La bebeluși, plânsul face parte din procesului normal de dezvoltare. Unii plâng mai mult decât alții, însă toți încearcă în felul acesta să comunice părinților diverse nevoi sau emoții. Chiar dacă nu comunică verbal, părinții învață, cu timpul, să descifreze plânsul bebelușilor. Însă, situația se complică atunci când copilul crește și plânge – în continuare – aproape din orice. Exasperați, părinții se tot întreabă „de ce?!”.
Copiii plâng din varii motive, plânsul fiind un răspuns emoțional normal la o experiență sau o situație supărătoare pe care nu o pot rezolva. Gradul de suferință al copilului depinde de nivelul său de dezvoltare și de experiențele trecute. Un copil plânge când îl doare ceva, plânge de frică, plânge atunci când este trist, confuz, furios sau, pur și simplu, când nu își poate exprima sentimentele. Până când nu își dezvoltă abilitățile necesare gestionării emoțiilor, până când copilul nu stăpâneștele mecanismele de adaptare la diverse situații, plânsul este automat și natural. Pe măsură ce va dobândi toate aceste „instrumente”, copilul va plânge mai rar.
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta: Gestionarea tristeţii la nici 4 ani
Copilul plânge din orice? Nu e un moft, ci o problemă
Copilul a crescut, nu mai este un bebeluș, dar încă plânge din (aproape) orice? Însă copiii nu plâng degeaba. Sigur există un motiv. Poate că noi, părinții, nu reușim să deslușim din prima acel motiv sau poate că nu îl considerăm suficient de important sau de grav ca să genereze un astfel de răspuns din partea copilului. Dar asta nu înseamnă că este „nejustificat”. Poate fi vorba despre anumite nevoi fizice sau emoționale, poate fi influențat de factori externi sau poate avea legătură cu anumite etape de dezvoltare.
Un copil plânge dacă îi este foame, dacă este obosit sau dacă nu a dormit suficient. E normal să plângă dacă îl doare ceva sau dacă resimte disconfort fizic provocat de îmbrăcămintea sau încălțămintea incomodă, de supraîncălzirea corporală sau de frig.
Plânsul copilului mai poate avea ca explicație nevoia de atenție și afecțiune, frustrarea că nu poate exprima ce dorește, anxietatea de separare sau o sensibilitate emoțională mai mare. Schimbările de rutină (cum ar fi, de exemplu, mutarea domiciliului sau schimbarea grădiniței), lipsa unui părinte, conflictele sau tensiunile din familie și suprasolicitarea senzorială sunt factori externi care, pentru copii, sunt motive întemeiate de plâns.
Nu în ultimul rând, copilul poate plânge pentru că are dificultăți în gestionarea emoțiilor sau a altor situații care țin de autocontrol, sau pentru că este hipersensibil la stimuli (cum sunt zgomotele puternice, luminile sau unele texturi).
De ce plâng copiii, de fapt
Copiii preșcolari plâng din multe motive. Este vârsta la care aceștia încă învață să-și gestioneze emoțiile și să-și exprime nevoile. Unele dintre cele mai des întâlnite cauze sunt:
- Frustrarea și dificultățile de comunicare. La această vârstă, copiii plâng pentru că încă nu știu cum să exprime ce vor sau ce simt, se enervează când nu reușesc ceva anume (să-și lege șireturile, să deseneze, să confecționeze ceva exact așa cum își doresc etc.) sau pentru că încă nu au învățat pe deplin să împartă și să coopereze cu ceilalți copii;
- Oboseala și suprasolicitarea. Părinții pot observa în această perioadă că plânsul intervine mai des după o zi lungă la grădiniță, după o zi încărcată, cu prea multe activități, dacă au sărit peste somnul de prânz sau dacă s-a depășit ora somnului de seară, ori dacă au fost expuși unui număr prea mare de stimuli (zgomot, ecrane, aglomerație).
Prin plâns, copiii reclamă și nevoia de atenție și afecțiune, știind că lacrimile sunt cea mai sigură metodă pentru a le obține. Copiii plâng ca să fie luați în brațe pentru că se simt ignorați atunci când părinții sunt ocupați, dar pot plânge și pentu a le testa părinților reacția, pentru a se reasigura de afecțiunea și prezența lor.
Anxietatea de separare (teama de a rămâne singuri sau fără părinți), gelozia, frica de întuneric sau alte temeri specifice vârstei stârnesc, și ele, plânsul copiilor. Dorința de a deveni cât mai independenți este un alt motiv întemeiat: când vor să facă singuri un lucru și nu le reușește sau când li se impune să facă ceva anume, copiii se enervează și… plâng.
