Viaţa cu autism. Episodul 39. Autismul nu are leac

Viata cu autism, de Marina Neciu

-Mama, ştii la cât m-am trezit azi-dimineaţa? m-a întrebat David în timp ce-şi executa una din ţopăielile lui de încântare. Aşa mi-a spus el, că se agită când e vesel.

-Nu ştiu, la cât? îl întreb.

-La opt fără opt minute, îmi zice.

-Ahaaaa, mă mir eu în timp ce mai spăl o farfurie.

-Dar tu ştii ce înseamă opt fără opt? întrebă din nou copilul zâmbind.

Dau din umeri a neşţiinţă.

-Păi, aia este şapte şi cincizeci şi două de minute, îmi explică David mândru.

-Bravooo, şi n-ai întârziat? îl iscodesc.

-Nuuuu, am ajuns numai bine, mi-am şi pregătit caietul ca să verificăm tema cu Doamna!

Tare bine l-a învăţat Doamna Invăţătoare! Nu întâmplator scriu cu majuscule.

Ce bună e rutina mai ales în cazul unor copii ca David! Rutina îl ajută să se concentreze mai bine, zilele au o predictibilitate care lui îi dă siguranţă.

-Mama, azi am învăţat tabla înmulţirii cu 8. Mă ajuţi la temă?

David mă pune să-i scriu în caietul nostru de acasă în care exersăm la matematică tabla înmulţirii cu 8. Eu scriu şi el îmi spune rezultatele.

-8×8?  îl întreb după ce nimerise fără excepţie toate rezultatele corecte.

-Stai, stai, nu-mi spune! se răsteşte la mine. Ştiu, ştiu! E 64 !

Ştie şi că 8×9 fac 63.

Se descurcă aproape singur cu întreaga temă la matematică. Incerc să mă retrag încet când văd că ştie, că înţelege perfect. Am doar grijă să nu-l distragă alte gânduri, să nu-i dea bătăi de cap deficitul de atenţie.

Uneori e destul de motivat de “Sponge Bob” în a termina repede cu lecţiile.

-Oare a început, vreau să văd ! Nu apuc să zic ceva, că deja s-a şi întors în bucătărie unde ne continuăm dictarea. Unele zile sunt  chiar lipsite de stres cu David.

David râde. Ne uităm împreună la “Sponge Bob” . Este episodul în care Sponge Bob care consideră că are o fire prea bună şi prietenoasă vrea să înveţe să spună “nu”.  Aşa că îşi comandă o faţă abrazivă şi devine  dublă personalitate ca Dr. Jekyll & Mr. Hyde.

David e foarte amuzat de schimbarea comportamentului lui Sponge Bob.

Imi amintesc de dualitatea lui David, partea autistă şi partea care e cu noi. Ele domină succesiv. E un gând ce-l păstrez pentru mine deocamdată.

Desenele animate sunt bune ca să explicăm lucruri importante copiilor. Chiar dacă nu le place să citească prea mult, aşa cum e David, desenele le pot dezvolta limbajul şi imaginaţia.

Autismul nu are leac. Nu are rezolvare nici dacă te rogi, nici dacă nu te rogi. Nu are leac nici dacă umpli copilul de vitamine sau nu. Nici dacă alegi calea alopată, nici dacă alegi homeopatia, nu-l poţi “repara”. Nu are leac nici dacă-l vaccinezi, nici dacă nu-l vaccinezi. Nici dacă eşti vegan sau vegetarian nu-l poţi smulge autismului.

Da, poţi obţine o ameliorare a unor simptome, alegând o cale sau alta. Iar ceea ce a funcţionat la David ar putea să nu funcţioneze la alţii şi invers.

Dar autismul tot nu-l poţi vindeca. E parte integrantă din sinele copilului,  “autos” este întoarcere spre sine, spre propriile senzaţii, percepţii şi gânduri care fac plăcere şi securizează fiinţa autistă.

Condiţia esenţială pentru progresul copiilor autişti este gradul de afectare, cât de înrădăcinat este autismul şi dacă este sau nu dublat de alte probleme medicale.

Oricum ar fi, nu are leac. Bine aţi venit în lumea neurodiversităţii!

(va urma)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa