Cum gestionezi tantrumul copilului tău. 7 soluții care nu dau greș

Geo Mihalcea
cum gestionezi tantrumul
Cum gestionezi tantrumul? Cheia este la fiecare părinte în parte!

Cum gestionezi tantrumul copilului? Răspunsul simplu ar fi: rămâi calm indiferent de situație. Evident, vei răspunde „ușor de zis, greu de făcut”, dar după ce vei citi sfaturile noastre și le vei pune în practică, vei vedea că totul se schimbă. În bine!

Respiră adânc și preia controlul

Sunt multiple cauze pentru care un copil face un episod de tantrum, important este ce facem noi, ca părinți, pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste aceste episoade și mai ales cum face să se repete cât mai rar!

Cei mici sunt experți în a ne simți emoțiile. Să nu uiți asta niciodată! Când el este nervos, tu, ca părinte tinzi că-ți pierzi controlul la rândul tău, devii anxios, nervos, transpiri, ridici tonul. Dacă episodul de tantrum al copilului se petrece în public, panica ta este și mai mare, deoarece simți cum toți cei din jur își întorc privirile spre voi, aștepând cu sufletul la gură deznodământul.

Despre tantrumuri la copii vorbește cu multă căldură dr. Laura Markham în cartea ei Părinți liniștiți, copii fericițiCând simți că nu mai poți cu tantrumurile fă-ți timp și citește-i cartea. 

Cheia pentru a ajuta un copil să treacă peste furie este ca tu să rămâi calm. Chiar dacă țipă atât de tare, încât nici nu te mai poate auzi, chiar dacă se tăvălește pe jos și nu te poate vedea, încearcă să-i transmiți contant o stare de liniște.

Atât pentru tine, cât și pentru copilul tău, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să găsești resurse pentru a avea o atitudine relaxată, pentru a-i transmite celui mic o stare de bine, pozitivă, confortabilă.

Cum gestionezi tantrumul copilului tău. Iată câteva strategii care te vor ajuta:

1. Scapă de presiunea de a rezolva imediat criza!

Nu spune nimeni că mamele sau tații au puteri magice de a calma imediat un copil nervos! Renunță la sentimentul că trebuie să „rezolvi” în clipa aceea totul! Odată ce vei scăpa de acest sentiment, vei vedea că totul pare mult mai ușor. Există multe lucruri pe care noi, părinții, le putem controla în viața unui copil, dar emoțiile nu se află pe această listă!

Nu poți rezolva problema atunci când copilul ți se zvârcolește pe podea, dar poți fi acolo, lângă el, pentru a-i oferi compasiune și empatie, transmițându-i tacit că sentimentele sale sunt în regulă și că le veți gestiona împreună. Este suficient pentru început!

2. Dă-i timp în plus!

Când copilul traversează un episod de tantrum în niciun caz nu trebuie să-l grăbești, cu expresii de genul „hai termină odată cu nervii, pune mâna și îmbracă-te mai repede că întârziem…!”

Chiar dacă-ți pare că o fac intenționat, să știi că ei nu „aleg” să fie furioși. Sentimentele se acumulează în sufletul lor până pur și simplu trebuie să „iasă la suprafață”, să se elibereze de ele, motiv pentru care aceste izbucniri sunt adesea legate de lucruri aparent ridicole, cum ar fi o băutură vărsată, o jucărie pe care nu o găsesc imediat etc.

Când ajung în această stare, copiii trebuie să se simtă conectați cu noi, să știe că sunt în siguranță, că noi înțelegem ceea ce simt. Graba sau încercarea de a le distrage atenția vor avea un efect contrariu. Arată că noi nu le înțelegem sentimentele, ceea ce-i îi face să se supere și mai tare.

Atunci când copilul tău se află în punctul culminant al crizei de tantrum, dă-i 15 minute în plus pentru a-și exterioriza sentimentele, nu-l grăbi, rămâi alături de el, în aceeași stare de relaxare.

