A avea un singur copil față de doi sau mai mulți este, zic unii, mai ușor pentru părinți. Dar copiii care cresc alături de frați sunt mai sociabili, spun alții. Sindromul copilului unic, conform căruia copiii singuri la părinți devin copii răsfățați și exigenți ca adulți, e un mit?
Sindromul copilului singur la părinți este un stigmat care însoțește copiii de mai bine de o sută de ani. Copilul care crește fără frați este un răsfățat și va deveni un adult egoist, un om lipsit de empatie.
Copilul singur la părinți și așa-zisa lui personalitate tulburată la vârsta adultă a fost mult timp dezbătută. Discuțiile au apărut după ce Alfred Adler, psiholog vienez, și-a lansat ideile privind teoria personalității. Adler a devenit, practic, fondatorul cercetării legate de ordinea nașterilor fraților. După el, această ordine modelează trăsăturile pe care frații și copiii singuri la părinți le poartă de-a lungul vieții.
Decenii mai târziu, cercetările legate de personalitatea influențată de ordinea nașterii, nu au reușit să stabilească distincții clare. S-a demonstrat totuși, fără a se face vreo legătură, că personalitatea în construcție a unui copil poate fi influențată de sexul lui, de vârsta părinților, de vârsta copilului și de o serie de alți factori din interiorul și exteriorul unei familii.
- CITEȘTE ȘI: Diferența de personalitate dintre frați este dată de modul în care părinții își tratează copiii
Mitul copilului singur la părinți
Un studiu cuprinzător al personalității demonstrează acum că acest mit este nefondat. Nu numai că personalitatea nu este determinată de ordinea pe care o ocupă un copil într-o familie (ca fiind primul, al doilea sau al n-lea născut), dar se poate schimba de-a lungul vieții de adult.
În 2019, Samantha Stronge, de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă, și colegii ei, au publicat rezultatele unui studiu care compară personalitățile copiilor singuri la părinți cu cele ale copiilor care au frați. Ei și-au început cercetările plecând de la observații reieșite din studiile anterioare. Și anume, spre exemplu, că micuții singuri la părinți pot avea o serie de avantaje datorită faptului că sunt singurul obiectiv al părinților – de la financiar, la cel emoțional. Pe de o parte. Pe de altă parte, că „privarea de frați“ a copilului singur la părinți îi poate afecta dezvoltarea personalității din cauza lipsei experiențelor de socializare cu semenii săi în familie.
Sau, un alt exemplu: că fiind singurii destinatari ai atenției și resurselor părinților, copiii singuri la părinți ar trebui să fie „mai maturi și cu să descurce mai bine din punct de vedere academic“. Că lipsa altor copii din casă îi poate determina să aibă, mai degrabă decât cei cu frați, prieteni imaginari. Cercetătorii au pus în balanță afirmațiile pe care alte studii de până atunci le evidențiaseră. Au pornit de la ideea că micuții singuri la părinți „ar trebui să fie mai răsfățați și mai egocentriști, să nu aibă abilități sociale și să se lupte cu anxietatea“. Dar au demonstrat că și opusul poate fi adevărat.
Deși cercetătorii anteriori nu au reușit să susțină aceste descoperiri, autorii din Noua Zeelandă atrag atenția că studiile anterioare au fost limitate de dimensiunile mici ale eșantionului și de inconsecvențele în măsurare. Studiul lui Stronge și al colegilor săi a fost conceput pentru a depăși aceste limitări.
Relația părinte-copil are șanse mai mari în cazul copiilor singuri la părinți – studiu pe „micii împărați“
Vă mai amintiți de politica unicului copil, legea care a schimbat afectat natalitatea din China, în 1979? Pe scurt, începând cu anul 1979, statul chinez a obligat cuplurile căsătorite să se oprească la un singur copil. În 2016, China a mărit numărul copiilor la 2, apoi în 2021, la 3 copii. Ca efect al acestei impuneri, oamenii au devenit mai egoiști, construirea carierelor a luat locul întemeierii unei familii, iar sociologii s-au grăbit să-i înfiereze pe copiii cu apelativul „sindromul micului împărat“. Copii răsfățați, împinși spre o educație academică, covârșiți sub povara așteptărilor exagerate venite din partea părinților. Adesea, despre acești copii se vorbea ca fiind deosebiți de instruiți, dar incapabili să le lege singuri la șireturi.
După mai bine de trei decenii de implementare, politica chineză privind copilul unic a generat un număr mare de copii singuri la părinți. Un studiu publicat în 2021 a făcut o comparație între relația care s-a format între copiii singuri la părinți și părinții lor și între părinți și copiii din familiile cu mai mulți copii. Folosind cifrele sondajului China Education Panel Survey (2014), care a chestionat aproximativ 20.000 de studenți, studiul a constatat că șansele copiilor singuri la părinți de a avea relații strânse cu părinții erau mai mari comparativ cu șansele primilor născuți dintr-o familie cu mai mulți copii (inclusiv familiile cu doi copii).
Nici personalitatea „micilor împărați“ nu a avut de suferit
În același timp, studiul a mai arătat două lucruri importante: 1) că nu există nicio diferență de personalitate la vârsta adultă între copiii care au fost singuri la părinți și cei din familiile cu mai mulți copii și 2) efectele pozitive ale statutului de copil unic au fost mai puternice pentru fete decât pentru băieți, adică fiicele au avut mai mult de câștigat în urma statutului de copil singur la părinți. Analize suplimentare au indicat că fetele au mai multe șanse să fie dezavantajate de prezența fraților mai mici, în timp ce băieții au beneficiat mai mult având surori mai mari. Acest lucru dezvăluie că preferința pentru băieți este încă adânc înrădăcinată în familiile chineze cu mai mulți copii.
Să revenim la studiul din Auckland despre personalitatea copiilor singuri la părinți. Autorii au avut la dispoziție un eșantion extins de probabilități multianuale de adulți din Noua Zeelandă, reprezentând toți adulții eligibili pentru vot. În 2016, eșantionul a inclus aproape 21.000 de adulți cu vârsta medie de 50 de ani (63% femei), dintre care 88% s-au identificat drept europeni din Noua Zeelandă.
Sindromul copilului singur la părinți este un mit!
Pentru a măsura personalitatea, cercetătorii de la Auckland le-au cerut participanților să completeze un scurt chestionar cu cinci factori care au vizat:
- deschidere către experiențe noi – „Am o imaginație vie“
- conștiința – „Îmi fac treburile imediat“
- extroversiunea – „Eu sunt sufletul petrecerii“
- amabilitatea – „Simpatizez cu sentimentele altora”
- nevrotismul – „Am schimbări frecvente de dispoziție”
Autorii au inclus și cel de-al șaselea factor folosit adesea în studiile de personalitate, onestitate-umilință. Rezultatele au arătat că trăsăturile de personalitate dezvoltate de copiii singuri la părinți erau aproape imposibil de distins față de modelele de personalitate ale copiilor care au crescut în familiile cu mai mulți copii ajunși la vârsta adultă. Prin comparație, nevrotismul și deschiderea spre noi experiențe au variat în funcție de vârstă, înregistrând ușoare scăderi la maturitate. Iar onestitatea-umilința a înregistrat o creștere.
Altfel spus, diferențele de personalitate ale copiilor singuri la părinți și ale copiilor cu frați erau aproape inexistente. În cuvintele lor: „Chiar dacă oamenii ar fi suficient de iscusiți pentru a observa în mod natural o atât de mică diferență de personalitate, aceasta nu ar justifica amploarea credințelor negative despre copiii singuri la părinți.“
Singurul copil la părinți: mai ușor pentru părinți, mai bine pentru copii?
Statutul copilului în familie influențează, fără îndoială, identitatea lui ca adult. Personalitatea lui va fi modelată de genetică, în primul rând, de mediul în care crește și, desigur, de educația pe care o va primi.
Conform studiului din Noua Zeelandă, nu există niciun motiv să crezi că dacă ai un singur copil sau o familie formată din 2 sau mai mulți copii perspectivele lor de viață pe termen lung sunt deja setate. Studiul arată că personalitatea se poate schimba și la vârsta adultă. Copiii singuri la părinți sunt precum ceilalți copii care cresc alături de frați. Au aceleași trăsături de personalitate și ține doar de noi, părinții, să-i ajutăm să-și înțeleagă călătoria prin viață.
Dacă ți-a plăcut acest articol despre copilul singur la părinți, te-ar putea interesa și:
- Conflictul între generații. Ce am moștenit de la părinții noștri de am ajuns să creștem copii „fulg de nea“
- Tantrumul, o invenție a parentingului modern? De ce nu existau copii cu crize de nervi ”pe vremea noastră”?
- Diferența de personalitate dintre frați este dată de modul în care părinții își tratează copiii
