Copilului îi curge nasul? Ce tratament naturist poți încerca

Anca Lupescu
Unui copil mic ii curge nasul si il sufla in servetel
Cel mai frecvent, copilului îi curge nasul atunci când are o viroză sau o alergie. FOTO: Shutterstock

Ce să faci când copilului îi curge nasul? Aceasta este o întrebare frecventă, mai ales în sezonul rece. Oricât de tare ne-am îngrijora noi, părinții, specialiștii spun că este un simptom cât se poate de normal. Copiii sub 6 ani răcesc, în medie, de 6-8 ori pe an, iar simptomele durează aproximativ 14 zile. Este normal ca micuții să se îmbolnăvească frecvent până când își dezvoltă sistemul imunitar.

Copiii care merg la grădiniță sau intră în colectivitate sunt expuși la bacterii și virusuri, iar sistemul lor imunitar, încă în formare, nu-i poate combate întotdeauna. De aceea răcelile sunt normale, mai ales în lunile cu schimbări frecvente de temperatură (septembrie-aprilie). Un copil aflat în colectivitate poate răci și de 10 ori pe an.

Copilului îi curge nasul? Cum poți proceda

Congestia nazală (nasul înfundat) apare atunci când se umflă țesuturile ce căptușesc nările la interior, fenomen cauzat de inflamarea vasele de sânge. Și, pentru că problemele nu vin niciodată singure, în aceste cazuri apar frecvent și secrețiile nazale. Altfel spus, copilului îi curge nasul. Dacă mucusul în exces migrează către spatele gâtului, poate provoca tuse sau chiar durere în gât. De cele mai multe ori, congestia nazală – în cazul copiilor mai mari și al adolescenților – nu este o afecțiune gravă în sine, dar poate cauza alte probleme. Poate afecta urechile, auzul și dezvoltarea vorbirii. Congestiile severe pot interfera cu somnul. Drenajul de mucus poate înfunda tubul eustachian dintre nas și ureche, cauzând o infecție a urechii și puseuri de durere. De asemenea, migrația mucusului poate provoca o infecție a sinusurilor.

Cauze pentru care curge nasul:

  • Răceală comună
  • Gripă
  • Alergii
  • Infecție a sinusurilor

Congestia poate fi cauzată și de rinita alergică sau alte alergii, de utilizarea anumitor spray-uri sau picături nazale fără prescripție medicală mai mult de 3 zile (pot agrava congestia nazală), de către polipii nazali sau de obstrucții cauzate de obiecte mici introduse de către copii în nări. Congestiile nazale fără complicații dispar de la sine de obicei, în aproximativ o săptămână.

Ce să faci

  • Atenție la poziția capului, chiar și în somn: sprijină capul copilului pe o pernă suplimentară sau găsește alte modalități de a înălța salteaua în partea unde se află capul, pentru a-l ajuta să respire mai ușor.
  • Ajută-l să rămână hidratat: cât mai multe ceaiuri calde, limonade, apă. Evitați băuturile acide și cu mult zahăr.
  • Umiditatea ajută: poți încerca un umidificator pentru cameră, dar atenție la umiditatea excesivă (poate dăuna). Există și varianta aburilor calzi: poți lăsa apa fierbinte să curgă în baie, și când s-a acumulat destul abur puteți petrece acolo câteva minute înainte de culcare. Acest lucru îl va ajuta să respire.
  • Folosește spray-uri saline de maximum 3-4 ori pe zi. Le găsiți la farmacie sau le puteți prepara acasă. Pentru a prepara o astfel de soluție, folosește 240 ml de apă caldă, 1/2 linguriță (3 g) de sare și un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu. Dacă copilul are alergii, medicul poate prescrie spray-uri nazale specifice, care pot ameliora situația.

Atenție! Spray-urile nazale nu sunt recomandate copiilor sub vârsta de 2 ani. Folosiți spray-urile nazale așa cum v-a prescris medicul, și cel mult 3 zile consecutiv (fără prescripție medicală)!

Când să contactezi un medic

Sună medicul sau mergi la camera de gardă în cazul în care observați oricare dintre următoarele simptome:

  • Nas înfundat cu umflături la nivelul frunții, ochilor, lateralele nasului sau obraji
  • Apariția unor probleme de vedere;
  • Durere mai intensă în gât, pete albe sau galbene pe amigdale sau în alte zone ale gâtului;
  • Secreții nazale cu miros neplăcut, care provin doar dintr-o singură nară sau au o culoare diferită de alb sau galben;
  • Tuse care durează mai mult de 10 zile sau produce mucus galben-verde sau gri;
  • Simptome care durează mai mult de 3 săptămâni.

CITEȘTE ȘI: Bebelușii și nasul înfundat. Cum să curățăm corect secrețiile nazale

Tratament naturist pentru nas înfundat 

Când copiii răcesc și au nasul înfundat, putem căuta soluții simple și naturale care să-i ajute să se simtă mai bine. Din fericire, există câteva remedii pe care le poți face acasă, fără să fie nevoie de medicamente. De la infuzii de plante până la inhalații cu aburi, aceste tratamente naturiste sunt ușor de aplicat și pot ajuta la desfundarea nasului, astfel încât cei mici să poată respira mai ușor și să se simtă confortabil, mai ales pe timpul nopții.

  • Inhalațiile sunt recomandate pentru eficiența lor. Poți folosi cimbru sau lavandă. Tot ce trebuie să faci este să încălzești apă în care să presari ingredientele alese și să ții capul copilului deasupra acesteia pentru a respira aburul. (Atenție să nu se ardă cu aburul!)
  • Mentă. Menta este decongestionantă. Poate fi consumată sub formă de infuzie (punând frunze de mentă proaspătă în apă caldă) sau amestecată cu miere, în ceaiuri.
  • Ceapă. Compușii de sulf organic dinăuntrul cepei stimulează secrețiile și pot ajuta la deblocarea căilor respiratorii și eliminarea microbilor. Poate fi consumată ca atare sau puteți pune câteva feliuțe pe noptieră, astfel încât copilul să inhaleze mirosul peste noapte.

Dacă ai un copil mic, folosește un aspirator nazal pentru a-i curăța nasul. De asemenea, o baie caldă poate înmuia mucusul pentru ca acesta să fie eliminat mult mai ușor și copilul să poată dormi confortabil. Este, de asemenea, foarte important să hidratezi copilul și îi oferi mâncăruri ușoare. Supa de pui este o alegere foarte bună, alături de ceaiuri și piureuri de legume. Lactatele ușoare sunt și ele recomandate, la fel ca untul, fructele și legumele.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa