Generozitatea nu este un atribut cu care copiii se nasc. Mai degrabă rezervați, la început, în a împărți, ei pot fi, totuși, ajutați și educați de părinți să devină niște persoane altruiste. Asta pentru că arta de a dărui aduce la fel de multă bucurie celui care dă precum celui care primește, arată studiile psiho-antropologice, iar copiii au prilejul încă de la vârste fragede să descopere această dublă fericire.
„El e egoist din fire, așa s-a născut, nu vrea niciodată să împartă jucăriile cu vreun copil!”. „De mică a fost generoasă și dădea orice avea cu o ușurință incredibilă!”. În conștiința publică există acest tip de reacție prestabilită din care rezultă că generozitatea ar fi un atribut cu care fiecare dintre noi a ieșit pe ușile maternității. La fel cum, dacă nu avem frați, nu vom avea nici disponibilitatea de a împărți, iar dacă nu suntem singuri la părinți, cu siguranță ne va fi foarte ușor să dăruim. În plus, concluzia perpetuată din generație în generație e că va fi mai fericit cel care primește decât cel care oferă.
Toate aceste stereotipuri sunt infirmate de date. Pe scurt, toți putem să învățăm să oferim și, mai ales, să descoperim că a dărui este un gest de dublă fericire: poate fi cel puțin la fel de bucuros cel care dă ca cel care primește. Pe lung, un studiu amplu numit „A neural link between generosity and happiness” (O legătură neuronală dintre generozitate și fericire) realizat de prof. dr. Philipe Tobler și prof. dr. Ernst Fehr, ambii membri ai Departamentului de Economie de la Universitatea din Zurich, arată originea generozității, care a fost traseul antropologic prin care schimburile pur tranzacționale, goale de emoție – eu îți dau ceva, tu îmi dai altceva la schimb – au fost completate sau uneori înlocuite total de arta de a dărui – eu îți dau ceva și nu aștept nimic înapoi, recompensa fiind exact această posibilitate de a dărui. Care face mai mult decât a primi.
Motivați de bucuria de a aduce bucurie
Premiza studiului este că generozitatea nu este neapărat o alegere intuitivă, deoarece orice gest altruist vine la un cost personal. Atunci când facem ceva pentru altcineva, de obicei, ne sacrificăm unele dintre resursele personale: consumăm timp, energie sau bani. Totuși, oamenii aleg să acționeze generos în ciuda acestor costuri, iar această alegere este explicată, după cum se arată în studiu, de motivația oferită de anticiparea „ecoului cald”. Știm că bucuria pe care o vom aduce se va întoarce la noi sub forma unui sentiment de satisfacție personală, iar asta primează în fața efortului pe care îl depunem pentru a o obține. Ne motivează bucuria de a aduce bucurie. Această modalitate de a-ți crea o stare de bine concomitent ție însuți și aproapelui tău le poate fi „predată” copiilor încă din primii ani și le garantează o resursă inepuizabilă de fericire.
Alături de medicul Oana Trifu Bulzan, specialist în nutriție, am vorbit – din propria experiență, dar și decantând lecturile și observațiile culese în ani de zile – despre modalitățile prin care le putem preda copiilor lecția generozității.
„William Donald Hamilton, biolog considerat unul dintre cei mai importanți teoreticieni evoluționiști ai secolului 20, a studiat evoluția altruismului, susținând noțiunea că selecția naturală favorizează succesul genetic al unui organism, iar acesta derivă din cooperare și comportamente altruiste. Am putea spune că altruismul sau generozitatea poate reprezenta genetic o trăsătură a familiei, dar, totodată, este un comportament social, învățat, predat în atmosfera în care suntem crescuți. Orice trăsături înnăscute am avea, mediul în care creștem și ne dezvoltăm va amplifica o parte dintre acestea și va inhiba sau va traduce în diferite tipare comportamentale altele. Practic, avem un bagaj genetic, însă mediul își va pune amprenta asupra modului în care dezvoltăm acest bagaj. Toți putem învăța să fim generoși și să ne bucurăm de asta”, a explicat pentru totuldespremame.ro Iulia Barca, psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală.
