Ziua în care l-am văzut că înşiră toate piesele dintr-un incastru de lemn toate, absolut toate, înainte de a le plasa la locul potrivit, a fost de coşmar. In aceeaşi zi a început să învârtă tot: toate roţile de maşini, refuzând să mai pună maşinile să alunece din garaj pe rampa de jucărie.
N-a mai renunţat la învârtit şi înşirat.
M-am speriat groaznic. N-am mai stat pe gânduri şi m-am adresat altor oameni minunaţi de la Asociaţia Autism Transilvania pentru o evaluare ADOS.
Multă lumea m-a considerat paranoică, dar ei n-au trăit ce-am trăit eu cu David, ei n-au trăit ce trăiesc eu cu George. Ei n-au trăit şi pendulat ani de zile între disperare şi speranţă, ei nu s-au luptat cu sistemul nefavorabil recuperării şi integrării copiilor cu autism.
De 10 ani aproape sunt alt om. Urăsc autismul în aceeaşi măsură în care mă fascinează. Detesc ce i-a făcut lui David, îl urăsc pentru că mi-a ţinut copilul captiv ani de zile şi mi-l răpeşte şi acum când mi-e lumea mai dragă alimentându-mi disperarea.
Am ştiut de toamna trecută că George e în acelaşi pericol. Am fost ca un tigru ca să nu-l las să mi-l răpească şi pe el. Am fost la medici, am început stimularea multisenzorială la „Grădinita Malteză” şi i-am scos în şuturi din viaţa noastră pe cei care au considerat că nu e grav, că nu contează, că un pic de pauză în terapie nu are importanţă.
Pentru că eu ştiam. Eram sigură că autismul îi dă târcoale şi am pedepsit orice întârziere, Nimeni şi nimic n-a putut să mă convingă de contrariu. Pentru ca EU, pentru că NOI am privit autismul în ochi şi ştim ce insidios poate fi; ştim că într-o zi te poate ridica pe culmile fericirii pentru ca a doua zi sa te afunde în genunile disperării.
Imi cunosc copiii bine, iar George nu avusese o evoluţie tipică. Chiar şi aşa George de acum 9 luni nu mai e. George de acum 6 luni nu mai e. Copilul meu nu mai e cel pe care îl ştiam.
Aveam emoţii la evaluare,însă Andreea Rus, coordonator de terapie şi responsabilă de evaluare a fost desăvârşită. A folosit scala ADOS. George a fost încântat de loc, de jocuri şi a făcut şi bune şi rele. Ce face şi acasă.
Iar rezultatul nu m-a şocat. Scala ADOS este folosită internaţional şi nu dă greş. George se înscrie la tulburarea de spectru autist.
Da, am doi copii autişti. Deocamdată.
Da, doare.
Ştiţi cum este să vă fie răpit copilul? In fiecare zi să dispară tot mai mult din el până nu mai recunoaşteţi decât aparenţa lui fizică?
Ştiţi cum e ca omul în care v-aţi pus nădejdea recuperării copilului să vă întoarcă spatele şi să vă lase baltă?
Eu am trecut prin toate acestea.
Din fericire, sunt alţi oameni alături de George.
Una din prietenele mele mi-a spus „ Ai plâns destul de grijă până acum! I’m here for you!” Era tot ce aveam nevoie să aud. Mi-a dat curajul să cred că există speranţa recuperării şi pentru George.
(va urma)