3. Acceptă că tantrumul se întâmplă!

Copilul își pierde treptat controlul, pare că se arcuiește, scoate primul țipăt de furie, așa începe un episod. Deja știi semnele, acceptă-le și lasă copilul să-și exprime sentimentele, chiar dacă sunt negative!

Trantrumurile pot fi epuizante emoțional, atât pentru copiii noștri, cât și pentru noi, dar trebuie să le transformăm într-un moment de conectare emoțională părinți-copii.

Există un motiv pentru care copiii își manifestă cele mai mari episoade de nervi cu noi: au încredere în părinții lor.

Se simt în siguranță alături de mami sau de tati și de aceea alături de ei scot la iveală toate sentimentele, mai ales pe cele neplăcute. Deși nu este întotdeauna distractiv, este o adevărată onoare, dacă privești lucrurile din această perspectivă!

Cum gestionezi tantrumul. Atitudinea ta contează!

4. Vorbește cât mai puțin!

Încercarea de a vorbi cu un copil care țipă poate scoate din sărite și cel mai calm părinte. Nu este cel mai bun moment de a-i preda o lecție de bune maniere, să negociați sau să raționați.

Un copil care țipă nu te poate auzi, atât din cauza zgomotului pe care el îl face, cât și din cauza stării emoționale în care se află. Odată ce copilul se calmează (și o va face în cele din urmă), poți vorbi cu el despre situația care a dus la apariția crizei de furie.

5. Amintește-ți că este sănătos!

Când vezi o altă mamă că gestionează relaxată cei trei copii ai săi, în timp ce tu te lupți cu unul singur și tot urlă de te știe toată lumea, spune-ți în gând „tantrumul este normal și sănătos!”.

Cu toții avem momente calme și liniștite cu copiii noștri, cu toții avem momente tensionate cu aceiași copii!

Tantrumurile nu sunt distractive, dar sunt absolut normale și dacă puiul tău le face, asta nu înseamnă că tu nu ești un părinte bun. Nici pe departe. Ești un părinte extraordinar pentru că tu îți înțelegi copilul și-i iubești și în momentele în care nu este așa cum ți-ai dori!

6. Scoate-ți copilul din situațiile stresante

Copilul are o criză în public? Cel mai bine ar fi să vă retrageți împreună într-un loc liniștit, pentru a-l ajuta să se liniștească. Așa se va simți protejat și relaxat. Știm că este foarte greu să rămâi calm atunci când toată lumea te privește.

Chiar dacă ai acceptat tantrumul și știi că nu trebuie să-l oprești, nimănui nu-i place să se simtă judecat de străini.

Copilul tău poate simți, de asemenea, toți acei ochi ațintiți asupra lui, așa că este absolut în regulă dacă va retrageți afară, în mașină ori într-o altă încăprere pentru a-l ajuta pe cel mic să depășească momentul.

Păstează-ți tonul vocii și limbajul corporal într-o manieră cât se poate de calmă, astfel încât copilul să nu simtă furie din partea ta, nici măcar dintr-o simplă privire. Împreună puteți trece prin asta!

7. Savurați împreună îmbrățișările!

Odată încheiat tantrumul, mulți copii caută o conexiună fizică cu părintele, simt nevoia unei îmbrățișări prelungite. Nu-i refuza asta! Copilăria este și ea o etapă dificilă de viață, cu multe provocări, iar tantrumurile sunt și ele pe „lista neagră”.

Dacă îl iei în brațe atunci când se liniștește, mesajul tău va fi explicit și va ajunge direct la el: „Te iubesc fix așa cum ești, este în regulă să-ți exteriorizezi sentimentele, te înțeleg. Acum te-ai calmat și vezi cât de bine este”.

Despre tantrumuri la copii vorbește cu multă căldură dr. Laura Markham în cartea ei Părinți liniștiți, copii fericițiCând simți că nu mai poți cu tantrumurile fă-ți timp și citește-i cartea. 

Te-ar mai putea interesa