Cum poți să liniștești un copil
Pe măsură ce se maturizează, băieții tind să plângă mai puțin decât fetele. Oricum, indiferent că vorbim despre fete sau băieți, până când copilul învață să-și exprime nevoile și să-și gestioneze emoțiile, părintele este cel care îl poate îndruma pentru a-și gestiona mai bine plânsul. Pentru asta este nevoie de răbdare și calm, deoarece copilul simte și reacționează la starea emoțională a părinților. Primul pas este identificarea motivului pentru care copilul plânge. Putem întreba: „Ești supărat? Trist? Obosit?”. Dacă cel mic nu poate exprima motivul, părintele trebuie să continue să cerceteze cauzele și ce s-a petrecut înainte ca acesta să înceapă să plângă.
Într-un articol publicat pe site-ul „Good to know”, cunoscuta psiholoagă specializată în parenting Becky Kennedy explică faptul că plânsul copiilor poate fi un semn al dorinței și neputinței, acesta indicând faptul că se simt singuri și nevăzuți. Ea le sugerează părinților folosirea anumitor strategii, precum folosirea umorului și a empatiei pentru a răspunde într-o manieră pozitivă la plânsul copiilor.
- CITEȘTE ȘI: Copilul e emotiv? Iată ce metode sunt de ajutor!
Nu minimizați sentimentele copilului!
Copilul are nevoie de validarea emoțiilor sale. Așa, se va simți înțeles și va ști că este în regulă că simte anumite emoții. „Înțeleg că ești supărat/trist/frustrat. E normal să te simți așa. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?”. Acestea sunt doar câteva dintre variantele prin care putem gestiona situația, în cazul în care copilul este supărat și începe să plângă. Dacă cel mic își poate identifica singur emoția și o verbalizează („Sunt supărat pentru că Matei nu vrea să se mai joace cu mine”), este foarte important ca părintele să-i arate că a auzit tot ce i-a spus și că îi ascultă supărările, repetând cuvintele copilului: „Ah, ești supărat pentru că Matei nu vrea să se mai joace cu tine…”
Psihologii recomandă cu tărie să evităm să bagatelizăm emoțiile copiilor noștri, spunându-le „plângi din nimic”, „iar te-ai supărat?” sau „nu ai de ce să plângi”. În fața unor astfel de reacții, copiii tind să se închidă și să gestioneze și mai greu emoțiile.
O rutină de liniștire ajută copilul să se calmeze mai repede
Uneori, copilul care plânge are nevoie doar de o îmbrățișare și de a se asigura de prezența liniștitoare a părintelui. Însă, atunci când cauza plânsului este frustrarea, acesta așteaptă de la părinte nu numai consolare, ci și o soluție pentru problema sa. În aceste situații, adultul este cel responsabil cu gestionarea situației și cu noi abordări prin care copilul poate ajunge la o soluție.
Dacă vorbim despre o criză emoțională fără un motiv clar, atunci și distragerea atenției către altceva poate fi o soluție bună (”Hai să vedem ce desen putem face împreună!”). Nici învățarea câtorva tehnici de respirație nu strică! La fel și detensionarea corporală, prin țopăială, scuturarea mâinilor și picioarelor sau, poate chiar „lupta” cu o pernă. De asemenea, crearea unei rutine de calmare, cum ar fi să stea într-o zonă de relaxare special concepută pentru astfel de momente, între perne moi, alături de jucăriile sau cărțile preferate, singur sau cu părintele alături, citindu-i o poveste cu voce blândă, ajută copilul să treacă mai repede peste astfel de episoade.
- CITEȘTE ȘI: Respiratie pentru relaxare
Când lucrurile merg prea departe este necesară intervenția unui specialist
Psihoterapeutul Elena Enescu îi sfătuiește pe părinți să nu pedepsească copiii pentru exploziile emoționale, ci să laude eforturile lor de a-și exprima cu calm emoțiile. „Ajutându-i pe copii să își înțeleagă și să exprime constructiv emoțiile, le oferim cea mai de preț resursă pentru o viață împlinită: inteligența emoțională. Iar asta necesită răbdare, empatie și multă validare necondiționată din partea noastră”.
Chiar și atunci când plânsul pare exagerat, părintele trebuie să aibă răbdare cu cel mic și să-i ofere afecțiune. În cazul în care crizele de plâns sunt foarte dese și intense, când ele afectează viața de zi cu zi, ar fi util ca părinții să apeleze la un specialist, pentru a verifica dacă nu cumva există cauze mai profunde ale episoadelor de plâns și dacă nu sunt necesare metode suplimentare de reglare emoțională.