Concluziile studiului citat mai sus completează tabloul descris de psih. Iulia Barca. Nevoia de a face cadouri este condusă de nevoia umană intrinsecă de a construi și menține relații bune cu ceilalți membri ai grupului nostru social. Este un act simbolic care ne permite să ne exprimăm sentimentele și să întărim legăturile sociale.
Lecția de bunătate
Psih. Iulia Barca spune că, prin povești cu tâlc și magie, prin puterea exemplului și cu multe, multe explicații empatice și oferite cu răbdare și blânețe, le putem insufla și copiilor plăcerea de a face cadouri și de a dărui bucurie celor dragi.
„Copiii au nevoie de explicații, de traducerea unor situații pe înțelesul lor. În privința interacțiunilor cu alți copii, ei vor învăța experimental care sunt comportamentele dezirabile. Tot prin expunere și modelare învață și din relațiile cu părinții. Părinți generoși, care cultivă același comportament copilului implicându-l în anumite acțiuni – pregătirea cadourilor pentru ceilalți, donarea de haine și jucării copiilor care au nevoie de ele și alte mici gesturi prin care arătăm că ne pasă dezinteresat de nevoile celorlalți, de la așezarea mesei pentru întreaga familie la împărțirea ultimei bucăți de ciocolată cu un frate sau un prieten – vor avea rezultate pozitive cu ușurință.”, detaliază psihoterapeuta.
De la teorie, la practică, putem pune în aplicare o strategie de explicare și însușire a ceea e înseamnă să împarți ca să-i ajutăm pe copii să înțeleagă importanța și beneficiile generozității. Iată traseul psiho-social pe care îl putem urmări în procesul de învățare și ghidare a celor mici.
„A mea” e înainte de „a noastră”
Puterea lui „a avea” este o parte naturală a conștientizării în procesul de creștere a copilului. În timpul celui de-al doilea și al treilea an de viață, pe măsură ce copilul trece de la unitate la separare, această mică persoană lucrează pentru a-și stabili o identitate separată de mama sa. „Eu fac singur!” și „al meu!” sunt semnele cele mai relevante de însușire a sinelui. De fapt, „al meu” este unul dintre primele cuvinte care ies din gura unui copil mic.
Copilul care crește dezvoltă atașamente atât față de lucruri, cât și de persoane. Această capacitate de a forma atașamente puternice este importantă pentru a fi o persoană emoțional sănătoasă. Copilul de un an are dificultăți în a o „împărți” pe mama sa; copilul de doi ani are dificultăți în a împărți cu altcineva ursulețul său de pluș. Unii copii se atașează atât de mult de o jucărie încât păpușa veche și sfâșiată devine parte din sinele lor.
Când să ne așteptăm ca un copil să împartă
Adevărata generozitate implică empatie, capacitatea de a pătrunde în mintea altuia și de a vedea lucrurile din perspectiva lui. Copiii sunt rar capabili de empatie reală sub vârsta de șase ani. Înainte de această vârstă, împart pentru că îi condiționezi să facă acest lucru. Nu te aștepta ca un copil mai mic de doi ani sau doi ani și jumătate să accepte ușor împărțirea. Copiii sub doi ani se implică în jocuri paralele – se joacă alături de alți copii, dar nu neapărat cu ei. Se preocupă de ei înșiși și de posesiunile lor și nu se gândesc la ceea ce vrea sau simte celălalt copil. Dar, cu îndrumare și blândețe, un copil egoist de doi ani poate deveni un copil generos de trei sau patru ani. Pe măsură ce copiii încep să se joace unii cu alții și să coopereze în jocul lor, încep să vadă valoarea împărțirii.
