-Mama, mama, aud vocea mică şi şoptită. E întuneric afară. În cameră se revarsă doar lumina blândă a instalaţiei electrice de pe bradul din hol. Primul gând al meu este unul sumbru, că îl doare ceva. Dar nuuuu…
-Auzi, continuă vocea şoptită, tu crezi că a venit Moşul ?
Mă uit la ceas şi mă crucesc, e 5:20.
-Nu cred că a venit, culcă-te la loc, David îi spun. Sigur vine el până dimineaţă!
David se suceşte şi se răsuceste în pat. Eu înjur în gând stresul pe care Moşul astă bătrân îl induce copiilor şi care la David se manifestă şi somatic. Sunt sigură că nu va mai adormi, dar măcar stă în pat.
Nu apuc să aţipesc, că-l aud:
-Mama, eu mă duc la baie ! zice hotărât şi coboară scăriţa de la pat
Nu sunt sigură dacă chiar are nevoie la baie sau nu, poate vrea doar să verifice dacă a venit Moşul.
-Du-te, îi zic liniştită, doar nu era să mă dau de gol.
Moşul muncise din greu la miezul nopţii la sortat punguţe pentru cadouri, la împachetat şi la scris mesaje. Unul din ele adresat lui David zicea aşa: “David, să fii cuminte şi să-ţi asculţi părinţii!” Semnase Moş Crăciun, evident.
-Mama, a venit Moşul, a şoptit cu încântare David.
Noi adulţii râdeam. E clar că nu mai doarme, ne-am spus. Noi, părinţii, eram groaznic de obosiţi. Mă sărbătoriseră pe mine născută în Ajun de Crăciun, doar că pentru mine era mai sărbătoare ca toate împlinirea celor trei luni de viaţă ale Ilincăi.
David şi-a citit bileţelul foarte serios şi a căzut puţin pe gânduri. S-a bucurat enorm de fiecare cadou în parte. Era la fel de curios să vadă ce au primit fraţii lui şi ce am primit noi adulţii.
-Tu ce ai primit mama?
-Eu ? Nişte şosete foarte călduroase şi o pereche de mănuşi.
-Numai atât? s-a mirat David la modul cel mai sincer.
-Ei, e foarte mult, şi în plus eu nu mai sunt aşa cuminte ca un copil, aşa ca tine! i-am explicat.
A doua zi am fost invitaţi la masă la naşii Ilincăi. David a aflat cu surprindere că Moşul ne-a lăsat cadouri sub bradul lor.
-Cum adică? se intreba David.
-Păi, Moşul e bătrân şi uituc, îi zic.
-Aşa ca buni?
-Nuuu, nu ca buni, s-o fi zăpăcit şi el cu atâtea cadouri de împărţit sau poate s-au speriat renii de câinii vecinului.
David are nouă ani şi crede în Moş Crăciun. Mă bucur că e încă inocent. Mă bucur că a ajuns aici în ciuda tuturor predicţiilor specialiştilor care l-au diagnosticat şi care l-au considerat un caz sever, deşi avea contact vizual. Mă bucur că ne certăm, mă bucur că e al meu şi îndrăznesc să cred că a nimerit în familia în care trebuia.
-Mama, de ce locuieşte Moşul în Laponia şi nu în Gilău?
La întrebarea asta n-am găsit răspuns.
(va urma)
