel încât copilul să poată învăța într-un mediu ordonat și productiv. O dietă sănătoasă este esențială pentru performanța academică a copilului. Alimentele oferă nutrienții necesari pentru dezvoltarea creierului, energie și starea generală de bine. O alimentație dezechilibrată poate duce la scăderea concentrării, iritabilitate și o capacitate redusă de învățare.
Un mic dejun nutritiv este fundamental pentru o zi școlară productivă și pentru o stare de spirit bună. Este recomandat ca prima masă a zilei să includă proteine, carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase. Alimentele precum ouăle, iaurtul, fructele, cerealele integrale și nucile sunt excelente pentru a furniza energie și pentru a îmbunătăți capacitatea de concentrare.
- CITEȘTE ȘI: Nutriționist Fotis Vlachos: Școlarul care nu mănâncă un mic dejun corect va fi agresiv și iritabil la școală
Gustările sunt, de asemenea, importante pentru a menține energia copilului între mese. Gustările sănătoase pot include fructe, legume, nuci, biscuiți din cereale integrale sau iaurt. Este bine să eviți gustările procesate sau cu un conținut ridicat de zahăr, deoarece acestea pot duce la creșteri rapide ale nivelului de zahăr în sânge, urmate de scăderi, ceea ce poate provoca oboseală și dificultăți de concentrare. Hidratarea este crucială pentru a menține funcțiile cognitive la un nivel optim. Asigură-te că copilul bea suficientă apă pe parcursul zilei, deoarece deshidratarea poate afecta negativ memoria și atenția.
Un spațiu adecvat pentru învățare joacă un rol foarte important în eficiența studiului și învățării copilului. Este recomandat să creezi un loc special dedicat studiului, care să fie liniștit, ordonat și bine luminat. Luminarea naturală este ideală pentru un mediu de studiu, iar un scaun confortabil și o masă de lucru adecvată sunt esențiale pentru a evita disconfortul și oboseala în timpul orelor de studiu. De asemenea, îndepărtarea distragerilor, precum telefoanele mobile sau televizorul, este crucială pentru menținerea concentrării. Păstrează toate materialele necesare, precum cărțile, caietele și pixurile, la îndemâna copilului. Folosirea unui organizator pentru rechizite îl ajută să fie mai eficient și să petreacă mai puțin timp căutând materiale, ceea ce crește productivitatea.
Este esențial ca părintele să fie un model pentru copil. Copiii învață prin observație, astfel că dacă părinții adoptă o alimentație sănătoasă și acordă atenție modului în care se organizează pentru activitățile lor, copilul va învăța prin imitare. Încurajează copilul să înțeleagă de ce anumite alimente sunt mai bune pentru sănătate și cum o alimentație echilibrată și un mediu organizat pot contribui la succesul școlar. Implică-l în alegerea și pregătirea meselor pentru a-l face să fie mai interesat și mai conștient de ceea ce consumă.
Oferă sprijin emotional
Fii deschis la discuții, ascultă grijile copilului și monitorizează semnele de stres. Fii atent și la sănătatea sa fizică (vizuală, auditivă), care influențează direct capacitatea de a învăța. Sprijinul emoțional joacă un rol crucial în dezvoltarea sănătoasă a copilului. Atunci când copiii se simt încurajați și susținuți, sunt mai predispuși să aibă încredere în abilitățile lor și să facă față provocărilor.
Asigură-te că cel mic știe că poate conta pe tine în momentele dificile și că ești întotdeauna acolo pentru a-l asculta. Încurajează o comunicare deschisă și sinceră. Fii disponibil să discuți despre emoțiile, temerile și îngrijorările copilului tău. Creează un mediu sigur în care copilul să se simtă confortabil să își exprime gândurile fără teama de a fi judecat. Întreabă-l cum s-a simțit în timpul zilei, ce a fost greu pentru el și ce l-a făcut fericit. Aceste conversații nu doar că întăresc legătura dintre voi, dar îi și oferă copilului oportunitatea de a-și explora și înțelege emoțiile. Fii un model de gestionare a stresului; arată-i cum să abordeze problemele și cum să se relaxeze după o zi lungă.