Chiar și la patru sau cinci ani, așteaptă-te la o împărțire selectivă. Un copil poate rezerva câteva „posesiuni prețioase” – o mașinuță, un joc de Lego sau o carte – doar pentru el însuși. Copilul nu este dispus să împartă ursulețul său de pluș sau pătura lui ruptă, pe care o are din primele zile de viață, așa cum tu nu vrei să împarți inelul de logodnă sau șalul moștenit de la mama ta. Respectă și protejează dreptul copilului la propriile sale lucruri.
Nu forța un copil să împartă
În schimb, creează atitudini și un mediu care încurajează copilul să vrea să împartă. Există putere în posesie. Pentru tine, sunt doar jucării. Pentru un copil, sunt o colecție prețioasă, care a durat ani de zile să fie asamblată. Respectă posesivitatea normală a copiilor în timp ce încurajezi și modelezi împărțirea. Apoi, observă cum se descurcă copilul tău într-un mediu de joc de grup – vei învăța multe despre copilul tău și despre ce fel de îndrumare va avea nevoie.
Dacă copilul tău este mereu cel care apucă totul, va învăța că ceilalți copii nu vor vrea să se joace cu el. Dacă el este mereu victimă, trebuie să învețe puterea de a spune „nu”. În anii preșcolari, copilul tău trece natural printr-o etapă de „care e avantajul meu că am asta” care va progresa într-o etapă mai conștientă social de „care e avantajul că avem noi asta”. Încetul cu încetul – cu puțin ajutor din partea părinților – copiii învață că viața decurge mai lin dacă împart.
Conectează-te
Un copil dă așa cum i se dă. Acei copiii care au primit atașament părintesc în primii doi ani sunt mai predispuși să devină copii generoși în anii următori, din două motive. Copiii care au fost la capătul primitor al generozității urmează modelul pe care l-au văzut și devin persoane generoase ei înșiși. De asemenea, un copil care se simte bine este mai probabil să împartă. Un copil crescut în atașament securizant este mai probabil să aibă o imagine de sine sigură. Are nevoie de mai puține lucruri pentru a-și valida propria valoare.
Modelați generozitatea atunci când învățați copilul să împartă
Monkey see, monkey do. Dacă maimuța mare împarte, o va face și maimuța mică. Atunci când cineva îți cere să împrumuți una dintre „jucăriile” tale, transformă acest moment într-o lecție: „Mama își împarte cartea de bucate cu prietena ei.” Lasă-ți generozitatea să strălucească. Împarte cu copiii tăi: „Vrei din popcornul meu?”, „Vino să stai cu noi – facem loc pentru tine!”
Jucați cât mai multe jocuri cu mesaj subliminal
Joacă „Împarte cu tatăl”. Așezând copilul de doi ani pe un genunchi și pe cel de patru ani pe celălalt, îi înveți pe amândoi să împartă persoana lor specială. Chiar și un copil de doi ani poate juca „Împarte-ți bogăția ta”. Dă-i copilului de doi ani niște flori, biscuiți, cuburi sau jucării și cere-i să le împartă cu toată lumea din cameră: „Dă unul fratelui mai mare. Dă unul tatălui.” Vrei să transmiți mesajul că împărțirea este un mod normal de viață și că împărțirea răspândește bucurie. Un mod bun de a modela principii pentru un copil mic este prin joc. Jocurile captează atenția unui copil, permițând lecțiilor să se întrepătrundă în spiritul distracției. Copiii sunt mai predispuși să-și amintească ce au învățat prin joc decât ce au auzit în prelegerile tale.
Când să intervii
Deși nu ne așteptăm ca prichindeii să fie capabili să împartă, folosim fiecare oportunitate pentru a încuraja alternarea. Învăță copilul cum să-și comunice nevoile prietenilor săi. Spune ceva de genul: „Când Marina s-a săturat de mașină, atunci poți să o iei tu. Întreab-o când va termina” sau „Întinde-ți mâna și așteaptă; îți va da păpușa când va fi gata”. Când începe un conflict pentru o jucărie, uneori este înțelept să nu intervii imediat. Dă copiilor timp și spațiu să rezolve singuri problema. Rămâi în afara problemei și observă lupta. Dacă dinamica grupului merge în direcția corectă și copiii par să rezolve problema între ei, rămâi observator. Dacă situația se deteriorează, încep să se lovească sau să țipe agresiv, poți interveni. Învățarea autodirijată – cu sau fără puțin ajutor din partea îngrijitorilor – are cea mai mare valoare durabilă.
