-Bună dimineaţa, Georgel! îşi piţigăie David vocea.
David îl priveşte pe George de sus din patul lui suprapus. George se uită în sus la el şi râde în majoritatea cazurilor. Uneori e nemulţumit. Dar dacă şi-a băut deja prima porţie de lapte şi am reuşit să-i schimb şi scutecul, se distrează cu David, mai ales în week-end.
De multe ori, dimineaţa, David se mută cu el în pătuţul de lemn, iar George i se lasă leneş în braţe. David îl gâdilă sau îi face cucu-bau, iar George râde în hohote. Jocul ăsta cere supraveghere. David nu-şi dă seama când e deja prea mult pentru fratele lui mai mic. George ar mai şi respira printre hohotele de râs.
-David, vezi puţin de George cât merg eu la baie? l-am întrebat într-o zi după ce am judecat rapid dacă să-l mai las pe George pe jos sau să-l pun în pătuţ.
Când oboseşte, George devine împiedicat, merge clătinâmdu-se şi adesea au loc mici accidente care se lasă cu cucuie. Iar eu sufăr teribil ca orice mamă la fiecare suferinţă a lui. Dar l-am lăsat câteva minute bune pe George în grija lui David cât am lipsit din cameră.
Il auzeam din baie pe David vorbind cu George. Discursul lui era presărat pe alocuri cu “Georgel, nu-i voie”. Auzeam că îl urmează peste tot pe frăţiorul mai mic, că are grijă de el.
-Mama, când vii de la baie? m-a întrebat la un moment dat exasperat de comportamentul de explorator al lui George.
-Ai lăsat jucăria asta aici, m-a certat David într-o zi, şi uite i-a căzut o parte din cap şi o poate băga George în gură să o înghită!
Făceam curat şi scosesem un omuleţ de plastic parţial decapitat de către David de sub patul Ilincăi. George nu era în nici un pericol, era în pătuţ, însă David mă certa aşa cum îl cert şi eu pe el când e neglijent cu jucăriile mai mici ce conţin piese detaşabile nerecomandate copiilor sub trei ani.
Sunt momente când David nu are deloc chef de George şi nu are de gând să ridice un pai pentru el. E firesc. Fraţii mai mari nu există ca să-i crească pe cei mai mici. E datoria părinţilor să facă asta. Dar ei pot fi factori motivaţionali pentru fraţii mai mari sau modele de urmat.
Ceea ce îmi aminteşte de întrebările unei prietene care studiază psihologia şi care vede în David un zeu pentru George, Aşa ar putea să-l vadă şi George pe David şi să copieze o parte din comportamentul şi jocul lui solitar. Poate are dreptate, poate e doar o etapă prin care George trece şi de fapt îl imită şi îşi doreşte să fie ca David. La urma urmei, e singurul care nu l-a trădat.
Însă atunci când David are grijă de George, când îl ţine în braţe pe sanie,când îi încălzeşte laptele, David se simte important. Iar când i-am făcut prima dată baie lui George în cada mare, David a fost acolo cu el în apă. Mă temeam de reacţia lui Goerge la apă mai multă, la spaţiu mai mare.
Sunt încă traumatizată de problemele pe care David le-a avut ani de zile cât a refuzat să facă baie. Nu puteam să-i fac decât duş. Am înteles mai târziu când mi-a explicat în puţine cuvinte că îi era frică că se va scurge deodată cu apa când îndepărtam dopul de la cadă. Mi-era frică şi acum de o reacţie negativă a lui George.
Degeaba ştiu că sunt diferiţi, că sunt doi indivizi separaţi, cu personalităţi distincte, cu manifestări diferite la aceeaşi vârstă, nu încetez să văd în George o versiune a lui David.
Astăzi David m-a surprins plăcut. El sigur a vrut să impresioneze musafirii; i-a încălzit laptele lui George şi i l-a oferit chiar el. Deşi George îşi ţine sticluţa, nu refuză ajutorul.
Iar când se satură, George împinge biberonul dă din cap a “nu”.
Există totuşi speranţa.
(va urma)