Sprijină-l în dezvoltarea independenței prin încurajarea de a lua decizii și de a rezolva probleme. Acest lucru nu numai că îi va îmbunătăți încrederea în sine, dar îl va ajuta și să devină mai responsabil și mai capabil să facă față provocărilor. Oferă-i ocazii de a-și exprima opiniile și de a-și alege activitățile, fie că este vorba despre sport, hobby-uri sau proiecte școlare. Acest lucru îi va arăta că are voce în deciziile sale.
Participă la activități împreună, cum ar fi sportul, cititul sau jocurile de societate. Aceste activități nu doar că oferă oportunități de distracție, dar contribuie și la întărirea legăturilor familiale. Asigură-te că îi acorzi timp de calitate, în care să vă bucurați de momente împreună. Aceste interacțiuni construiesc amintiri pozitive și îi oferă copilului un sentiment de apartenență și sprijin.
Aici amintim și expunerea la ecrane. Stabilește limite, asigură-te că există limite clare pentru timpul petrecut pe ecrane. Fii atent la tipul de conținut pe care copilul tău îl consumă. Încurajează programele educaționale sau jocurile care dezvoltă abilități cognitive și sociale, în loc de cele care promovează violența sau comportamentele inadecvate.
Setează așteptări realiste
Ajută copilul să își stabilească obiective realiste, sprijină-i efortul și cultivă o atitudine pozitivă față de școală, pentru a construi încrederea în sine și motivația de a învăța. Este important să setezi așteptări care sunt realizabile și adaptate capacităților copilului tău. Fiecare copil are propriul ritm de învățare și dezvoltare, iar compararea cu alții poate duce la frustrare și demotivare. În loc să te concentrezi doar pe rezultate excelente, apreciază eforturile și progresele copilului, indiferent de dimensiunea lor. Asta îl va motiva să continue să învețe și să se dezvolte.
- CITEȘTE ȘI: 15 Tips & Tricks: Cum îți încurajezi copilul să persevereze, plus exemple concrete pentru fiecare situație
Îndrumă-ți copilul să își stabilească obiective pe termen scurt și lung, împărțind sarcinile mari în etape mai mici și realizabile. Acest lucru va face ca procesul să pară mai puțin copleșitor și îi va permite să observe progresul pe parcurs. De exemplu, în loc să își propună să obțină nota maximă la un examen, copilul poate să își propună să studieze o anumită temă pe zi.
Încurajează-l să adopte o mentalitate de creștere, care subliniază că abilitățile și inteligența pot fi dezvoltate prin efort și perseverență. Ajută-l să înțeleagă că eșecurile sunt oportunități de învățare și că fiecare provocare este o șansă de a crește. Poți folosi exemple din viața reală sau povești inspiratoare pentru a-i ilustra acest concept, arătându-i că cei mai de succes oameni au întâmpinat adesea dificultăți pe parcurs.
Folosește un limbaj care să promoveze optimismul și încurajarea. În loc să evidențiezi greșelile sau eșecurile, concentrează-te pe ce poate face mai bine și pe progresele făcute. De exemplu, în loc să spui „Nu ai reușit să faci asta”, poți spune „Ai muncit din greu și ai învățat multe, iar acum știi ce să îmbunătățești”.
Încurajează copilul să își aprecieze efortul, nu doar rezultatul final. Laudele pentru eforturile depuse pot stimula motivația și pot construi o imagine de sine pozitivă.
Ajută-l pe copil să învețe să gestioneze eșecurile. Vorbește despre importanța acceptării eșecurilor ca parte a procesului de învățare și cum acestea pot oferi lecții valoroase. Încurajează-l să analizeze ce a mers prost și ce ar putea face diferit în viitor, promovând astfel o abordare constructivă.
Nu uita să sărbătorești micile succese ale copilului, fie ele mari sau mici. Acest lucru contribuie la construirea unei stime de sine sănătoase și la menținerea motivației pe termen lung. Poți organiza mici sărbători în familie sau pur și simplu să exprimi bucurie și recunoștință pentru eforturile depuse.