Partajarea timpului
Folosind un cronometru, poți ajuta la arbitrajul disputelor pentru jucării. David și Tudor au probleme să împartă jucăria. Intervii cerând fiecăruia să aleagă un număr și cel care alege cel mai apropiat număr de cel pe care l-ai gândit primește jucăria prima. Apoi setezi cronometrul. Două minute sunt suficiente pentru copiii mai mici. Poți cere celor mai mari să aștepte mai mult. Când sună cronometrul, jucăria trece la al doilea copil pentru aceeași perioadă de timp (deși probabil a uitat că o voia). David are jucăria timp de două minute. Sună alarma. Îi iei jucăria lui David cu vorbă bună și încurajare și i-o dai lui Tudor, asigurându-l pe David că va fi rândul lui din nou când va suna alarma.
Poate fi nevoie de mai multe cicluri înainte ca un copil să poată da jucăria de bunăvoie, zâmbind pentru că știe că o va primi înapoi. Cronometrele externe și interne îi ajută pe copii să învețe lecții valoroase pentru viața ulterioară – cum să împartă și cum să amâne satisfacția.
Dacă metoda timpului nu funcționează, pune jucăria la „time-out”. Pune-o pe raft și explică-i că jucăria rămâne acolo până când învață să o împartă. Copiii pot fi mohorâți pentru o vreme în timp ce jucăria stă neutilizată, dar mai devreme sau mai târziu își vor da seama că este mai bine să împartă decât să renunțe complet la jucărie. Vor învăța să facă compromisuri și să coopereze astfel încât toată lumea să câștige.
Planifică
Dacă copilul tău are dificultăți în a împărți jucăriile și vine un prieten să se joace, cere-i părintelui prietenului să trimită și câteva jucării. Copiii nu pot rezista jucăriilor noi pentru ei. În curând, copilul tău va realiza că trebuie să împartă propriile jucării pentru a ajunge la jucăriile prietenului său. Sau, dacă aduci copilul tău care împarte la casa unui copil care nu împarte, adu tu jucării. Unii copii dezvoltă un simț al justiției și al echității de la o vârstă foarte fragedă.
Protejează interesele copilului tău în timp ce îl înveți să împartă
Dacă copilul tău se atașează de lucrurile sale prețioase, respectă această atașare, învățându-l totuși să împartă și să fie generos. Este normal ca un copil să fie egoist cu unele jucării și generos cu altele. Protejează jucăria prețioasă. Ridic-o dacă celălalt copil încearcă să o smulgă. Tu fii țapul ispășitor. Ajută-ți copilul să învețe să împartă. Înainte de începerea jocului, ajută-l pe copilul tău să aleagă ce jucării va împărți cu prietenii și pe care dorește să le pună deoparte sau să le rezerve doar pentru el. Poți să joci arbitrul: „Asta este jucăria specială a Sofiei. Poți să te joci cu celelalte până când ea va fi pregătită să împartă.” Respectă proprietatea. Cu cât familia este mai mare, cu atât este mai necesar să găsești un echilibru între respectarea proprietății și învățarea împărțirii. Spune: „Aceasta este jucăria lui Alex … dar aceasta aparține întregii familii.” Și, desigur, încurajează schimbul. Copiii învață ușor conceptul de „jucării de familie”, cum ar fi televizorul sau play station-ul, pe care toată lumea le împarte. Totul ține de rigoare și consecvență.
Cum reușim să îi învățăm pe copiii noștri să mănânce, să bea apă, să meargă și să vorbească, tot așa îi putem învăța să împartă, să fie generoși, să fie bucuroși că aduc bucurie.
